Astăzi însă opozitia parlamentară organizează în mod oficial un miting cu scopul de a specula electoral nemultumirile reale ale românilor pe care tot ei i-au sărăcit si umilit în ultimii 22 de ani! In aceste conditii, în care reprezentantii USL vor veni în fata românilor cu noi promisiuni mincinoase, membrii Noii Drepte din toate orasele României vor iesi în stradă pentru a-si exprima pasnic nemultumirea si a avertiza asupra faptului ca USL reprezintă o falsă alternativă si toate partidele parlamantare sunt în egală masură vinovate de dezastrul în care se zbate România.

Nu vom cere deci demisii sau alegeri anticipate, întrucât nu există nici un fel de diferentă între coruptii pesedisti sau pedelisti si coruptii penelisti, udemeristi si alti isti… Coruptii de ieri sunt acoperiti de coruptii de astăzi, iar coruptii de astăzi vor fi acoperiti de coruptii de mâine. Intreaga clasă politică se manifestă ca un corp străin de aspiratiile Natiunii, însă unitar si închegat când vine vorba de propriile interese.

Pe cale de consecintă:

1. Noua Dreaptă va protesta împotriva TUTUROR partidelor anti-nationale si anti-crestine care au adus România în pragul colapsului, transformând-o într-o colonie a FMI si a Uniunii Europene.

2. Noua Dreaptă va explica tuturor românilor că singura revolutie posibilă este o revolutie la urne, în ziua alegerilor, atunci când vom avea cu totii posibilitatea să votam pentru prima dată în ultimii 22 de ani un partid care va acţiona cu toată consecvenţa în slujba intereselor fundamentale ale României şi ale românilor din Ţară şi din Diaspora, un partid sprijinit de Noua Dreaptă a cărui misiune va fi salvarea Statului si Neamului Românesc de la disoluţia ordonată de artizanii globalizării.

NOUA DREAPTĂ – UNICA OPOZITIE, SINGURA ALTERNATIVĂ !

Descarca afis la calitate maxima: Descarca afis: – (emblema ND Brasov)

Descarca afis la calitate maxima: Descarca afis:  (emblema NouaDreapta)

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Descarca afisul de mai jos!

Descarca afis

Trimite şi prietenilor!

Meciul de hochei pe gheaţă dintre România şi Ungaria, disputat vineri, 16 decembrie a.c., la Miercurea Ciuc, a fost marcat de un nou moment imposibil de tolerat: „tricolorii” de origine maghiară au huidut cu spume atunci când s-a intonat imnul României “Deşteaptă-te, române!”, iar pe acordurile imnului Ungariei, au cântat mai ceva decât la strană – corect, disciplinaţi, plini de evlavie.

În plus, după intonarea celor două imnuri de stat, membrii celor două echipe, alături de spectatori, au cântat imnul Ţinutului Secuiesc, în ciuda faptului că participau la un eveniment oficial. De parcă nu ar fi fost suficient de penali, imnul Ţinutului Secuiesc a fost cântat şi la finalul partidei!
De ce „penali”? Este limpede. Pentru că atitudinea hocheiştilor posesori ai cetăţeniei române, constituie infracţiune contra autorităţii!

Faţă de această situaţie, întrebarea noastră este de ce autorităţile statului nu îşi fac datoria?
Pe de altă parte, mult invocatele autoriţăţi europene, care impun statelor membre, cum să vieţuiască şi cum să funcţioneze, de ce nu s-au autosesizat? De ce nu au dispus aplicarea pedepselor ce se impun în aceste condiţii?!

Dacă interogativele noastre vi se par deplasate, vă reamintim faptul că în Franţa, de pildă, ofensa adusă public imnului naţional sau drapelului tricolor se pedepseşte cu amendă în valoare de 7.500 de euro. Dacă fapta este comisă în timpul unei reuniuni, pedeapsa este de şase luni de închisoare, plus 7.500 de euro amendă.
Aceste prevederi sunt stipulate într-un amendament al actului normativ privind securitatea internă şi au fost adoptate după ce, la un meci de fotbal, s-au auzit fluierături din tribune în timpul intonării imnului naţional al Franţei, La Marseillaise.

Dacă niciun argument nu este suficient pentru apărarea demnităţii naţionale, noi cerem, cât se poate de explicit, demisia tuturor demnitarilor care nu îşi îndeplinesc îndatoririle – conform legislaţiei în vigoare – faţă de Statul Român şi implicit, faţă de cetăţenii acestuia.

Nu în ultimul rând, solicităm ca celor care, prin atitudinea lor au lezat grav demnitatea naţională să li se aplice pedepsele maxime, prevăzute de legile statului român.

În alte condiţii, atragem atenţia autorităţilor statului dar şi societăţii civile, că România este expusă riscului de a fi dezintegrată.

Nimeni nu are dreptul, moral ori legal, să batjocorească insemnele ori simbolurile statului, şi prin aceasta, Istoria României şi demnitatea Neamului românesc!

Biroul de presă

20.12.2011
Braşov

Trimite şi prietenilor!

Vremea umilinţelor a luat sfârşit!

Acesta ar trebui sa fie strigătul tuturor românilor, după incidentul consumat la Miercurea Ciuc, unde, hocheistul Florin Cosmin Marinescu, în vârstă de 15 ani, a fost agresat verbal şi fizic, de Ziua Naţională a României, de către colegii săi de etnie maghiară din lotul naţional Under 16.

Într-un moment solemn, care ar fi trebuit să umple de bucurie sufletele tuturor românilor, de Ziua Naţională a României, membrii lotului naţional de hochei şi-au atacat singurul coleg român, pe motiv că este… român. Incidentul a fost provocat de jucătorul Antal Alfred şi continuat de jucătorii Gereb Istvan şi Molnar Akos, care au recunoscut cele întâmplate.
Conform precizărilor făcute de către Florin Cosmin Marinescu în memoriul înaintat Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, unul dintre colegi, „Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României şi că ei sunt tot români. Atunci mai mulţi au început să strige că ei nu sunt români şi au spus cuvinte urâte la adresa României. Mai apoi, la duş, au stins lumina şi m-au lovit din toate părţile cu prosoapele ude”.
În ciuda evidenţei faptelor, în stil tipic dâmboviţean, s-a pus batista pe ţambal şi opinia publică a aflat de incident, abia după două săptămâni de la consumarea acestuia, timp în care, urmele agresiunilor s-au vindecat.

Faţă de această situaţie, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Tanczos Barna, declara nonşalant, că a fost, mai mult sau mai puţin, o ceartă între băieţi şi că probabil o sancţiune disciplinară ar fi suficientă. Ce sancţiune? Să le ia laptele şi cornul, să le scadă nota la purtare, ce sugeraţi „domnule” Tanczos? Vi se pare normal ca membrii lotului naţional al României să nu se antreneze cu lotul, de frica coechipierilor? Vi se pare că aşa ceva trebuie tolerat?

Evident, răspunsul este previzibil, dar poate că s-ar impune şi alte întrebări, cum ar fi:

- de ce să tolerăm prezenţa unui astfel de specimen în fruntea unei federaţii sportive, plătit din bani publici?
- de ce să nu le acordăm acestor bătăuşi, privilegiul de a se manifesta dincolo de Tisa, pe tărâmul propriilor strămoşi mongoloizi?
- nu consideraţi că ar fi oportun ca să le retragem cetăţenia, pentru că batjocoresc, cu orice prilej, demnitatea românească şi însemnele Statului Român, ai căror cetăţeni sunt, încă?
- de vreme ce ei înşişi recunosc faptul că sunt specie mongoloidă, de ce nu renunţă la paşaportul românesc?

În contextul celor arătate anterior, vă promitem că astfel de acte nu vor mai fi tolerate! Pe viitor, în cazul în care vor exista tentative de „recidivă”, vom avea grijă ca oricine, fie preşedinte de federaţie sau jucător, să fie deferit Justiţiei pentru a fi judecat şi pedepsit conform legislaţiei româneşti în vigoare.

Pentru incidentul consumat la Miercurea Ciuc, solicităm:

- Demiterea imediată a conducerii Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.
- Anchetarea „domnului” Tanczos pentru abuz în serviciu.
- Excluderea definitivă din viaţa sportivă a tuturor celor care l-au agresat pe Florin Cosmin Marinescu.

Biroul de presă

15.12.2011

Trimite şi prietenilor!

VINO LA MITINGUL DE ZIUA NATIONALA !

Pe 1 Decembrie, de ziua TA si a tuturor romanilor, te asteptam in inima Romaniei la Miercurea Ciuc pentru a sarbatori 93 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Patria-Mama!

Toti cei care care doresc sa participe la manifestare ne pot scrie la info@nouadreapta.org, pentru a primi detaliile necesare deplasarii.

Trimite şi prietenilor!

1. În timpul revoluţiei, românii au luptat cu demnitate pentru libertate, întrucât s-au săturat de:
- foamea la care erau condamnaţi prin „invitaţii” la rafturile goale ale magazinelor;
- cenzura unui sistem politic bolnav;
- minciuna, impostura, jugul greu care apăsa pe umerii Poporului!

2. După revoluţie,Ţara a fost confiscată de către „politicieni” corupţi interesaţi doar de bunăstarea lor şi a familiilor lor, înţelegând ca pentru toate acestea să îşi mascheze cu abilitate incompetenţa de a conduce o ţară, folosind cuvinte precum: „reforme”, „măsuri de austeritate”, „crize”, „privatizări” etc.

3. Ţara a fost prădată de către bancherii occidentali, cu sprijinul şi prin complicitatea (i)responsabililor autohtoni (puţini dintre aceştia români !), situaţie în care Poporul a fost ruinat, devastat, sărăcit, umilit, batjocorit, împuţinat.

4. Puterea executivă a zilelor noastre a anulat atributul românilor care i-a determinat în urmă cu 22 de ani să iasă în stradă, şi anume demnitatea.
De pildă, vârstnicii cu pensii mizere sunt lăsaţi să moară de foame, oamenii bolnavi care au nevoie de solidaritate, pe care la rândul lor au oferit-o atunci când situaţia o cerea, sunt „trataţi” cu bugete anemice.
Armata, a fost desfiinţată aproape în totalitate.
Poliţia (de figuraţie) a fost „restructurată”, iar bugetul i-a fost amputat, rămânând astfel, cu handicapuri severe în faţa infractorilor care dispun de „echipamente” de forţă.
Domeniul sanitar a fost deasemenea jecmănit, văduvit de fondurile necesare pentru medicamente, pentru echipamente şi pentru retribuirea civilizată a celor care sunt puşi în slujba nesănătăţii noastre.
Învăţământul a fost „restructurat” până la limita ineficienţei totale.

5. Politicienii au vândut „investitorilor” străini fabricile, care ofereau locuri de muncă românilor, pentru ca mai apoi să le “valorifice” la fier vechi pentru a face loc supermarketurilor de import care au invadat piaţa românească, în acest fel, obstrucţionindu-i pe producătorii autohtoni să îşi comercializeze produsele româneşti în aceste mega…marketuri, împingându-i astfel pe români la faliment, iar pe consumatori la cimitir!!!

6. Pământurile Ţării au fost vândute occidentalilor la preţuri de nimic, iar pe de altă parte, agricultorul român, nu numai că nu este stimulat dar este obstrucţionat până la asfixiere totală, astfel încât să nu mai poată produce nici măcar pentru hrana proprie.
În aceste condiţii, cel ce putea să fie fermierul român a fost adus la sapă de lemn, cu bună-ştiinţă.

7. Când nu au mai avut ce să vândă, politicienii au închis şcoli şi spitale, lăsându-i pe români fără educaţie de bună calitate şi fără posibilitatea de a fi trataţi atunci când sănătate le-a fost devastată.
Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns pentru a umili poporul român, impostorii au amputat pensiile şi salariile.
Tinerilor nu le este oferită nicio perspectivă demnă, fapt care îi determină să plece în străinătate şi să fie sclavi pe plantaţiile altora, iar seniorii sunt umiliţi cu pensii mizere, din care nu îşi pot achizitiona alimentele, medicamentele necesare supravieţuirii, iar de plata facturilor cu cifre astronomice la energia electrică, termică, sau carburanţi – fără de care nimic nu funcţionează – nici nu mai poate fi vorba.

8. Atenţie!!!

România este singurul stat european căruia i se prepară modificarea graniţelor, pentru ca totodată, cu acordul parşiv şi tacit al celor care pretind că ne conduc, în inima Ţării să apară, cică un alt „stat”! Această situaţie, fără precedent, este generată de manevrele politice ale unei minorităţi care doreşte autonomie, iar partidele politice româneşti oferă sprijin prin „neimplicare”!

Români,
nu avem voie să lăsăm ca aceste proiecte să se împlinească!

9. România a devenit o ţară a incertitudinilor şi a fricii faţă de ziua de mâine! Oamenii nu au siguranţa locurilor de muncă, le este frică să mai vorbească despre drepturi!

10. În România cel care munceşte şi respectă legea este sărac şi batjocorit, iar cei care mint, fură şi distrug sunt liberi şi nici măcar nu se tem că pot fi sancţionaţi conform legislaţiei româneşti în vigoare.
RUŞINE JUSTIŢIEI ROMÂNEŞTI!
În România, legea este făcută de către politicieni corupţi şi aplicată defectuos de către magistraţi-marionete!

11. Cultura românească este manelizată, iar adevăraţii oameni de cultură, care ar trebui stimulaţi, susţinuţi să se facă remarcaţi, sunt daţi la o parte.
Pe plan extern suntem reprezentaţi de hoţi şi de cerşetori care au invadat capitalele europene şi au alterat imaginea reală a Neamului nostru.
Aţi făcut din noi ţiganii Europei, prin înlocuirea parşivă a denumirii de ţigan cu aceea de rrom, pentru a se face lesne confuzie între ţigani şi români. Fără acordul poporului v-aţi permis ca să ne aplicaţi o emblemă pe care, cei mai mulţi dintre voi o meritaţi pe bună dreptate!

12. România este victima propiei clase politice, care în loc să se ocupe de dezvoltarea Ţării şi a bunăstării cetăţenilor ei, se grăbeşte să fure ce se mai poate fura!
Pe de altă parte, Opoziţia este preocupată de „proiecte viabile” de hoţie, pe care să le pună în practică atunci când va ajunge la Putere.

13. Cu demnitatea spulberată, săraci şi lipsiţi de orice speranţă reală, românii au ajuns bătaia de joc a măscăricilor, a impostorilor, a infractorilor care pretind că sunt politicieni.
Această bătaie de joc trebuie să se sfârşească aici!!!
NOUA DREAPTĂ este garanţia unei schimbări în ceea ce priveşte modul în care politicienii trebuie să se supună voinţei poporului!!!
NOUA DREAPTĂ este şansa României noi, o Românie a celor muncitori şi cinstiţi şi a celor care s-au săturat de minciuni, hoţie şi promisiuni neconcretizate!

14. NOUA DREAPTĂ este garanţia siguranţei zilei de mâine, a prosperităţii şi a armoniei sociale, pentru că această formaţiune s-a născut din credinţa în Dumnezeu, din iubire de Neam, din devotament pentru Patrie şi din respect faţă de Tradiţia românească!

CONCLUZIE:
Pentru disfuncţionalităţile prezentate, cât se poate de succint, dar şi pentru numeroase altele pe care Dumneavoastră le suportaţi de decenii, facem apel către toţi cetăţenii Patriei, indiferent de etnie, să se alăture Noii Drepte, pentru a-i elimina – constituţional – pe cei care au dus România la dezastru, să redresăm Ţara pe un drum normal şi să ne recâştigăm demnitatea în lume!

Braşov 21 . 11. 2011

Cristian Grigoraşi
Preşedinte Asociaţia Noua Dreaptă Filiala Braşov

Trimite şi prietenilor!

Parlamentului României
Administraţiei Prezidenţiale
Guvernului României
Poporului român

Noua Dreaptă, Filiala Braşov, înfiinţată de către tineri români născuţi după Revoluţia Anticomunistă, iar alţii abia prunci la vremea Revoluţiei, vă atenţionăm:

- România a ajuns în pragul dezastrului prin:
1. distrugerea economiei naţionale, sub pretextul „eficientizării”;
2. falimentarea tuturor întreprinderilor de stat – industria grea, industria uşoară, industria constructoare de maşini, industria chimică, industria siderurgică, piscicultura, fondul forestier, cercetarea şi proiectarea, industria alimentară, agricultura, zootehnia, construcţiile industriale şi civile, mineritul, industria de apărare etc. ;
3. transporturile feroviare, navale şi rutiere au fost distruse şi vândute;
4. Sistemul Energetic Naţional (SEN), care este baza economiei (gaze naturale, petrol, reţele electrice, termocentrale şi alte asemenea), a fost devastat, înstrăinat pentru a alimenta conturile „investitorilor” şi ale vânzătorilor de Neam;
5. distrugerea sistemul sanitar, prin gesturi criminale cum ar fi închiderea spitalelor, trimiterea cadrelor medicale în şomaj, ori determinarea acestora să plece, după ce au fost batjocorite în propia ţară. Consecinţa? Românii au rămas fără asitenţă medicală specializată (pe costuri suportate de către ei), în vreme ce potentaţii se tratează prin mari clinici medicale din Israel, Austria, Franţa, Italia, SUA etc. ;
6. sistemul de învăţătmânt a fost de asemenea distrus – şcoli închise, cadrele didactice „redistribuite” în şomaj, ori au fost nevoite să emigreze. Pe de altă parte, au fost promovaţi dascăli, la toate nivelurile, pe criterii de… compromis şi adesea incompetenţi;
7. Armata şi Poliţia fără autoritate, batjocorite, fără salarii pe măsura responsabilităţilor pe care ar trebui să le exercite, au fost duse la pragul subzistenţei, astfel încât siguranţa cetăţeanului, a frontierelor, a statului a fost anulată;
8. şomajul a atins cote alarmante;
9. populaţia României a scăzut dramatic – vezi ultimul recensământ; dezastruos! Cauze? Descurajarea tinerilor să întemeieze o familie. Creşterea mortalităţii. Scăderea natalităţii. Îndemnul prezidenţial adresat „supravieţuitorilor” de a-şi părăsi Patria;
10. dacă înainte de 1989, toţi românii eram la aceeaşi masă, sub acelaşi
acoperiş, astăzi suntem dezbinaţi pentru a fi lesne stăpâniţi.
Pe de altă parte „eminenţele” au „stimulat” minorităţile să abereze.
În ciuda bunelor relaţii create de-a lungul istoriei, astăzi, unii cer
autonomie, alţii pretind că sunt discriminaţi, alţii ne ceartă pentru că
suntem depăşiţi şi că trebuie să modificăm art. 1, alin. 1 al
Constituţiei, care ne garantează că „România este stat naţional,
suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Cum adică „naţional”?
Trebuie să fim stat multi, plurinaţional, sau chiar şi mai mult dacă se
poate!
Oare cine să fie „regizorii” care prepară pe aceste meleaguri „spectacolul” duşmăniei, al regionalizării?!
11. Prin adoptarea denumirii de rrom, aţi reuşit să ne faceţi de râs în toată
lumea, să ni se spună ţiganii Europei;
12. i-aţi protejat şi încurajat pe interlopii de calibru greu, care au deformat imaginea Ţării în lume şi ne-aţi dezbinat de fraţii noştri, cetăţeni români de diferite etnii;
13. în numele democraţiei, România a ajuns să fie la cheremul unor indivizi, care urmăresc doar propiile interese şi nicidecum interesul naţional.
Drept urmare, românii au ajuns să fie minoritari şi batjocoriţi în propia Ţară, să nu aibă drepturi, să le fie frică să vorbească româneşte, iar despre libertate, în adevaratul sens al cuvântului, nici nu mai poate fi vorba;
14. pensionarii – cei ce au creat această Ţară, cu toate realizările economice, teritoriale, de care ar fi trebuit să ne bucurăm, nu sunt doar marginalizaţi, ci umiliţi şi „stimulaţi” să plece cât mai repede cu putinţă la loc de… veşnică odihnă;
15. tineretul nostru nu are nici un viitor pe măsura valorii sale; fie emigrează, fie se compromit pentru câţiva bănuţi, nu au unde învaţa o meserie şi devin sclavii străinilor;
16. aţi reuşit să ridicaţi la rang de virtute, hoţia, corupţia, prostituţia, mita, înşelăciunea, minciuna şi tot ce este mai rău;
17. aţi izbutit să ne convingenţi că munca, educaţia, cinstea şi alte asemenea sunt o ruşine, că sunt atribute care descalifică omul. Aţi reuşit să distrugeţi tot ce aveam mai frumos şi de preţ; demnitatea, vigoarea,
puritatea, nobleţea şi rigoarea moştenite de la strămoşii care nu ne vor
ierta dacă nu vom redobândi tot ceea ce am lăsat să fie distrus şi degradat;
18. domnilor guvernanţi, parlamentari şi alte soiuri de demnitari, orice veţi mai spune despre bunăstare sau despre corupţie, ne veţi aminti doar de practicile pe care le-aţi folosit, exlusiv în folosul vostru! Puteţi invoca democraţia sau orice veţi dori, nu mai sunteţi credibili, nu mai puteţi păcăli. Aţi minţit destul! A venit vremea să plecaţi!
19. Ce vom lăsa copiilor noştri? Foamete, şomaj? O societate în derivă? Un neam pe cale de dispariţie? O ţară devastată?
20. Aveţi habar că noi nu ştim dacă mâine vom mai avea un loc de muncă sau nu? Ştiţi, dar nu vă pasă! Nu vă apasă nici faptul că nu avem cu ce să ne mai hrănim copiii!
Voi şi toţi ai voştri încălcaţi legea şi ne dispreţuiţi.
În cele din urmă, voi veţi fi marii perdanţi. Voi şi toţi ai voştri. Ruşine să vă fie!
Noi vă spunem că ieri a fost mai bine decât azi şi azi e mai bine decât mâine.
Asta ne garantaţi voi; mai rău da, mai bine ba!

CONCLUZIE:

Trebuie să ştiţi că noi, cei din Noua Dreaptă,

acuzăm toate guvernele postdecembriste de genocid şi de jaf naţional, cu bună-ştiinţă.

Dacă aţi fost aleşi – să ne reprezentaţi şi nu să ne asupriţi – trebuia să fiţi în slujba noastră şi nicidecum noi să fim slugile voastre.

Trebuia să ştiţi că eraţi obligaţi să ne consultaţi, ori de câte ori situaţia impunea acest lucru. Ne-aţi ignorat! Aţi trecut peste cadavrele noastre!

Voi sunteţi sevitorii noştri şi nu stăpânii noştri!

Cine sunteţi voi?
Analfabeţi care nu ştiţi să vorbiţi româneşte, dar sunteţi parlamentari, unii chiar pretindeţi că ne reprezentaţi în Uniunea Europeană!

Nu cunoaşteţi Istoria acestei ţări!

Ce vă leagă de această Ţară? Nimic! Doar banul este Dumnezeul vostru! Pentru a vă stimula pofta de averi aţi distrus tot – Ţară, Popor şi Istorie! Aţi călcat în piciare trecutul! Ne-aţi mutilat prezentul şi viitorul!

Bieţi circari!
Doriţi o nouă Grecie? Foarte bine, dacă insistaţi o veţi vedea şi pe asta!
Nu mai este mult şi ferească Dumnezeu de furia „prostimii”!

PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI, VĂ CEREM:

1. Toţi parlamentarii şi guvernanţii să vă prezentaţi imediat demisia!
2. Pentru depăşirea situaţiei în care aţi adus Ţara, să predaţi statului averile (furate) pe care doar vremelnic le-aţi avut în posesie!

ROMÂNI,
PENTRU GRABNICĂ REVENIRE LA NORMALTATE, VĂ CEREM:

Toţi cei care mai simţiţi româneşte, cei care vă consideraţi români adevăraţi, sunteţi chemaţi să vă alăturaţi Noii Drepte.

Vă asigurăm că Noua Dreaptă are proiecte reale pentru refacerea imediată a Ţării.

Alăturaţi-vă nouă, indiferent de etnia din care faceţi parte.

Veniţi până când nu este prea târziu, pănă când nu ajungem sclavi în propria noastră Ţară!

Toţi cei cărora vă pasă de viitorul vostru şi al urmaşilor voştri, sunteţi chemaţi să vă alăturaţi, pentru ca împreună, să recuperăm moştenirea lăsată de către strămoşii noştri!

Veniţi să realizăm ceea ce am sperat în anul 1989!

Braşov Cristian Grigoraşi
21 . 11. 2011 Preşedinte Asociaţia Noua Dreaptă
Filiala Braşov

Trimite şi prietenilor!

Stimate Domnule Kelemen Hunor,

În calitatea Dvs de reprezentant și Președinte al Uniunii Democrate Maghiare din România, vă rugăm să precizati pozitia oficiala a Uniuni cu privire la declaratiile recente făcute de Dl. Laszlo Tokes(“Dacă am pierdut teritoriu, cerem în schimb drepturi, inclusiv dreptul la autodeterminare naţională limitată, dreptul la toate tipurile de autonomie”) și vă rugam să comunicati si pozitia Uniunii în privinta cererii de acordare a AUTONOMIEI ETNICE înaintate de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (Erdely Magyar Neppart), cerere pe care o considerăm un ULTIMATUM la RENUNTAREA INTEGRITATII TERITORIALE SI A CONSTITUTIEI ROMÂNIEI!!
Vă rugăm să vă precizati pozitia, cu atât mai mult cu cât Dl. Marko Bela în calitatea sa de Vicepremier a afirmat sâmbãtã, la Târgu Mureş, cã Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) reprezintã pentru Uniune şi maghiarii din Transilvania “o cianurã politicã, o poluare a mediului politic, care vine de la vecin”, fãcând referire la Ungaria,( Mediafax.)
Cităm – “PPMT este o investiţie şi mai gravã, şi mai periculoasã pentru noi, care vine din Ungaria. Acest lucru pune sub semnul întrebãrii şi poate distruge viitorul politic al maghiarilor din Transilvania. Este o investiţie proastã, trebuie sã vorbim de ea şi sã spunem cã este ungarã. Acest partid pentru noi este o cianurã politicã, nu ştiu cu ce concentraţie, este o poluare a mediului politic, care vine de la vecin, de jos în sus. Cianura are aceastã caracteristicã – urcã de jos în sus. Aceastã investiţie nu va transforma nimic în aur pentru maghiarii din Transilvania, va fi poate doar în buzunarele unora”, a spus Marko Bela.

În virtutea acestor afirmații și a faptului ca Noi, Românii consideram declarațiile Dlui Tokes ca fiind OFENSATOARE si purtătoare de ură rasiala, asteptăm cu răbdare seculara raspunsul Dvs.

Cu respect si considerație,

Biroul de Presă – Noua Dreaptă Braşov
21 septembrie 2011

http://www.brasov.nouadreapta.org

Telefon:
0748.852.521 -pentru reteaua Orange
0762.935.388 -pentru reteaua Cosmote
0728.404.788 -pentru reteauaVodafone
Fax: 0368.814.830
E-mail: brasov@nouadreapta.org

Trimite şi prietenilor!

În opinia noastra, partidul condus de Tokes Laszlo şi Toro Tibor este ilegal înființat, întrucât încalcă dispoziţiile articolului 3 din legea Partidelor politice, precum şi pe cele ale art. 30 şi 40 din Constituţia României.

Solicitam Procurorului General al României şi Ministrului Justiţiei să facă toate demersurile legale necesare pentru anularea Deciziei Curţii de Apel Bucureşti, iar in consecinţă acest partid, nou înregistrat, să fie radiat din Registrul Partidelor Politice.

Considerand că iniţiatorii acestui partid – Tokes Laszlo şi Toro Tibor sunt personaje care permanent au luptat împotriva suveranităţii şi integrităţii României, nedorind altceva decat autonomia asa zisului Ţinut Secuiesc, in fapt declaratea unui separatism teritorial instituit pe principii etnice! – „Constituţia României şi Legea 14/2003 privind Partidele politice interzic activarea unor astfel de formaţiuni politice.”

„Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activităţi pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. 7, art. 37 alin. 2(…) şi pe cele ale art. 40, alin. 2 din Constituţia României.”, se stipulează în Legea partidelor politice la art. 3, alin. 2, iar CONSTITUŢIA ROMÂNIEI spune clar următoarele:

- la art. 30, alin. (7):

„Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

– la art. 40, alin. (2):

„Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

In plus, consideram nefireasca si in contradictie flagranta cu legile statului Roman si o atingere adusa Constitutiei țării, cererea nesimtita inaintata de Consiliul Naţional Secuiesc de recunoaştere, printr-un act juridic al Uniunii Europene, a dreptului la autodeterminare – in fapt o cerere a autonomiei etnice!

Consideram ca acest lucru nu se poate face fara consultarea in cadrul unui Referendum National, iar Uniunea Europeana ar trebui sa revizuiasca anumite „recomandari” ale Tratatului de la Lisabona!

In plus, Uniunea Europeana trebuie sa-si recunoasca incapacitatea de decizie si greselile facute in cazul unor „autonomii fortate”!

Citam : “Dacă am pierdut teritoriu, cerem în schimb drepturi, inclusiv dreptul la autodeterminare naţională limitată, dreptul la toate tipurile de autonomie”, a spus Tőkés László.

Reamintim „deloc preasfantului Tokes” ca nu au pierdut nici un teritoriu, ci un teritoriu s-a intors la Patria Mama! Si sa nu uite acelasi „cinstit prelat, cetatean roman” , ca , fara nici o deosebire, toate minoritatile din aceasta Tara au mai multe drepturi decat insasi stapanii de drept ai Tarii – Romanii!!!

De aceea solicitam în mod public Procurorului General al României, Laura Codruţa Kovesi, ministrului Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu si Presedintelui Romaniei – Traian Basescu, să atace, în condiţiile legii, Decizia Curţii de Apel Bucureşti, iar pe cale de consecinţă să se dispună radierea din Registrul Partidelor Politice a Partidului Popular Maghiar din Transilvania .

Biroul de Presă – Noua Dreaptă Braşov
21 septembrie 2011

Telefon:
0748.852.521 -pentru reteaua Orange
0762.935.388 -pentru reteaua Cosmote
0728.404.788 -pentru reteauaVodafone
Fax: 0368.814.830
E-mail: brasov@nouadreapta.org

Trimite şi prietenilor!

Prof. Ion Cociorva
08 septembrie 2011

Trimite şi prietenilor!

Prof. Ion Cociorva
21 august 2011

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă – Noua Dreaptă Braşov

25 iunie 2011

Telefon:
0748.852.521 -pentru reteaua Orange
0762.935.388 -pentru reteaua Cosmote
0728.404.788 -pentru reteauaVodafone

Fax: 0368.814.830

E-mail: brasov@nouadreapta.org

Trimite şi prietenilor!

Imnul National al Romaniei

Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte,
In care te-adancira barbarii de tirani!
Acum ori niciodata croieste-ti alta soarta,
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume
Ca-n aste maini mai curge un sange de roman
Si ca-n a noaastre piepturi pastram cu fala-un nume,
Triumfator in lupte, un nume de Traian!

Inalta-ti a ta frunte si cata-n giur de tine
Cum stau ca brazi in munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai asteapta si sar ca lupii-n stane
Batrani, barbati, juni, tineri dun munti si din campii!

Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,
Romana natiune, ai vostri stranepoti,
Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viata-n libertate ori moarte!” striga toti.

Pre voi va nimicira a pizmei rautate
Si oarba neunire la Milcov si Carpati!
Dar noi patrunsi la suflet de santa libertate,
Juram ca vom da mana, sa fim pururea frati!

O mama vaduvita, de la Mihai cel Mare,
Pretinde de la fiii-si azi mana de-ajutor,
Si blastama cu lacrimi in ochi pe orisicare
In astfel de pericul s-ar face vanzatori!

De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Cand Patria sau mama, cu inima duioasa,
Va cere ca sa trecem prin sabie si foc!

N-ajunse iataganul barbarei Semilune,
A carei plagi fatale si azi le mai simtim;
Acum se vara cnuta in vetrele strabune,
Dar martor ne e Domnul ca vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbire,
Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam;
Acum se-ncearca cruzii, in oarba lor trufie,
Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam!

Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata
Unitiva in cuget, unitiva-n simtiri!
Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata
Prin intriga si sila, viclene uneltiri!

Preoti cu crucea-n frunte! caci oastea e crestina,
Deviza-i libertate si scopul ei preasant.
Murim mai bine-n lupta, in glorie deplina,
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost’ pamant!

Trimite şi prietenilor!

Dupa instaurarea dictaturii carliste si arestarea lui Corneliu Codreanu în primavara anului 1938, din initiativa mai multor legionari de frunte ramasi in libertate, se constituie un grup de organizare si coordonare a activitatii legionare, grup din care fac parte: Ion Belgea, Radu Mironovici, Iordache Nicoara, Horia Sima si Ion Antoniu.

La 16 Iunie 1938 are loc reorganizarea Comandamentului de Prigoana iar Horia Sima primeste cea mai periculoasa însarcinare, aceea de reorganizare a legionarilor ramasi liberi si organizare a legaturilor cu Centrul.

La 29-30 noiembrie 1938, seful Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu, este asasinat impreuna cu alti 13 legionari de frunte. Întrucât tot mai multi legionari erau în pericol iminent de a fi arestati, multi dintre ei se refugiaza în Germania. Alaturi de ei, Horia Sima trece frontiera în Ungaria si se refugiaza la Berlin. Aici are loc organizarea Comandamentului Legionar avându-i ca membri pe Ion Dumitrescu-Borsa, Ion Victor Vojen, Victor Silaghi, Horia Sima, Alexandru Constant si Constantin Papanace. Horia Sima este însarcinat cu legaturile cu tara.

La 15 august 1939 pleaca în misiune spre tara, reluând legaturile cu organizatiile legionare, iar la 26 octombrie se reîntoarce în Germania. În ianuarie 1940, conducerea Grupului Berlin este trecuta lui Horia Sima si Constantin Papanace. La 5 mai 1940, trece din nou în mod clandestin frontiera iugoslava împreuna cu un grup de legionari. Arestat în satul Clopodia dupa trecerea frontierei române la 19 mai, este trimis sub paza severa la Bucuresti.

La 14 iunie 1940, dupa numeroase anchete în prezenta gen. Bengliu, a ministrului de interne Ghelmegeanu si a sefului Sigurantei, Nicki Stefanescu, este eliberat. Este momentul când initiaza operatiunea de rasturnare a dictaturii regale, culminând cu revolutia legionara din 3-6 septembrie 1940 si alungarea regelui Carol al II-lea de la conducerea tarii.

La 6 septembrie 1940 are loc întrunirea Forului Legionar care, prin cuvântul lui Corneliu Georgescu (unul dintre fondatorii Miscarii), îi încredinteaza conducerea Legiunii. Generatia harica a Românismului a stiut astfel sa-si aleaga Comandantul pe masura însusirilor ei: drept, cutezator, spirit aprig de luptator în numele credintei românesti-legionare, gata oricând pentru sacrificiul suprem.

La 14 septembrie 1940, Romania este proclamata prin decret regal de catre noul rege Mihai I Stat National-Legionar iar Horia Sima este numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri. Forte adverse actioneaza insa din umbra iar la 21-23 ianuarie 1941 are loc lovitura de stat a gen. Antonescu împotriva Legiunii, sprijinit de armatele germane stationate în tara. Se ivesc astfel zorii altei prigoane împotriva camasilor verzi. Mii de legionari sunt arestati, altii, dupa un simulacru de proces, executati. Cei care reusesc sa se refugieze în Germania sunt internati în lagare: Rostock, Buchenwald, Dachau.

Dupa caderea Romaniei sub ocupatie sovietica la 23 August 1944, Horia Sima continua lupta anticomunista si formeaza un Guvern român în exil, la Viena (10 decembrie 1944), organizand totodata o Armata Nationala cu peste 12.000 de voluntari. In perioada martie-mai 1945, trupele Guvernului National Roman prezidat de Horia Sima actioneaza pe front impotriva Armatei Rosii pana la capitularea Germaniei si victoria sovieticilor aliati cu englezii si americanii.

Dupa încheierea razboiului se refugiaza în Italia, Franta si se stabileste în Spania. Preda la Universitatea din Barcelona si depune o munca uriasa în folosul Neamului obidit, atentionând în permanenta forurile internationale asupra tragediei poporului român. Se stinge din viata pe câmpul bataliei legionare la 25 mai 1993, dupa o activitate tenace, inegalabila, trainica.

Material preluat de Noua Dreapta filiala Brasov pentru www.brasov.nouadreapta.org de pe: www.horiasima.ro

HORIA SIMA TOATA STIMA!!!

Trimite şi prietenilor!

Ion Cociorvă: Să zicem că homosexualitatea este o degenerare a omului la care participă în egală măsură lipsa de educaţie, dorinţa de epatare şi un creier debusolat. Părerea mea este că homosexualitatea se creează într-un mediu stricat şi se perpetuează datorită lipsei de atitudine a societăţii.

C.G. : Ca şi profesor, cum vedeţi dumneavoastră propaganda agresivă şi lobby-ul homosexual care se impune treptat în şcoli?

I. C. : Se impune de către elevi, pentru că ei vin cu nişte teme făcute în mediul şcolar, se inspiră din nefericitele mijloace de informare. Există o curiozitate caracteristică vârstei tinere, adolescenţii preiau informaţia de unde o preiau şi continuă şi cu experimentul fizic. Profesorii sunt slab pregătiţi ca să facă faţă tendinţei
.
C.G. : Vinovaţii principali consideraţi sunt părinţii ca fiind prea dezinteresaţi sau prea ocupaţi cu grijile cotidiene pentru a avea timp şi de o educare corectă a tinerei generaţii ?

I. C. : Există pudoare sau saracia de limbaj cu care pot fi convinşi tinerii că homosexualitatea şi oricare altă degenerare sexuală sunt anormale. Timpul pentru educaţia de acasă ar exista, dacă parintii nu l-ar ocupa cu altceva. Există apoi convingerea că un copil se educă atunci când este mic, neputincios, educaţia de acasă este interpretată ca ajutor, cand copilul creşte se spune că se descurcă. Chiar când vârsta ostentaţiilor sugrumă conduita morală a copilului, atunci părinţii sunt dezinteresaţi sau neputincioşi.

C.G. : Consideraţi normal ca în plin Postul Paştelui România să găzduiască concursul “ Mr. Gay Europe “ 2011?

I. C. : Ferească Dumnezeu, este o blasfemie! Nu-mi pot închipui decât că este o provocare, seamană cu gestul torţionarilor din închisori care le ofereau deţinuţilor carne in Vinerea Mare după ce îi ţineau flămânzi zile, luni şi ani.
Să oferi o astfel de mascaradă chiar în preajma Paştilor…
Biserica noastră ar trebui să se/ne apere, să tragă clopotele zi şi noapte până când dispar toţi homosexualii din ţară.

C.G. : Cine credeţi că are acest interes meschin? Cine este în spatele acestei provocări? Comunitatea Gay din ţara atee şi incapabilă să respecte populaţia majoritar ortodoxă a României sau oculta mondială care a programat şi dirijat acest eveniment tocmai pentru a testa ” toleranţa” creştinilor din Romania?

I.C. : Deşi nu am date de identificare, ştiu că există o ocultă mondială, care vrea să distrugă credinţa, cel mai puternic reper moral al naţiunilor.
Uneori gesturile acestei oculte sunt atât de străvezii încât parcă ar vrea să se desconspire – vezi FMI şi alte organizaţii care lansează idei precum mondializarea.
N-ar fi exclus ca un episod din planul de dezbinare al naţiunii române să fie şi această mascaradă cu homosexuali.
C.G. : Consideraţi normale reacţiile de respingere a acestui eveniment venite din partea unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, dar şi a unor organizaţii gen Noua Dreaptă?

I. C. : Da, şi cred că sunt chiar prea timide. Am spus deja că Biserica trebuie să ridice tonul şi să fie în fruntea protestelor ca să nu îndraznescă cozile de topor să puna obroc protestelor.
În numele libertăţii de orice fel se găsesc destui puternici ai zilei să ameţească acest popor naiv cu minciuni si gălăgie în favoarea degeneraţilor. Dar dacă Biserica noastră s-ar încrunta puţin şi ar ridica glasul i-ar pune la punct şi pe ai nostri şi pe ceilalţi de aiurea care organizează asfel de evenimente.

C.G. : Domnule profesor, vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă rog să ne spuneţi un cuvânt de încheiere.

I. C. : Regret că există o astfel de murdărie în preajma sărbătorilor noastre creştineşti, sper să dovedim suficientă luciditate şi forţa să nu se repete. NOUA DREAPTĂ ARE UN CUVÂNT DE SPUS, să-si fac din aceste evenimente argumente pentru viitor. Am încredere în tinerii de dreapta din Romania, cred că sunt singurii care mai pot sa dea soluţii acum.

C.G. : Vă mulţumesc încă o dată.

Trimite şi prietenilor!

Cristian Grigorasi: Părinte, cum vedeti Sfinţia Voastra, cum percepeţi, acest eveniment numit “Mr. Gay Fest” care va avea loc la noi în ţară în plin Postul Paştelui?

Preot: În mod evident, organizarea acestor evenimente în spaţiul românesc, creştin prin definiţie, are caracter propagandistic şi chiar instigator. Întotdeauna creştinătatea va reacţiona la aceste evenimente, iar organizatorii paradelor gay, îi vor instiga pe unii oameni, cei mai puţin ancoraţi în valorile morale ale umanităţii, să ia atitudine împotriva creştinilor care nu acceptă manifestările publice ale homosexualilor.
Faptul ca de această dată, evenimentele gay sunt organizate chiar în Postul Paştelui, este o sfidare la adresa creştinismului, la fel cum homosexualitatea este o sfidare la adresa lui Dumnezeu.

C.G: Consideraţi că acest “eveniment” este unul util societăţii româneşti şi în general tinerilor? Are ţara noastră ceva de învăţat de la un astfel de eveniment?

Preot: Utilitatea unui eveniment negativ şi nedorit este pentru orice societate un semnal de alarmă. Şi pentru tineri ar trebui să fie un semnal de alarmă, dar tinerii sunt vulnerabili, sunt la vârsta multor întrebări, care pot primi răspunsuri adevărate sau false. Tinerii care încă nu se raportează la valorile umane autentice pot cădea în plasa răspunsurilor false, toxice.
Semnalul de alarmă înseamnă că factorii responsabili: familia, şcoala, biserica, mass-media etc, societatea civila în general, trebuie să depună un efort suplimentar pentru promovarea valorilor umaniste autentice, adică cele care ţin seama şi de Dumnezeu, Creatorul lumii văzute si nevăzute.

C.G. : Vi se pare normală atitudinea mass-media care de cele mai mult ori incită prin textele sale la violenţă ambele tabere şi am referi aici la cei pro- homosexualitate ( pasivi sau activi ) şi cei anti?

Preot : Nu e normală atitudinea incitatoare a jurnaliştilor, dar dacă aceştia sunt lipsiţi de discernământ, daca nu au respect pentru valorile morale în general, nu au respect pentru valorile creştine, daca sunt atei sau chiar anti-creştini, atunci ei se pun in slujba propagandei homosexuale, gratis sau pe bani. Este posibil ca uneori jurnaliştii să fie inconştienţi de ceea ce fac; cei fără familii, fără copii chiar nu-si dau seama de răul pe care-l fac implicându-se activ în propaganda homosexuală.
Indiferent de incitarea jurnaliştilor, creştinii nu trebuie să dea curs îndemnurilor spre violenţă.
Violenţa este o atitudine nedorită, care doar uneori reprezintă o ultimă soluţie.
Ca metodă de apărare.

C.G. : Argumentul militanţilor pro-homosexualitate este acel pretext că ei aşa se nasc şi că ei nu suferă de o boală, cu toate că există multe dovezi contra lor , aceste dovezi fiind spuse chiar de foşti homosexuali şi foste lesbiene. Cum vedeţi dumneavoastră în calitate de preot ortodox, dar şi ca simplu om ?

Preot : Acest argument este emis de atei sau de păgâni, cei care nu cred în Dumnezeul creştinilor.
Dumnezeu a creat lumea bine, cu rost, iar dupa ce a creat-o a cercetat-o şi a vazut că toate lucrurile sunt bune. Aşa scrie în capitolul I al Bibliei, în cartea Facerii.
Pe de alta parte, dacă lumea ar fi fost creată cu defecte, cel care ar fi creat o astfel de lume nu ar mai fi fost Dumnezeu, pentru că Dumnezeu înseamnă Bine Absolut.
Homosexualitatea şi lesbianismul sunt boli, este adevărat, dar sunt boli psihice însuşite în orice caz după naştere, datorită unor factori nefericiţi sau datorită propagandei.
Ce spun foştii homosexuali sau alţii care sprijină direct sau indirect atitudinea homosexuala nu are valoare de adevăr; poate fi tot o propagandă, mascată.

C.G. : Consideraţi că aceşti homosexuali sunt doar nişte “rătăciţi” sau fac parte dintr-un plan ocult fiind doar o masă de manevră a Ocultei Mondiale?

Preot : O parte sunt rătăciţi provizoriu – adică au şi ei dreptul şi posibilitatea ca prin pocăinţă şi prin îndreptare să revină la normal. O mică parte din ei – cei militanţi, organizaţi în diverse asociaţii care promovează în public ideile lor deviate – sunt chiar în slujba diavolului, direct sau prin Oculta Mondială, folosindu-i pe ceilalţi ca mase de manevră prin utilizarea unor idei cu efecte psihologice: de solidaritate, interese comune, de prietenie, ”de breaslă”.
Nu numai pe cei din tagma lor îi folosesc ca mase de manevră, ci îi pot folosi pe jurnalişti, pe ” intelectuali ” ( între ghilimele sunt intelectualii care au şcoli înalte, poate, dar promoveaza idei ”joase”, josnice, imorale etc.)
Pot corupe chiar autorităţile invocând diverse drepturi.

C.G. : Părinte, un cuvânt de încheiere, un îndemn pentru cei care vor să ne facă să credem că boala lor merită respectată şi adoptată, nu tratată.

Preot : Boala psihică a homosexualilor nu trebuie lăsată să afecteze sănătatea publică. Fiecare dintre cei ce simpatizează şi acceptă demersul militanţilor homosexuali de a-i face pe oameni să creadă că ceea ce fac ei este normal, să se gandească la copiii lor şi să-şi pună întrebarea: chiar trebuie să le ofere copiilor lor spectacolul dezgustător al homosexualitaţii ca model de existenţă ?
Ca preot ortodox, cred că este mai bine ca fiecare dintre homosexuali să fie îndemnat către spovedanie de cei care îi cunosc meteahna, sau – în cel mai rău caz – să fie lăsat să-şi consume în tăcere existenţa, fără să-şi facă publică opţiunea.
E o vorba: ” îi dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”. Aşa şi cu asta: a fost lumea de acord să nu mai fie închişi pentru păcatul lor, dar ei au ajuns acum să îşi exacerbeze public opţiunea, semănând boala lor în minţile celor tineri. Toate manifestările homosexuale au acest scop: atragerea de noi victime în cercul lor vicios care ascunde şi alte păcate: droguri, crime etc.

C.G. : Mulţumim pentru timpul acordat, Părinte!

Preot : Şi eu vă mulţumesc că m-aţi întrebat. Să ne rugăm ca ei să se depărteze de păcatul lor, să devină conştienţi că atitudinea lor de a se manifesta public îi deranjează pe toţi şi că ar fi mai bine dacă fiecare dintre ei ar discuta cu preoţii, cu psihologii responsabili despre ceea ce fac şi despre cum pot redeveni normali.

Trimite şi prietenilor!

Mizeria în care trăim – în virtutea ideii mai sus amintite – se datorează delăsării pe care o încurajăm prin acţiunile noastre ca popor. Dăm sau luăm şpagă, dam bacşişuri chelnerilor sau taximetriştilor, aruncăm gunoaie pe jos, încercăm cu orice ocazie să evităm munca şi să câştigăm un ban nemuncit, nu suntem atenţi la nevoile aproapelui nostru, trădăm purtarea civică de fiecare dată când din frică ne e mai comod să nu luăm poziţie dacă vedem un hoţ de buzunare, ne lăsăm purtaţi de mânie, suntem delăsători şi leneşi, depravaţi, ne culcăm pe-o ureche cu orice ocazie, într-un cuvânt bătându-ne joc de viaţa noastră pe termen lung pentru comoditatea clipei.

Puţini sunt cei care acţionând pozitiv au vizibilitate media. În presă se promovează non-valori pe principiul audienţei. Eu personal astăzi vă pun la vânzare pe tarabă căcăreze ale fundăturilor mondiale. Vă cer să cumpăraţi, prin clicul pe pagina mea, informaţii despre scursuri ale societăţii. Aleg ca titlul să conţină cuvântul „homosexuali” în loc de „poponari” cum prefer să-i numesc, din cauza celor 3 vizualizări în plus pe care le-aş putea căpăta în urma scormonirilor prin motoarele de căutare.

Rar găsim un post de radio sau vreo foaie ce adună doar ştiri pozitive cu oameni drepţi, fapte filantropice autentice, acte de curaj împotriva ruşinii de a lua poziţie când cineva consideră că se face o nedreptate.

Nu scriu acest articol cu intenţia de a face reclamă, dar navigând pe internet am dat peste o ştire care mi-a amintit de conceptul de lup condus de oaie. „Mister gay Europa se întruneşte la Braşov în perioada 12-17 aprilie 2011”. Nici un părinte nu doreşte copilului său să privească în perioada inocenţei manifestări poponare. Un tată sau o mamă doreşte copilului său o viaţă sănătoasă care să furnizeze bucuria bătrâneţilor lor: nepoţii. Inclusiv un tată sau o mamă iresponsabilă, care au făcut din ‘greşeală’ un plod, n-ar dori ca progenitura lor să fie de orientare sexuală inversă. Logic gândind prin prisma selecţiei naturale ne dăm seama că poponarii n-au viitor, dar contrar tuturor manifestelor sociale, ortodoxe, sau chiar pur şi simplu pornite din simţul de autoapărare, oficialităţile ce ne reprezintă dau câştig de cauză desfrânaţilor, putregăind şi mai tare sistemul.

N-avem agricultură, nici industrie sau turism, n-avem protecţie socială, nu ne protejăm ţăranii, muncitorii sau prestatorii de servicii, dar în schimb dracii împieliţaţi se întâlnesc la convenţii cu aprobarea noastră. Profesorii pierd o treime din salariu în timp ce pârţarii primesc fonduri să se organizeze şi să câştige teren în legislaţiile statelor tradiţionaliste. Dăm jos icoanele din clase, ne stricăm plugurile, ne vindem boii, dăm la fier vechi fabricile, ne facem autostrăzile cu americani sau francezi, în timp ce privim relaxaţi paradele bărbaţilor ce-şi ascund poponeţele cu pene roz.

Sâmbăta 16 aprilie, împreună cu câţiva prieteni voi participa la acţiunea organizată de Noua Dreaptă din Bucureşti în Braşov, ca un simplu semn de atitudine românească luată responsabil împotriva spurcării naţiunii noastre. Vreau să mă aflu pe acea parte a baricadei din care voi fi arestat de jandarmi ce sunt de acord cu mine, dar forţaţi de împrejurări, şefi şi legi, mă vor izola şi-mi vor cere informaţii. Mai mult decât că sunt român-ortodox n-am ce să le explic. Credinţa cea dreaptă nu mă lasă să tolerez idolatria ci mă împinge să apăr adevărul.

Sindicatele nu mai conving. Ne lăsăm conduşi de tot soiul de personaje care ne promit orice pentru încă o zi de conducere. Lupul din noi s-a lăsat păcălit de oaia şmecheră şi corectă politic, democratică. Românul este un lup! Românul a luat permanent barda în mână şi s-a luptat pentru pământul şi credinţa sa. Dacă ne concentrăm pe conservarea tradiţiilor şi valorilor tradiţional-creştine vom reuşi să ne schimbăm înapoi lâna de oaie pe blana de lup. Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu nu s-au jertfit ca noi să stăm cu mâna-n poală!

Cine are urechi de auzit să asculte. Doritorilor, pentru informaţii despre acţiunea din Braşov, vă rog sa-mi lăsaţi un mail la adresa: flamuraverde@gmail.com

Autor: Flamura Verde – www.flamuraverde.wordpress.com
11 aprilie 2011

Trimite şi prietenilor!

adresată:

Parlamentului Europei
Consiliului Europei
Fundaţei Europene pentru Tineret
Fundaţiei Soros România
Preşedintelui României, Traian Băsescu
Guvernului României – primului-ministru Emil Boc
– Ministerului Sănătăţii
– Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Domnilor,

Cu sau fără „sprijin”, România parcurge un lung şir de crize; de la cea economico-financiară până la cea morală. De la cea politică până la cea socială. Includeţi aici şi criza de credibilitate a autorităţilor statului şi a forurilor europene!
A nu se înţelege însă că în cele ce urmează, ne vom lamenta, ori că vom cerşi cuiva ceva. Dimpotrivă, avem un lung şir de acuze! Dintre acestea, în cele ce urmează, vă supunem atenţiei doar câteva. Vă lăsăm Dumneavoatră plăcerea de a identifica derivatele gravelor disfuncţionalităţi generate de torentul crizelor şi mai ales, care sunt consecinţele acestora.

Examinând extrem de succint aspecte economico-sociale, din perioada 1990-2011, reţinem:

- dacă în 1989, România avea o populaţie de 23,1 milioane locuitori, în 1992 scăzuse la 22.810.035, în 2002 mai rămăseserăm 21.698.181 de locuitori. Câţi am supravieţuit de atunci, vom vedea în urma recensământului care se va desfăşura în luna octombrie a acestui an. Ferescă Dumnezeu să nu ne fi încadrat în graficul (descendent) propus, că va fi vai de noi, nu-i aşa?!

- educaţia şi învăţământul funcţionează conform celor mai teribile norme de imbecilizare; România are iarăşi analfabeţi, numărul acestora fiind evaluat astăzi la circa două milioane, iar cei instruiţi, pe banii noştri, pleacă la „export”;

- industria (autohtonă?) – ar fi o utopie să luăm în discuţie acest aspect, întrucât, la o „inventariere” sumară, reiese că peste 1.500 de întreprinderi, dintre cele mai importante, au dispărut (a se citi privatizat, furat, tăiat pe bucăţi şi vândut la fier vechi)!

- agricultura este la… pământ; dintr-un total de 9,3 mil. hectare, cca 90% este, în mod (ne)firesc, pârloagă, întrucât am devenit piaţă de desfacere;

- sănătatea este atributul „baronilor” care se pot trata în străinătate, în vreme ce plebea constituie îngrăşământ natural pentru pământul Patriei, pentru că spitalele se desfiinţează, medicii şi personalul mediu pleacă din ţară (de când am intrat în UE, peste 8.000 de medici au plecat în străinătate);

În faţa acestui tablou apocaliptic, soluția a fost găsită nu în revitalizarea economiei naţionale, ci în contractarea unor masive împrumuturi externe, adică în amanetarea viitorului naţiunii de o clasă politică iresponsabilă.

Fireşte, exemplele ar putea continua, însă vrem să vă supunem atenţiei un alt aspect care, din nefericire, în opinia celor mai mulţi dintre Dumneavoastră, face parte din normalitate(?!), Trebuie să fim toleranţi, să nu discriminăm minorităţile, de orice fel ar fi – veţi spune. Fiţi siguri că dacă printre o mie de proşti vom identifica un singur om deştept, acela nu va fi discriminat! Când însă, starea de anormalitate ori de boală va fi catalogată ca fiind o virtute, vom reacţiona şi vom cere folosirea tuturor pârghiilor, prin aplicarea normelor morale, juridice şi creştine, astfel încât fiecare biped care le încalcă să fie „redresat” pentru a putea să acceadă la statutul de fiinţă superioară – OM!

Nu vă impacientaţi, nu intenţionăm să aplicăm nimănui (gratis) o lecţie de morală, ci reclamăm faptul că o minoritate ne tulbură liniştea, ne agresează bunul-simţ, ne dă fiori prin manifestările programate fix în preajma unei mari sărbători a tuturor creştinilor, Învierea Domnul nostru Iisus Hristos.

Concret, „în perioada 12-17 aprilie 2011, la Braşov se vor desfăşura „lucrările” măreţului eveniment “Mr. Gay Europe 2010/2011”. După cum se arată într-un năucitor comunicat de presă, Organizaţia „Mr. Gay Europe” (MGE) „în frumoasa staţiune de schi Braşov, vei experimenta ospitalitatea românească la cel mai înalt nivel”. „După cum ştiai deja, Braşov este aproape de Bran, unde se află «castelul Contelui Dracula», iar din moment ce Marea Finală are loc după lăsarea întunericului, nu se ştie niciodată cine îşi va face apariţia în timpul serii…”, se mai precizează în comunicatul MGE.
Pentru „neiniţiaţi” în comunicatul MGE se mai precizează că „Mr. Gay Europe” este parte a conferinţei intitulate „Eu sunt! Tu?” – care se adresează homosexualilor din România şi care este implementată de Fundaţia Population Services International în România (PSI România).
Printre fondatorii acestui program se regăsesc: Fundaţia SIDA Elton John, Fondul Global împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei şi Fundaţia PSI România.

Şi pentru ca să nu ne plictisim, în perioada 21-27 mai 2011, Asociaţia ACCEPT, alături de IGLYO (International Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender and Queer Youth and Student Organization), va organiza la Bucureşti seminarul – Enlightenment 2 „Exploring formal education experiences of LGBTQ youth”. De reţinut este faptul că acest eveniment este finanţat de Consiliul Europei prin Fundaţia Europeană pentru Tineret, Fundaţia De Trut – Olanda şi Fundaţia Soros România.

Fără prea multe comentarii, vă aducem la cunoştinţă că, în opinia oricărui om normal, cei care aprobă şi susţin astfel de practici care conduc la degradarea speciei umane, comit crime la adresa umanităţii. În acest sens, vă putem prezenta numeroase argumente. Cum însă, contrar unor opinii deviate şi deviante, suntem civilizaţi, educaţi şi normali, vă supunem atenţiei doar două argumente care, sperăm că vă vor sensibiliza în a le acorda sprijin acestor nefericiţi pentru a se bucura de viaţă, în modul cel mai firesc cu putinţă:

- În cadrul unui discurs susţinut în ianuarie 2011, eminentul istoric italian Roberto De Mattei, vicepreşedinte al prestigiosului Centru Naţional de Cercetare şi catolic fervent, aprecia că „Imperiul Roman a fost pedepsit de Dumnezeu prin invaziile barbare, în parte, din cauza practicilor homosexuale, răspândite la scară largă. Colonia romană Carthagina era un rai al pederaştilor, iar acest exemplu a contaminat şi multe alte oraşe”, făcând în acest sens o paralelă între criza societăţii de astăzi şi declinul Imperiului Roman. „Cel mai rău este că astăzi, viciile sunt alimentate de mass-media şi chiar stipulate în lege ca fiind drepturi ale omului” – a conchis De Mattei.

- Homosexualii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu! Apostolul Pavel arată că, între alţii (nedrepţi, hoţi, curvari, adulteri, malahieni, idolatri), nici homosexualii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Homosexualitatea (sodomia, pederastia) este un păcat strigător la cer, fiind unul dintre păcatele cele mai grave, care îl exclude pe păcătosul care nu se pocăieşte, ci stăruie în păcat, de la moştenirea vieţii veşnice. Mijloacele de luptă împotriva acestui păcat sunt: căsătoria, de preferinţă la vârsta tinereţii, munca, activitatea fizică susţinută.

Nu-i aşa că vă veţi reconsidera orientările faţă de comunităţile cărora ar trebui să li se acorde sprijin financiar şi suţinere pentru a se afirma?

Nu-i aşa că tinerii olimpici, studenţii eminenţi, copiii care suferă de boli incurabile sau cei născuţi cu malformaţii ar trebui să fie sponsorizaţi?

Ar fi oare o greşeală dacă Uniunea Europeană ne-ar obliga să îi respectăm pe bătrânii cărora să le acordăm condiţii pentru un trai suficient şi decent?

Vi se pare deplasat dacă vă spunem că dansul „pinguinilor gay” este degradant şi că ne oripilează?

În speranţa că faţă de cele semnalate nu veţi manifesta reacţii adverse astfel încât homosexualitea să devină obligatorie, vă adresăm mulţumiri pentru demersurile pe care le veţi întreprinde pentru ca toţi membrii comunităţilor gay să-şi exercite dreptul la fericire, în modul cel mai normal.

Biroul de Presă – Noua Dreaptă Braşov
10 aprilie 2011

Telefon:
0748.852.521 -pentru reteaua Orange
0762.935.388 -pentru reteaua Cosmote
0728.404.788 -pentru reteauaVodafone

Fax: 0368.814.830

E-mail: brasov@nouadreapta.org

Trimite şi prietenilor!

Celor care îşi oferă doar posterioarele (nu la bătaie, ci unii altora), le transmitem toată compasiunea noastră pentru starea de anormalitate – fizică şi psihică – în care se află şi le sugerăm să ceară de urgenţă, sprijinul specialiştilor.În caz contrar, le cerem să intre în carantină, pentru tot restul vieţii!

Nefericiţilor, vă asigurăm că nu v-am fi acordat atenţie dacă nu ne-aţi fi agresat cu informaţia conform căreia, „România s-a oferit să găzduiască evenimentul «Mr. Gay Europe» 2010/2011, în perioada 12-17 aprilie 2011, în Braşov”.

Ce vreţi să mai demonstraţi cu acest prilej?

„Vrem să readucem Mr. Gay Europe înapoi la viziunea sa originală: tineri bărbaţi gay din toată Europa întâlnindu-se, făcând schimb de idei şi experienţe. Evenimentul este nimic mai mult decât despre unitate în diversitate, drepturile omului şi ale oamenilor gay. Scopul acestui program este de a contribui la crearea unei comunităţi LGBT mult mai responsabilă, mai sănătoasă şi mai unită, prin reducerea numărului de noi infecţii cu HIV şi prin creşterea simţului de solidaritate şi încredere în cadrul membrilor comunităţii”, ne răspundeţi prin intermediul articolului postat pe blogul Gay Official.

Ei bine, bieţi neterminaţi, vă informăm că indiferent ce „prevederi legale” veţi invoca, sunteţi în afara oricăror legi scrise ori nescrise!

Iată ce prevede DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, Articolul 16: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.

Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viiitorilor soţi.

Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.”

Unde aţi găsit voi, rebuturi ale speciei umane, că ar fi normale împerecherile pe care le practicaţi împotriva firii?

Aţi aflat că în vechime, regii credincioşi din Israel aveau datoria de a-i îndepărta pe sodomiţi din ţară?

Noi cum să procedăm, ce fel de corecţie să vă aplicăm?

Ştiţi că Dumnezeu a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora pentru ca să slujească drept pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, arătând în acelaşi timp că ştie să-i izbăvească din încercare pe oamenii cucernici (aşa cum a făcut cu Lot care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi şi care, locuind în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina a ceea ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite) şi să-i păstreze pe cei nelegiuiţi pentru ziua judecății (locuitorii spurcaţi ai Sodomei şi Gomorei)?

Nu vom permite ca România să fie spulberată de mânia lui Dumnezeu pentru spurcăciunile voastre!

Prin urmare, trataţi-vă stricaţilor, până mai aveţi vreme!

Experimentaţi şi normalitatea!

Credeţi-ne, este fascinantă iubirea dintre bărbat şi femeie!

Fraţi români, veniţi în noaptea de Florii cu femeile voastre, în număr cât mai mare, să „aplaudăm” în mod paşnic tomberoanele speciei!

Biroul de Presă – Noua Dreaptă Braşov

8 aprilie 2011

Telefon:

Fax: 0368.814.830

E-mail: brasov@nouadreapta.org

Trimite şi prietenilor!

Dincolo de revolta faţă de efectul exclusiv negativ pe care îl are această populaţie asupra ţărilor gazdă, cred că este de obligaţia oricăruia dintre noi să încerce să vadă dincolo de aparenţe.

Astfel am fost suprins să aflu în urmă cu câteva săptămâni de un cartier întreg din Duisburg, Germania ocupat ilegal de ţigani. Cartierul este refugiul tuturor traficanţilor de droguri şi carne vie din regiune. Oraşul Bremen se confruntă de asemenea cu o problemă majoră, a unei familii libaneze (2500 de membrii) care este responsabilă de 80% din infracţiunile comise în oraşul hanseatic şi care costă oraşul peste 50 de milioane de euro pe an.

Până şi cancelara Germaniei, dna. Angela Merkel (Uniunea Creştin Democrată) a declarat că statul multicultural reprezintă un eşec.

Bun, avem datele şi faptele: populaţii stăine ce ocupă teritorii ce nu le aparţin, pentru a impune acolo, cu forţa un sistem de valori fundamental criminal. Pe de altă parte populaţii locale ce îşi văd oraşele distruse, ce nu se mai încumetă să iasă pe străzi, ce îşi văd tradiţiile şi mormintele străbunilor călcate în picioare. În tot acest timp, întreaga Europă este condusă de o clasă politică ce nu numai pare, ci chiar este oarbă, surdă şi mută la ce se întâmplă în propriile ţări.

Revenind la ideea iniţială, trebuie să ne punem întrebarea: cine susnţine aceste migraţii moderne? Este cineva în spatele acestor acţiuni de forţă, dar mai ales în spatele impotenţei clasei politice europene?

Răspunsul este un „DA” evident. Aceste popoare, fie că este vorba despre ţigani, libanezi, sau alte grupuri migratoare infractoare nu ar putea să se desfăşoare atât de eficient, dacă cineva nu ar împiedica autorităţile de la a lua atitudine. Cine se găseşte în spatele întregului mit al toleranţei şi multiculturalismului? Cine spune că Europa nu mai aparţine popoarelor şi că trebuie să se transforme într-un “melting pot” de tip american? Cine sunt cei care au transformat SUA în Mexicongo şi au introdus legile de poliţie a gândirii în Canada, Germania, etc.? Cine consideră că propria rasă este superioară şi că toţi ceilalţi trebuie să le fie numai slugi?

Cum, nu ştiţi? Atunci întrebaţi-i pe palestinieni!

Remus Radoiu
02 Aprilie 2011

Trimite şi prietenilor!

Odorica Ion – Ploieşti
29 martie 2011

Trimite şi prietenilor!

Ziua de 15 martie 2011, va rămâne însă drept una dintre cele mai negre pentru români. Şi asta nu pentru că nişte rebuturi ale urmaşilor lui Attila au pretins că sărbătoresc ziua naţională a Ungariei, ci pentru modul în care au înţeles să se manifeste, batjocorind memoria unuia dintre marii bărbaţi de stat ai Neamului Românesc.

Cum? Aşa, cum îi ţin neuronii.. Într-un joc oligofren generat de un scenariu primitiv, Csibi Barna, liderul Plutonului Secuiesc din cadrul Batalionului Wass Albert al Gărzii Maghiare din Miercurea Ciuc,  s-a dat în spectacol, afişând o păpuşă din paie, pretinzând că reeditează astfel momente din viaţa revoluţionarului român paşoptist, Avram Iancu. Într-un mod absolut primitiv şi dement, păpuşa a fost „judecată şi condamnată la moarte prin spânzurare” de un tribunal constituit din retardaţi, sub acuzaţii de „crimă împotriva umanităţii şi genocid”. „Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”, a subliniat Csibi Barna, la finalul executării „sentinţei”.

„Este revoltător ceea ce s-a întâmplat acolo, iar autorităţile surprind prin lipsa de reacţie. Este şocantă indiferenţa cu care sunt tratate aceste evenimente într-un loc în care românii sunt terorizaţi. Acest individ nu numai că este tolerat, dar este şi încurajat în acţiunile sale. Avem de-a face cu un gest provocator, cu atât mai mult cu cât s-a atentat la un simbol naţiona!”,  a declarat Cristian Grigoraşi, liderul Noii Drepte din Harghita.

Într-devăr, incalificabil şi mai ales intolerabil gestul cetăţeanului român Csibi Barna, care este (încă) şi funcţionar al Statului Român, în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita. În realitate,  Csibi Barna este un infractor căruia, recent, procurorii i-au  trecut cu vederea alte acte extremiste şi injurioase la adresa Statului Român.

Că mulţi dezaxaţi zburdă în libertate, ştim. Excepţional este însă faptul că inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, Dan Iamandi, a precizat relaxat că acţiunea „a fost autorizată pentru că în cerere era menţionat că vor fi manifestări comemorative şi explicarea evenimentelor istorice din 1848”. Ceea ce l-a nedumerit pe inspectorul şef, nu a fost manifestarea penală a lui Barna, ci faptul că la „executarea sentinţei” au fost prezenţi copiii care au urmărit cu interes „spânzurarea”, fapt pentru care, instituţia se va adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Bine-bine, dar în ceea ce priveşte atacul grav comis de către Barna la adresa demnităţii naţionale a românilor, cum rămâne?

Foarte evaziv, Dan Iamandi a adăgat că „se vor lua măsuri împotriva lui Csibi Barna şi pe baza Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, întrucât a denaturat scopul menţionat în cererea înaintată Primăriei”.

Autorităţile Statului Român au amuţit! Le-au amorţit simţurile? Dacă da, atunci este momentul să plece, nu înainte de a lua atitudine faţă de cele întămplate, altfel, toţi cei responsabili se vor face vinovaţi de complicitate prin lipsă de reacţie faţă de încălcarea flagrantă a legilor (scrise) ale României.

Chiar dacă cei mai mulţi dintre demnitari vor pretinde că au avut liber pentru a sărbători ziua naţională a Ungariei, îi anunţăm că noi, cei pe care pretind că ne reprezintă ori că ne conduc (?), am sărbătorit la locul de muncă, adică am stat de veghe în… lanul cu secui şi nu am avut deloc motive de admiraţie, ci dimpotrivă, ne-am resimţit grav în urma actului de umilinţă administrat aici, la noi acasă, de către umanoizi care, cerem să fie judecaţi şi pedepsiţi conform legislaţiei Statului Român.

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
15 Martie 2011

Telefon:

E-mail: brasov@nouadreapta.org

Trimite şi prietenilor!

Menţionez că această scrisoare a mai fost trimisă şi către :

- Preşedintele S.U.A., Barack Obama
- Prim-ministrul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin
- Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy
- Cancelarul Germaniei, Angela Merkel
- Regele Norvegiei, Majestatea Sa, Harald al V-lea al Norvegiei
- Vicepreşedintele Senatului României, Dan Voiculescu

VĂ ROG SĂ ÎMI PERMITEŢI SĂ FAC O SCURTĂ DESCRIERE, O MICĂ CONSIDERAŢIE ASUPRA SITUAŢIEI GRAVE ÎN CARE SE AFLĂ SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN ACEST MOMENT, ÎNSĂŞI FIINŢA NAŢIUNII ROMÂNE:

Băsescu – micul dictator hitlerist din Carpaţi

În anul 1989, după aproape 50 ani de comunism, poporul român, prin jertfă de sânge, a crezut că îşi va crea un nou destin, un mod de viaţă civilizat, democratic care îi va permite să nu mai sufere de foame şi de frig. Cel care nu a reuşit să asigure poporului său hrana şi căldura la un nivel minim a plătit cu propria lui viaţă, fiind judecat pentru genocid şi alte acuzaţii. Astăzi, după 22 ani de pseudodemocraţie, poporul român trăieşte mult mai greu decât în 1989 sub o dictatură prezidenţială, mult mai crudă decât cea a lui Ceauşescu.

Toate domeniile vieţii economice şi sociale sunt controlate în mod dictatorial de către preşedintele Băsescu, marioneta Boc şi clica portocalie din PD-L alături de care noua nomenclatură, cu mult mai mare decât a lui Ceauşescu, distrug România şi poporul român.

În statul român, nu mai există cele trei puteri (legislativă, executivă şi judecătorească) ale unui stat democratic, ci o singură putere: dictatura tiranului, a lui „Hitler din Carpaţi” şi a clicii lui.

Acest personaj diabolic din Carpaţi, un matelot, o lichea şi o haimana, care nu face altceva decât să se inspire din viaţa şi activitatea altor dictatori celebri, cum ar fi Ceauşescu şi nu mai puţin diabolicul Hitler, este cel mai mare tiran pe care l-a avut România vreodată, o lichea nenorocită care este cel mai mare duşman al poporului român din toate perioadele de ocupaţie pe care le-a tranzitat poporul român de-a lungul istoriei sale milenare. Dacă această mizerie umană ar fi avut posibilitatea să fi fost la cârma unei naţiuni atât de puternice precum Germania şi într-o perioadă precum cea de dinaintea celui de al doilea Război mondial, vă jur că Hitler ar fi fost o biată făptură, o Fata Morgana, faţă de acest marinar scelerat şi mizerabil, capabil de cele mai negre gânduri şi fapte atroce şi cutremurătoare.

Acest individ, de joasă speţă, are un comportament autocratic, dictatorial şi jignitor la adresa întregii societăţi româneşti, pe care o sfidează şi o jigneşte după bunul plac şi de câte ori are ocazia nesfiindu-se să facă orice fel de aprecieri jignitoare la toate clasele sociale şi profesionale care la un momentdat intră, sau au curajul să intre, în contradicţie cu el.

Acest biet marinar uită că a fost o unealtă a dictaturii ceauşiste pentru care a făcut toate eforturile să intre în graţiile lui Ceauşescu Nicolae şi Elena şi a Securităţii în sine, pentru că, să ne fie cu iertare, orice om cu un gram de cunoştinţe despre regimul comunist care a condus ţara până în Decembrie 1989 ştie că nici cea mai mică funcţie deţinută în afara ţării nu se obţinea fără ca individul respectiv să fie „ciripitor” sau turnător la Securitate.

Acest nemernic, această coadă de topor ceauşistă, are acum nesimţirea să spună că – după ce şi-a spălat trecutul de „ciripitor” cu ajutorul actualei Securităţi condusă şi subjugată de către el şi camarila sa – că nu a fost, chipurile, ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe din Departamentul Securităţii Statului. Ca să nu mai vorbim de faptul că a avut şi nesimţirea să producă o lege a condamnării comunismului, acel comunism, acea dictatură care l-a hrănit şi l-a cocoţat în funcţii pe care nici un om cu bun-simţ şi o fărâmă de demnitate nu ar îndrăzni să nu o recunoască.
Acest Hitler, în miniatură, al naţiunii române, este capabil de orori pe care toţi liderii din Uniunea Europeană nu sunt în stare să le gândească şi să le perceapă, deoarece acest individ este, poate, la fel de diabolic cum a fost şi Hitler pentru naţiunea germană şi pentru întregul Mapamond.

Acest mic Hitler din Carpaţi, coordonează, conduce şi se inspiră după metodelele predecesorilor săi, Hitler şi Ceauşescu, folosindu-se de alte cozi de topor (pentru că cine se aseamănă se adună), aceast caricatură mizerabila a societăţii româneşti, această scursură monstruoasă, cum este acest pat-padac, Emil Boc, cocoţat de acest tiran, de acest criminal nenorocit, în funcţia de prim-ministru al României.

Acest Göring de dimensiuni reduse, atât fizic cât şi intelectual, o caricatură a societăţii româneşti şi mai ales ardelene (regiunea ţării care se bucură de o deosebită stimă şi consideraţie în rândul societăţii româneşti, fiind locuită de oameni cu un caracter deosebit şi cu o demnitate de necontestat şi pentru care acest individ nu reprezintă altceva decât o pată neagră, o ciumă a societăţii ardelene), care execută orbeşte orice vis negru al sceleratului societăţii româneşti, care nu este altul decât Traian Băsescu.

Aceste două scursuri ale societăţii româneşti, ajutate de restul haitei, care se gudură la picioarele lor mizerabile, conduc destinele unei naţiuni demne, o naţiune clădită cu sânge, cu suferinţă, cu durere, cu umilinţă şi cu sudoare de-a lungul a peste 2000 de ani.

Aceste bestii încalcă legile, dar absolut toate legile în vigoare ale statului, începând cu Constituţia şi terminând cu ultima Hotărâre de Guvern, după cum visează în fiecare noapte şi după cum le fată mintea lor de descreieraţi.
Constituţia României este încălcată şi amputată după fiecare pahar de whiski pe care-l toarnă pe gât acest mic tiran şi acest pat-padac din Ardeal.

Nimic nu stă în faţa acestor tâlhari ai naţiunii române când vine vorba de realizarea intereselor proprii şi de gaşcă (această gloată imbecilă care duce la bun-sfârşit orice nemernicie, orice măsură de furt şi încălcare a legilor ţării).

Ce preşedinte, conducător al cărei naţiuni din istoria universală şi din câţi se cunosc în istoria omenirii, ar spune şi aproape că le ordonă concetăţenilor săi să plece din ţară să-şi caute alt loc de muncă, alte destine şi în definitiv, altă ţară?!
Cum poţi să-ţi umileşti propriul popor spunându-i să plece în alte ţări, în alte orizonturi, să-şi caute o viaţă mai bună?
Cum poţi să umileşti clasa medicală românească, spunând că sunt nişte medici nepregătiţi, când toată Europa şi aproape întreaga lume este plină de medici de o calitate deosebită, care sunt foarte bine pregătiţi şi care au făcut pregătirea profesională şi medicală în universităţile din România?
Cum poţi să spui că Şcoala Românească scoate numai tâmpiţi?
Cum poţi să spui că Justiţia nu-şi face datoria, când toţi procurorii şi judecătorii abia reuşesc să nu execute ordinele tale scelerate, fiind tot timpul urmăriţi şi monitorizaţi de serviciile de informaţii din România, care sunt mai numeroase ca în orice ţară din lume?

Cum poate Justiţia să-şi desfăşoare profesionis activitatea, când tot timpul sunt hăituiţi şi urmăriţi de serviciile de spionaj şi de către GESTAPO-ul societăţii româneşti, care nu este nimeni altcineva decât acest DNA, structură care se repede la comandă şi fabrică dosare după bunul plac al acestui dictator mârşav şi sinistru, acest marinar scelerat, acest „Hitler din Carpaţi” de joasă speţă.

Acest „Hitler din Carpaţi”, este mai odios şi mai diabolic decât Nicolae Ceauşescu pe care l-au acuzat şi ucis pentru genocid social, termen creat pentru prima dată de juristul polonez Rafael Lemkin în 1944 pentru a denumi practica exterminării naţiunilor şi a grupurilor etnice; reprezintă exterminare intenţionată a unei comunităţi naţionale, etnice, sau religioase, constituind o crimă împotriva umanităţii, infracţiune de cea mai mare gravitate, introdusă şi de România în Codul Penal Român.

Acest „Hitler din Carpaţi”, împreună cu această coadă de topor, Göring denaturat al societăţii româneşti au strategii prin care se vede clar că nu fac şi nu doresc altceva decât să ia măsuri economice şi lsă promoveze legi prin care să ducă acest popor, umilit şi batjocorit, la un GENOCID SOCIAL cum nu s-a mai văzut în istoria României, pentru că, sincer să fiu, pe vremea lui Ceauşescu nu a fost nici un fel de genocid social, ci doar privarea de libertatea de a circula liber, o oarecare lipsă de căldură şi de lumină.
Vă rog să mă credeţi că l-am urât şi pe acel nenorocit din tot sufletul, dar ţinând cont de faptul că acela a făcut toată gama de industrie, uşoară şi grea, construcţii, drumuri, fabrici de avioane, locomotive, elicoptere, tractoare, tancuri şi maşini de luptă etc., aceşti nenorociţi nu fac altceva decât să distrugă toată economia societăţii şi să o îngroape definitiv în datorii către FMI, bani care ajung în buzunarele lor şi nicidecum pentru scoaterea societăţii din această prăpastie în care au aruncat poporul român.

NU SE VOR OPRI AICI, CI VOR CONTINUA CU ARESTĂRI ŞI CU CONDAMNĂRI FABRICATE LA COMANDĂ, VOR TRECE LA TORTURI ŞI LA UCIDEREA OPOZANŢILOR POLITiCI !

Aceste haimanale, aceste lichele, golani nenorociţi, gunoaie… caută cu disperare, ca prin toate metodele, măsurile economice şi juridice, să ducă la înfometare, la analfabetizare, la distrugerea economiei româneşti (ce-a mai rămas din ea), a şcolii româneşti, a sănătăţii, a culturii, a demninăţii armatei şi onoarei poporului român, pentru ca ulterior să fie exploatat şi furat după bunul plac al haitei de lighioane sălbatice.

Stimate doamne, stimaţi domni ,

vă dau un exemplu cât se poate de simplu şi cât se poate de concludent (şi nu pot să cred că serviciile secrete ale ţărilor dumneavostră, sunt străine de felul cum prăduiesc şi fură în această ţară tâlharii care conduc destinele României în acestă perioadă), în condiţiile în care, un kilometru de autostradă de oriunde în lumea civilizată, sau chiar din lumea a treia, costă în jur de 3 milioane de euro, în România de circa 4-5 ori mai mult.
Dacă vă puteţi imagina că un kilometru de autostradă pe segmentul Comarnic- Braşov (zonă de deal şi de munte), negociat cu o firmă franceză, a ajuns la 75-80 milioane euro pe kilometru, stau strâmb şi mă gândesc drept; oare acest segment de autostradă urma să fie asfaltat cu aur, cu platină sau cu diamante? Pentru că altfel, nu poţi să-ţi închipui că se poate ajunge la o asemenea sumă astronomică.
Ei bine, consideraţi că se poate acest lucru? În nici o ţară civilizată, normal că nu! Dar în România se poate orice !

În România se poate ca o lucrare, atribuită chipurile prin „licitaţie”, să coste de pildă 50 milioane de euro, iar prin inventatele lucrări ascunse, această lucrare să ajungă la o valoare dublă sau chiar triplă.
Oare în ce ţară trăim?
România se află în Europa, în leagănul democraţiei lumii?
Nu, domnilor, vă înşelaţi !
Aceste haimanale care ne distrug identitatea şi demnitatea naţională vă mint şi vă înşeală şi pe dumneavoastră în aceeaşi măsură în care o fac şi cu noi! Acest tiran, printre altele (dar te mai poţi întreba de lucruri sfinte în casa diavolului ?), a avut nesimţirea şi lipsa celor 7 ( şapte ) ani de acasă să o catapulteze pe petarda de fiică-sa (prin alegeri furate, cum dealtfel a furat alegerile şi el cu haita lui de lichele, haimanale şi de curve) în Parlamentul Europei.
Domnilor, vă întreb: ce umilinţă mai mare pentru un popor, pentru o naţiune cu demnitate şi cu mii, cu sute de mii de eminenţe cenuşii, să fie reprezentat în forul suprem al Uniunii Europene, de această coţohârlă, această nesimţită penală care, dacă ar fi avut un dram de bun-simţ ar fi stat acasă prin baruri, cum dealtfel o ştie toată ţara?

În ce hal de umilinţă şi de degradare mai poate fi adus acest popor de această haită de lichele care nu ştiu decât să fure, să încalce şi să nesocotească legea aşa cum vor ei ?

Cum vă puteţi închipui că este posibil ca la votarea efectuată la alegerile prezidenţiale din 2009, la secţia de votare de la Ambasada Română din Paris (inima democraţiei franceze), ca un proces de votare să se desfăşoare într-un timp mediu, calculat pe cap de alegător, de 4( patru) secunde?

Domnilor, nici să deschizi uşa, să spui „Bună ziua!” şi să pleci nu ai timp în aceste 4 (patru) secunde, dar să îţi mai şi exerciţi dreptul de vot?

Domnilor, cu ce altă dovadă mai trebuie să demonstrez că acest stat este condus de un infractor, de „Hitler din Carpaţi”, de o haită de lichele, de haimanale, de curve şi de golani de cartier?

GRIJA TIRANULUI FAŢĂ DE POPOR REZULTĂ FOARTE CLAR ŞI CONCIS DIN TĂIEREA TUTUROR PENSIILOR (PROPRIETATE PRIVATĂ, CONFORM CONSTITUŢIEI), AJUTOARELOR PENTRU COPII , AJUTOARELE PENTRU BOLNAVII DE SIDA, AJUTOARELE MAMELOR ETC.

Exemple:

- alocaţie pentru copii = 42 lei = aprox. 9,7 euro/lună
- alocaţie bolnavi SIDA = 390 lei = aprox. = 90,6 euro/ luna
- pensie minimă = 350 lei = aprox. 81,3 euro /lună

Pe de altă parte, în timp ce copiii, vârstnicii şi bolnavii cronic agonizează, clica criminală “stimulează” patrupedele şi infractorii:

- alocaţie hrană 1 câine = 300 lei = 69,7 euro/lună
- alocaţie hrană 1 deţinut = 2.400 lei = 558 euro/lună

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

A pierdut de mult statutul de putere legislativă, acesta fiind substituit de harababura de hotărâri de guvern şi ordonanţe de urgenţă ilegale, de multe ori inutile şi încălcând grav Constituţia României.

Dintr-un for care ar fi trebuit să fie reprezentant al poporului român, a devenit un circ politic, unde “plaga” portocalie, încearcă să dea o brumă de legitimitate dorinţelor tiranului! Ceea ce ar trebui să fie „fabrica de producţie” a legilor care să guverneze România, a ajuns o cloacă, o mizerie a societăţii româneşti, din cauza acaparării acesteia de către cozile de topor din PDL, UNPR şi nu mai puţin, UDMR (o curvă politică, care urmăreşte strict obiective pentru minoritatea pe care o reprezintă, prostituându-se în fel şi chip pe lângă toate partidele pentru a ajunge la obiectivul final – fărâmiţarea naţiunii române şi a teritoriului României), conduse, bineînţeles, de aceleaşi sinistre personaje, micul „Hitler din Carpaţi” şi cealaltă caricatură, unealta care execută orbeşte ordineleadevăratului şef al PD-L, această mizerie de „om”, o miniatură a lui Goering, ca să păstrez asemănarea între personaje.

Aceste formaţiuni politice, gropile de gunoi ale societăţii româneşti, nu au alt scop decât sfârtecarea cu înverşunare a prăzii, care nu este altcineva decât amărâtul de popor român, jefuirea acestuia după cum poate fiecare, după cum apucă fiecare din ciosvârta pe care le-o flutură pe deasupra capului acest sinistru personaj care ocupă şi stăpâneşte România, după cum vor muşchii lui de pirat împuţit, care râgâie numai alcool de prin porturile pe unde s-a destrăbălat, acest tiran al naţiunii moderne (?) române, înrobită de acest troglodit naufragiat în politica românească mizerabilă.

Dar ca să fie pruna pe colac, cine conduce această fabrică de producţie a legilor din România?
Cine ar putea, dacă nu o coadă de topor? O femeie (pentru că Roberta Anastase este de sex feminin), căreia nu pot să-i spun „doamnă” pentru că o doamnă are multe calităţi. O femeie care are un trecut „profesional” foarte încărcat, cu o experienţă îndelungată în practica „legislativă” şi anume a se fâţâi şi a da din posterior pe o scenă pentru a-şi etala nurii în faţa oricui ar fi dispus să caşte gura la o astfel de manifestare pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi în materi de lejenrie intimă!

În ciuda faptului că această cocotă nu a mers nici măcar paralel (ca şinele trenului) cu vreo activitate profesională legislativă, bineînţeles că tiranul, a paraşutat-o în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor (Derutaţilor), pentru ca această unealtă, coadă de topor feminină, să aducă calitatea de infractor „la cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres” cum spunea răposatul „tovarăşul Nicolae Ceauşescu”. Păi dacă infractorul numărul 1 (unu) din România, ”Hitler din Carpaţi” nu are cozile de topor necesare, vă închipuiţi că nu poate să producă legi care să distrugă ţara şi poporul român de unul singur, deoarece se ştie că cine se aseamănă se adună şi infractorii nu pot face niciodată lucruri măreţe decât în haită.

Stimaţi doamne, distinşi domni,

este umilitor pentru greu încercatul popor român cum, un singur exemplu vă dau, această infractoare şefă a Camerei Deputaţilor, la votarea Legii unice a pensiilor, cu tpresa şi camerele de luat vederi în sală, votează o lege cu o prezenţă de 80 de mizerabili PDL-işti şi înregistrează un număr de 176 de votanţi!
În ce ţară trăim? România, ţară europeană? Mi-ar fi ruşine şi în Africa!

GUVERNUL ROMÂNIEI

Ooo, de când există pe pământ şi în analele istoriei, această ţară greu încercată nu a avut niciodată în fruntea ei o haită mai mizerabilă şi mai incapabilă (precum ar putea să gândească un om sănătos şi cu puţină materie cenuşie), de lichele şi de curve care au distrus sistematic (şi încă nu au finalizat) economia şi ţara românească! Ce a mai rămas din ce a lăsat Nicolae Ceauşescu şi să ne ierte Dumnezeu, a lăsat destule, încât aceste lichele n-au terminat de distrus, de furat şi de vândut şi depun eforturi susţinute în continuare, pentru ca să fure tot ce se mai poate.

Acest Guvern, s-a transformat din „executiv” în legislativ şi un bun executant al ordinelor satrapului suprem.
Adoptă hotărâri şi ordonanţe neconstituţionale prin care umileşte proprii cetăţeni, împrumută ilegal miliarde de euro, în numele poporului român, fără a avea acordul Parlamentului şi fără a justifica în vreun fel modul de utilizare a banilor împrumutaţi în numele poporului.

Domnilor,
acest Guvern, această cloacă mizeră, această haită de lichele, de haimanale şi de curve au distrus pur şi simplu poporul român şi economia românească, atât cât apucase ea să se înfiripe, conduşi de acest pat-padac, de această caricatură umană, bineînţeles la îndemnul şi la coordonarea infractorului şef, „Hitler din Carpaţi”.

Sistemul Românesc de sănătate a fost distrus bucată cu bucată, spital cu spital, medic cu medic, asistentă cu asistentă, este de nedescris cum aceste gunoaie au putut să bage în comă un sistem de sănătate, care să ne fie cu iertare, este vital în orice societate modernă sau decăzută, cum este a noastră.

Sistemul de învăţământ românesc, de asemenea a fost pus pe butuci.
De cine? De către un neisprăvit, Daniel Funeriu, care nu ştie să dea două răspunsuri la o conferinţă de presă unde, pentru a putea continua răspunsul la o întrebare, îi suflă la ureche o maimuţă de secretar de stat, un indivd care nu poate să probeze pregătirea profesională, dar care conduce, culmea !, crema intelectualităţii româneşti, oamenii care asigură viitorul intelectual al unui popor.
Şi să nu uităm că şcoala românească a dat reale valori culturii şi ştiinţei universale de-a lungul vremurilor pe toate segmentele activităţii ştiinţifice şi profesionale; medici, inventatori, filozofi, scriitori, oameni de ştiinţă etc.

Doamnelor şi domnilor,
este strigător la cer, cum un măscărici, o coadă de topor, o mizerie, o nulitate a ajuns să conducă, să distrugă învăţământul românesc care are un colectiv de profesori foarte bine pregătiţi.

Nu se poate ca sistemul de sănătate şi cel de educaţie să fie distruse bucată cu bucată, spital cu spital, şcoală cu şcoală iar noi să facem săli de sport şi polivalente, cum dracu le-a botezat cocota aia de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea (altă paparudă care s-a trezit paraşutată la un minister de unde a furat şi fură sute de milioane de euro şi chiar miliarde).

Oamenii mor pe unde apucă, învăţământul este distrus şi noi facem săli de sport, pentru că este o oportunitate prin care se pot fura sute de milioane de euro pentru ciuma portocalie PDL-istă.

Ce haită de descreieraţi ar putea să gândească astfel?
Poporul român moare decimat de boli, distrugem spitale şi şcoli iar nouă ne trebuiesc săli de sport polivalente?!
Răspunsul este simplu: de aici se poate fura cu fruntea sus, sute de milioane de euro (care pentru ei, să ne fie cu iertare, e doar un mărunţiş, dar din repararea spitalelor şi a şcolilor şi întreţinerea acestora, sumele care ar putea fi furate ar fi incomparabile). Această “petardă” de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, habar nu are cu ce se „mănâncă” un asemenea minister, sau oricare altul, deoarece şi ea, ca şi celelalte paparude, au avut alte preocupări mai „calde” la viaţa lor şi nu o anumită latură profesională, neconducând niciodată nimic, ceva care să le poată propulsa pe o astfel de funcţie cu o astfel de responsabilitate.

Dar acest” Hitler din Carpaţi” împreună cu caricatura de „Goering” nu se gândesc o clipă la binele acestui popor, la binele acestei naţiuni, nu-i interesează nimic altceva decât banii şi puterea, dictatura, hăituirea şi distrugerea acestei ţări, şi apoi, după ei potopul.

Acest patpadac, acest mecanism stricat, acest gunoi al Dreptului românesc, încalcă tot ce există ca lege în această ţară, începând de la Constituţie şi terminând cu ultima Hotărâre de Guvern.
Acest nemernic, trădător de neam şi ţară, umileşte şi calcă în picioare toată naţiunea română, de la eminenţele cenuşii ale poporului român care, scuzată să-mi fie expresia, n-ar merita nici pipi să facă pe el, până la ultimul om al acestei ţări care are demnitate, onoare şi bun-simţ, care nu se pot compara niciodată cu acest gunoi al societăţii româneşti, în speţă, al Ardealului, oameni cărora le-a întinat onoarea şi demnitatea.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ (?)

O mascaradă mizerabilă a Justiţiei din România! O unealtă cu o echipă de cozi de topor care nu fac altceva decât să legifereze nelegiuirile din această ţară pe care tiranul din Carpaţi o foloseşte aşa cum doreşte sufletul lui diabolic.

Cea mai mare mascaradă prin care se înjoseşte şi se umileşte Justiţia română şi Parlamentul româniei, în loc să vegheze asupra constituţionalităţii actelor normative, a legilor şi hotărârilor de guvern, această insituţie… legiferează pârghiile care sunt pe placul dictatorului şi care duc la distrugerea poporului român, fiindu-le indiferent de implicaţiile sociale, cum ar fi:

- Legea Educaţiei;
- Legea pensiilor;
- Legea unică a salarizării etc., etc.

CCR – o justiţie paralelă justiţiei adevărate, o instituţie care veghează ca dorinţele tiranului să fie înfăptuite fără crâcnire, o instituţie folosită pur şi simplu pentru a distruge justiţia adevărată din România şi pentru a înrobi poporul român, pentru a da legitimitate ilegalităţilor pe bandă, făcută după bunul plac al tiranului, al acestui dement care umileşte şi înjoseşte tot ce poate fi mai măreţ, mai demn şi mai sfânt în această ţară, însăşi fiinţa naţională a acestui popor care de-a lungul istoriei a dat nenumărate valori naţionale şi internaţionale.

DISTRUGEREA SISTEMULUI DE APĂRARE ŞI ORDINE PUBLICĂ

Prin mijloace dictatoriale, fără a ţine seama că îndeplineşte, prin prevederile Constituţiei României, atribuţiile şefului Armatei române, BĂSESCU, acest tiran nenorocit a reuşit să discrediteze şi să distrugă Armata, Poliţia şi celelalte componente ale sistemului de securitate naţională şi ordine publică.

Prin implicarea directă, BĂSESCU, această lichea ordinară, prin decretele semnate, a înaintat la grad de general sute de subofiţeri în rezervă doar pentru că au aceeaşi culoare politică cu a partidului pe care îl stăpâneşte, umilind adevăraţii ofiţeri ai Armatei române care au luptat în teatre de război sau care au adus mari servicii României şi care nu au primit nici măcar gradul de colonel, după o viaţă dedicată Armatei şi ţării. Prin abuz şi doar pentru a răsplăti slugile fidele lui, DICTATORUL, acest scelerat, a înaintat la gradul de general tot felul de persoane dubioase, mafioţi şi anonimi care nu au adus nici un serviciu Armatei sau României.

Utilizând Guvernul marionetă pe care îl conduce cu mână de fier de ani buni, DICTATORUL acest descreierat, a reuşit să umilească veteranii de război, eroii neamului românesc, pensionarii militari ( ca să nu mai vorbim de ceilalţi pensionari pe care i-a adus direct în prăpastie şi care mai au o singură “şansă” – să se sinucidă pentru ca să nu moară umiliţi în chinuri groaznice) şi să-i aducă în pragul disperării doar pentru că aceştia formează un corp de elită, de oameni demni şi onorabili care au jurat credinţă poporului român şi care au pregătire şi experienţă militară, un corp capabil să-i ceară socoteală acestui dictator psihopat.

Ministrul Apărării Naţionale?

Numitul Gabriel Oprea? O mare ruşine pentru Armata română. Acest individ, de joasă speţă, poate cel mult să facă obiectul unui spital de psihiatrie, în calitate de pacient, pentru că numai uitându-te la figura lui tulbure, fără să ai cunoştinţe de psihiatrie îţi dai seama că nu e în regulă.
Această haimana, această lichea, acest golan de cartier, ar vinde-o şi pe mama sa pentru a-şi păstra scaunul pe care a fost plantat de acest tiran nenorocit, de acest dictator funebru, acest descreierat nenorocit, numitul Băsescu.
Această lichea l-a scutit pe tiranul nenorocit, numitul Băsescu să-şi mai cumpere hârtie igienică, Oprea ( ministrul apărării? ) substituind-o cu succes, temându-se ca nu cumva dictatorul să facă hemoroizi la partea dorsală.

Ministrul Administraţiei şi Internelor ?

Numitul Traian Igaş, un amărât de tâmplar, un picolo, un băieţel folosit la distracţiile lichelelor din partidul „ciuma portocalie” pe post de interpret de folclor, este, ca şi cealalată javră de la Apărare, o mare umilinţă pentru cadrele ministerului pe care cu mare dezonoare îl murdăreşte şi îl dezonorează .

Această coadă de topor a făcut şcolile la foarte mare distanţă de acestea şi la mulţi ani după colegii de aceeaşi vârstă, ca nu cumva să se lipească ceva de singurul neuron pe care probabil că îl posedă în acea cutie craniană pe care o poartă cu inconştienţă pe umeri.

Aceste două haimanale de la Apărare şi de la Interne, împreună cu lingăul de la Securitate asigură suportul de forţă şi de teroare pentru ODIOSUL DICTATOR, pentru ca acesta să poată să distrugă, să umilească şi să îngroape de viu poporul român, care suportă cu mare stoicism şi cu nemăsurată răbdare, elucubraţiile TIRANULUI NENOROCIT ŞI SCELERAT.

Stimaţi domni,

nu vă lăsaţi păcăliţi de această haită mizerabilă de derbedei, de lichele şi de golani, aceşti jefuitori satanici ai poporului român, nu vă lăsaţi înduplecaţi de „limba dulce a şarpelui” a acestui tiran, a acestui „Hitler din Carpaţi” al poporului român care este o ruşine pentru întreaga naţiune română – el şi haita de gunoaie care au ocupat şi stăpânesc această ţară.

Domnilor,

această făptură mizerabilă, această lichea de cartier, este capabil de cele mai mârşave gânduri şi înfăptuiri.
Acest personaj sinistru şi diabolic vă minte drept în faţă, fără nici un fel de jenă, fără a recunoaşte vreodată că a afirmat aşa ceva!
Nu vă puteţi închipui că şi un şarpe ar păli de invidie în faţa acestui individ SATANIC ŞI IMORAL.

Domnilor,

arestările adversarilor politici, economici sau de altă natură, se fac în România doar la ordinul şi cu aprobarea acestui sinistru personaj, tiranul mizerabil şi monstruos, care, cu mare dezonoare şi cu multă ruşine pentru poporul român, ne reprezintă în afara ţării, în relaţiile diplomatice cu alte ţări şi popoare, unde şi noi vedem foarte bine că are o reprezentare şi un comportament de om al grotelor şi al cârciumilor rău famate din cartierele populate de haimanale şi de lichele ca şi el.

Mă îndoiesc de faptul că nişte personalităţi de calibrul Dumneavoastră ar putea cădea în capcanele acestor descreieraţi şi a haitei lor. Nu pot să cred că imaginea dumneavoastră şi a ţărilor dumneavoastră s-ar lăsa şifonată şi pătată de acest tiran murdar şi mizerabil, de acest troglodit, de acest client nelipsit al tavernelor mohorâte, al cârciumilor rău famate, indiferent de interesele politice la un moment dat.

Stimaţi domni,

vă rog din tot sufletul să faceţi toate eforturile, tot ce consideraţi că este necesar, pentru ca prin măsurile diplomatice, economice, politice sau de altă natură, care vă stau la îndemână, să ajutaţi poporul român să scape de acest descreierat care loveşte copiii în public ca un „bun părinte şi protector suprem al naţiunii române”…

Nouă, poporului român ne este ruşine de reprezentarea externă pe care ne-o “asigură” tiranul care minte de la o clipă la alta cu o seninătate care este caracteristică, cred eu, numai a unui om cu grave probleme psihice, unui om stăpânit de diavol cum este acest tiran nenorocit.

JUSTIŢIE ÎN ROMÂNIA?
NUUUUU! TIRANUL DICTEAZĂ !

GUVERN ÎN ROMÂNIA?
NUUUUU ! TIRANUL DICTEAZĂ !

PARLAMENT ÎN ROMÂNIA?
NUUUUU ! TIRANUL DICTEAZĂ !

ARMATĂ ÎN ROMÂNIA?
NUUUUU ! TIRANUL DICTEAZĂ !

POLIŢIE ÎN ROMÂNIA ?
NUUUUU ! TIRANUL DICTEAZĂ !

SERVICII SECRETE ÎN ROMÂNIA ?
NUUUUU ! TIRANUL DICTEAZĂ !

LEGE ÎN ROMÂNIA?
NUUUUU ! TIRANUL DICTEAZĂ !

Vă rog să iertaţi vocabularul neacademic, dar cu javrelecare pretind că ne conduc, nu poţi să te porţi cu mănuşi. Cu astfel de lichele trebuie să foloseşti arme dure şi nu trebuie să foloseşti jumătăţi de măsură.

Totodată cer iertare poporului şi naţiunii germane pentru referirile, comparaţiile şi trimiterile pe care le-am făcut la dictatorul de tristă amintire, atât pentru poporul german cât şi pentru întregul mapamond, dar am vrut să fiu cât mai sugestiv în scopul scoaterii în evidenţă a acestui scelerat care distruge poporul romăn cu zâmbetul pe buze, dacă poate fi numit zâmbet, rânjetul hidos al acestei monstruoase creaturi, al acestei mizerabile făpturi care nu poate fi numită „OM”.

La final doresc să transmit poporul român, câteva îndemnuri:

FRAŢI ROMÂNI,

NU VĂ MAI LĂSAŢI UMILIŢI ŞI BATJOCORIŢI DE ACEST TIRAN MONSTRUOS ŞI DE HAITĂ LUI DE LICHELE, DE GUNOAIE, DE CURVE, DE NENOROCIŢI ŞI DE GOLANI!
DISTRUGEŢI-I! NIMICIŢI-I ŞI STRIVIŢI-I PENTRU TOTDEAUNA PE ACEŞTI VIERMI HIDOŞI CARE VĂ SUG SÂNGELE!

JOS BĂSESCU!
JOS DICTATORUL!
JOS TIRANUL!
JOS DESCREIERATUL!
JOS HITLER DIN CARPAŢI!
JOS FASCISTUL!
JOS UCIGAŞUL POPORULUI ROMÂN!
JOS CRIMINALUL!
JOS SCELERATUL!
STOP GENOCIDULUI!
TRĂIASCĂ POPORUL ROMÂN!
TRĂIASCĂ LIBERTATEA!

JOS GUVERNUL BOC!
JOS INFRACTORUL BOC!
JOS MARIONETA!
JOS HAIMANALELE!
JOS LICHELELE!
JOS COZILE DE TOPOR!
JOS JAVRELE ÎMPUŢITE!
JOS INFRACTORII!
JOS UCIGAŞII NAŢIUNII!
JOS NAZIŞTII DIN GUVERN!
JOS UCIGAŞII ARMATEI!
JOS HOŢII!
JOS GUNOAIELE!
TRĂIASCĂ NAŢIUNEA!
TRĂIASCĂ ARMATA ROMÂNĂ!

TRĂIASCĂ POPORUL ROMÂN LIBER ŞI INDEPENDENT!
TRAIASCĂ NAŢIUNEA ROMÂNĂ DEMNĂ ŞI LIBERĂ!
TRĂIASCĂ PRIETENIA DINTRE POPOARELE NOASTRE, LIBERE ŞI INDEPENDENTE!

Am onoarea să vă salut!

Cu deosebită stimă şi profund respect,

Cms. şef (r ) DRAGHIA STELEA

15 martie 2011

Trimite şi prietenilor!

Asociaţia Noua Dreaptă filiala Cluj vă invită să participaţi la Săptămâna Culturală Avram Iancu. Evenimentul se va desfaşura la Cluj-Napoca în perioada 14-20 martie. Programul săptămânii este următorul:

Luni: De la ora 15:00, conferinţa „În Duhul lui Iancu”, organizată în parteneriat cu ziarul online NapocaNews, la Casa Municipală de Cultură.

Marţi: De la ora 20:00, În Piaţa Avram Iancu, „Discuţii la lumina torţelor” despre Craişorul Munţilor; miting comemorativ şi discursuri.

Miercuri şi Joi: Vă invităm pe toţi să participaţi la concursul „Ce ar spune Iancu?”; un concurs în urma căruia vom premia păreri despre cum ar vedea Avram Iancu unele probleme de actualitate – scrise de cetăţeni.

Vineri: De la ora 17:00, la Casa Municipală de Cultură, vom organiza o expoziţie de fotografie şi obiecte tradiţionale. Tot în cadrul acestui eveniment vom premia câstigătorul concursului „Ce ar spune Iancu?”.

Sâmbata: De la ora 12:00 pe traseul Monumentul Memorandiştilor-Bulevardul Eroilor-Piaţa Avram Iancu, se va desfăşura a III-a ediţie a Marşului Memorial Avram Iancu, devenit o tradiţie locală.

Îi invitam pe toţi clujenii, precum şi pe toţi românii, să participe la evenimetele din această perioadă alături de noi, să demonstrăm împreună că spiritul românesc încă domneşte în Ardeal şi să-i aducem un omagiu marelui revoluţionar paşoptist Avram Iancu.

Biroul de presă al Noii Drepte Cluj

Trimite şi prietenilor!

Asociaţia Lucrătorilor Romani din Străinătate

Consideră că, indiferent de faptul că aceşti oameni lucrează pentru companiile străine sau pentru companiile Româneşti care operează contracte în Libia, sunt în primul rând CETĂŢENI AI STATULUI ROMÂN!

Atâta timp cât alte state, precum Olanda, au reuşit trimiterea unui avion militar în data de 22.02.2011, la bordul căruia au fost îmbarcaţi – cu destinaţia Amsterdam – inclusiv lucrători români, bulgari, olandezi şi irlandezi – oameni care au avut norocul să ajungă la îmbarcare – statul Român reuşeşte să aloce fonduri şi să trimită un avion militar tocmai în Malta!?! Doar după două zile de la această operaţiune, suntem îndreptăţiţi să ne punem întrebarea dacă Guvernului României îi pasă de cetăţenii săi?

În timp ce peşte 200 de lucrători Români aşteaptă în Tripoli, în timp ce alte peste 500 de persoane – români cu soţii şi copii din familii mixte sunt prinse între Zuara şi Sabrata, în zona de exploatare numită Mellitah Gas Plant, în timp ce Zuara aflată în mâinile rebelilor, fără o posibilitate reală de salvare, şi în timp ce alte sute de români aşteaptă evacuarea în Tripoli şi Bengazi, adresăm următoarele întrebări Guvernului:

-        Este importantă viaţa acestor oameni, cetăţeni ai statului Român?

-        Este neimportant faptul că aceşti oameni câştiga bani care trimişi în ţară, susţin familii ROMÂNEŞTI?

-        Ce fac companiile ROMPETROL ŞI PETROM pentru a evacua angajaţii lor români din aceste zone?

-        Au responsabilităţi companiile de plasare a forţei de muncă în această zonă – respectiv companiile din Bucureşti şi Ploieşti, pe care încă nu le nominalizam?

-        Ambasada României la Tripoli a primit date exacte despre lucrătorii Români care operează prin numitele companii?

Ţinând cont de situaţia actuală din Libia, considerăm total nesatisfăcătoare reacţia autorităţilor române şi a companiilor române care operează în Libia.

Considerăm că nepăsarea de care dă dovadă Guvernul şi Preşedinţia României demonstrează încă o dată „deosebită grijă” pe care aceştia o acordă oamenilor care le-au acordat prin vot încredere!

Prin urmare, cerem intervenţia imediată de evacuare a CETĂŢENILOR ROMÂNI ŞI A FAMILIILOR LOR DIN LIBIA!

Domnule preşedinte Băsescu, ROMÂNII BLOCAŢI LA TRIPOLI, SABRATA sau ZUARA nu pot vedea acel avion militar trimis prin Malta nici măcar cu un binoclu!

Poate pe mare se vede mai bine, dar aici, în ţara se vede rău!

Noua Dreaptă filiala Braşov

Preşedinte: Cristian Grigoraşi

ALRS – Asociaţia Lucrătorilor Romăni din Străinătate

Preşedinte: Petre Doanca

Braşov 24 februarie 2011

Trimite şi prietenilor!

După atentatele din 11 septembrie 2001, preşedintele american George W. Bush a declarat război terorismului, definind această tendinţă ca fiind cel mai mare pericol la adresa democraţiei americane şi a omenirii în general. Ca multe din declaraţiile acestui mason de renume mondial, şi aceasta „suferă” de un lapsus. Preşedintele a uitat, probabil, să menţioneze că mişcarea fundamentalistă islamică este tocmai creaţia Americii şi a Angliei. La sfârşitul anilor 1970, cele două naţiuni puternice au decis, în secret, că puterea comunistă trebuie cel puţin slăbită, dacă nu eradicată. Două operaţii de mare anvergură au fost puse la punct în acest scop: Arch of Crysis în Marea Britanie şi Cyclone în Stalele Unite. Obiectiv principal: penetrarea Asiei Centrale de fundamentalismul islamic, destabilizarea republicilor sovietice cu populaţie predominant musulmană din regiune. Osama ben LAden, cunoscutul duşman internaţional al zilelor noastre era, la acea vreme, un aliat de nădejde al C.I.A. şi MI5 (serviciile secrete ale Americii şi, respectiv, Angliei).

Ca un exemplu al amplorii cultului islamic în ţările sovietice putem oferi datele recensămintelor din acea vreme: rata natalităţii în familiile musulmane era de 5 ori mai mare decât în familiile slave, iar Armata Roşie era alcătuită în proporţie de 40% din tineri de origine islamică. Războiul secret împotriva U.R.S.S. era un plan in derulare, însă aceste statistici au obligat pe americani să treacă la fapte. Osama ben Laden, dr. Ayman Zawahiri şi alţi tineri islamişti cu studii strălucite şi averi considerabile au devenit agenţi sub acoperire ai Marii Britanii. Averea lui Osama, la acea vreme estimată superficial la 400 de milioane de dolari, a fost „pusă la bătaie” integral în numele acestor cauze. Vărul lui Osama, Selim ben LAden avea deja contacte destul de intime cu societăţi şi cluburi exclusiviste din Marea Britanie, fiind în acelaşi timp partener de afaceri cu George W. Bush înainte ca acesta să devină preşedinte. Afacerile dintre cei doi se rezumau la petrol (alegerea numărul unu a magnaţilor mondiali) şi la controlul unor bănci cu filiale internaţionale, prin care se puteau face transferuri de bani nestingherit. Una din aceste bănci, Bank of Credit and Commerce, era folosită de Bush şi Margaret Thatcher pentru a finanţa luptele de gherilă ale mujahedinilor angajaţi în lupta contra extinderii tentaculelor sovietice. Astfel de lupte sângeroase şi războaie civile au fost finanţate fără scrupule, interesul pe termen lung al mogulilor care conduc lumea fiind ţelul suprem. Nici după retragerea sovieticilor din Afghanistan operaţiunile de acest gen nu au încetat. Organizaţiile teroriste au rămas sub controlul şi protectoratul serviciilor secrete britanice, şi s-au infiltrat treptat în nordul Africii, în Balcani (Kosovo, Bosnia) şi în Orientul mijlociu. Era necesară destabilizarea Iugoslaviei, care era un nucleu sovietic dar şi inima marelui ţinut rusesc din punct de vedere geografic.

În 1998 consilierul preşedintelui american Jimmy Carter a declara într-un interviu ziarului Le Nouvel Observateur că serviciile secrete americane îi finanţaseră pe afgani nu după invazia sovietică în Afghnistan, ci cu 6 luni înainte. Astfel că Afganistanul a fost o cursă în care sovieticii au căzut uşor. Tot în acest interviu a fost dezvăluit faptul că la 3 iulie 1979 Jimmy Carter a aprobat în secret operaţiunea „mişcarea internaţională teroristă islamică”, care avea ca scop destabilizarea statelor sovietice cu populaţie musulmană. Această mişcare arată clar caracterul premeditat al intenţiilor nepacifiste ale Americii şi Angliei, cu atât mai mult cu cât măsura nu era încă necesară: invaziile trupelor sovietice în Afganistan au început abia în decembrie 1979, deci după şase luni. Preşedintele a „încununat” această decizie cu fonduri estimate la 500 de milioane de dolari, bani luaţi evident din fondurile naţionale, adică banii cetăţenilor care plătesc impozit. Pentru a clarifica această problemă a impozitelor, trebuie menţionat că un contribuabil american munceşte 4 luni din 12 ca să plătească impozitul pe venit la stat, şi că acest tip de impozit este neconstituţional. Persoanele cu educaţie şi acces la informaţie care au realizat că impozitul acesta contravine cu prevederile Constituţiei au încetat să îl mai plătească, iar statul nu îi poate pedepsi pentru că ei nu încalcă nici o lege prin refuzul lor de a plăti o taxă nesusţinută de lege. Între 1979 şi 1989, alte 4 milioane de dolari au mai fost alocate mişcării fundamentaliste, în special construirii de „şcoli islamice” în Pakistan şi S.U.A., şi „şcoli de sabotaj” precum cea din Camp Peary, Virginia. Aici tineri afgani dar şi arabi (egipteni, iordanieni, palestinieni) sau afro-americani erau iniţiaţi în terorism. Această educaţie teroristă a existat pe teritoriul american şi după terminarea Războiului Rece (decembrie 1991), astfel că metafora „land of the free” („ţinutul libertăţii”) eşuează să mai definească S.U.A. cu corectitudine. Planul lui Jimmy Carter, supranumit şi „Vietnamul pentru U.R.S.S.”, a fost întâmpinat cu entuziasm de către generalul Zia Ul-haq, dictatorul pakistanez. Această potrivire de ideologie cu ţintele politice a fost nicicând mai binevenită dictatorului care dorea să deţină putere absolută în stat. Mulţumită lui, operaţiunea Cyclone a primit sprijinul necondiţionat al serviciilor secrete pakistaneze (Inter-Services Intelligence). Acum mujahedinii aflaţi pe linia frontului aveau un contact direct cu administraţia americană.

Ronald Reagan, în discursul său din 8 martie 1985, spunea despre afgani că sunt „partizani ai democraţiei”, „luptători pentru libertate”, şi îi numea cu mândrie „luptători în picioarele goale”. Iată ce importanţă aveau atunci afganii în jucarea planurilor americanilor: ei erau declaraţi eroi, dar în realitate folosiţi de Casa Albă, care se temea de pericolul rusesc. În acelaşi timp în statele americane se ducea o propagandă intensă menită să denigreze Rusia cât mai mult posibil. Preşedintele nu uita să menţioneze în toate discursurile sale că Uniunea Sovietică a fost mereu şi nu va înceta să fie „un imperiu al răului”, şi că se bucură de importantul sprijin al statelor slave care o înconjoară. Poporul american a deprins o ură instinctivă faţă de ruşi, dar dacă sunt întrebaţi şi în ziua de azi care este motivul, ei nu pot menţiona un eveniment istoric în care Rusia a afectat cu ceva America. Lipsa de informare era crasă în „land of the free”, iar democraţia americană era tot o dictatură cu dedesubturi politice şi informatice. Şi cu ajutorul acestui element afganii au primit simpatia poporului american, pentru că ei aveau curajul să se lupte cu „Golemul sovietic”.

La acea vreme ben LAden era unul dintre cei trei conducători ai organizaţiei Maktab al Khidamar (MAK, în traducere Oficiul Serviciilor), după ce părăsise ţara sa natală, Arabia Saudită, pentru a se alătura mujahedinilor lui Gulbuddin Hekmatyar în Afganistan.  MAK se ocupa de distribuirea ajutorului venit de la americani (muniţie, armament, bani) diverselor facţiuni de mujahedini şi beneficia de sprijinul serviciilor secrete americane şi britanice. În 1989, ben Laden devine singurul şef al MAK, moment din care violenţele vor escalada considerabil şi setea sa de putere va prinde contur. El finanţa, recruta şi antrena mercenari islamişti aduşi din ţări musulmane în bazele educaţionale construite de el din bani proprii. Osama era indispensabil acestor activităţi, nu doar pentru averea sa personală, ci şi pentru că era un negociator strălucit şi aducea mereu venituri „la negru” pentru aceste şcoli, bani extrabugetari care serveau acţiunilor secrete. „Universităţile teroriste” din Pakistan nu erau singurele: după acelaşi model fuseseră construite şi pe teritoriul american „academii de terorism”, la Fort Benning, Georgia. Sub numele de School of America, această instituţie a instruit cadre care mai târziu au devenit cunoscute prin brutalitatea şi lipsa de scrupule, regăsiţi în număr mare în guvernul Guatemalei, armata din El Salvador şi serviciile secrete din Chile. Dintre cei 100.000 de luptători terorişti, 40.000 au fost instruiţi în şcoli americane şi restul în şcoli pakistaneze. Militarii britanici ai forţelor speciale, care au luptat în Afganistan alături de mujahedini, au povestit când au ajuns acasă (cei care au mai ajuns): „Americanii erau dornici să-i înveţe pe afgani tehnica terorismului urban – maşinile-capcană şi celelalte – astfel încât aceştia să-i poată lovi pe ruşi în majoritatea oraşelor. Acum, mulţi dintre afgani utilizează cunoştinţele primite ca să poarte război cu cine vor”.

După anii 1990 influenţa britanică şi americană asupra acestor organizaţii a scăzut treptat: în parte, pentru că mujahedinii îşi duseseră la bun sfârşit treaba, pe de altă parte pentru că grupările s-au autonomizat şi emancipat pe cont propriu, mulţumită noilor investitori. Pentru banii primiţi de la „sponsori apolitici” aceste grupări nu mai făceau nici un fel de concesie şi nu mai răspundeau nici unei instituţii britanice sau americane, aşa că violenţele au escaladat şi pretenţiile lor nu au mai putut fi temperate nici din exterior. În acest context au avut loc operaţiile din Kosovo, despre care se spunea la acea vreme că prevestesc un al treilea război mondial: atât de speriată era lumea de această forţă de neoprit a fundamentaliştilor.

În 1992 mujahedinii au cerut Kabulul şi, după intense vărsări de sânge (victime printre civili în număr de 2000) au reuşit să îl impună pe Gulbuddin Hekmatyar ca prim ministru. Acesta era faimos pentru fanatismul său religios, pe care îl manifesta, printre alte metode, aruncând acid pe faţa femeilor care nu purtau vălul islamic. Fostul prim ministru, Najinbullah, un prosovietic, a fost spânzurat în piaţa publică. Hekmatyar era un renumit traficant de droguri, care avea operaţiuni de acest fel la nivel internaţional, asigurând mai târziu 60% din necesarul pieţii americane. Deci nu se poate spune că America nu ştia pe cine sprijină, ba chiar dimpotrivă, s-a crezut la acea vreme că numai un om cu renume mondial (cu atât mai bine cu cât acest renume este rău) va putea controla situaţia locală.

America a recunoscut ulterior că „acele chestiuni esenţiale au jucat un rol primordial în prăbuşirea Uniunii Sovietice”, abia când America s-a confruntat cu gravele consecinţe ale alianţei cu afganii: drogurile care veneau de acolo. În 1995 fostul director al C.I.A. declară: „A existat riscul drogurilor, da. Dar obiectivul nostru principal a fost îndeplinit. Sovieticii au abandonat Afganistanul”. Este inutil să mai menţionăm ca americanii au dorit izgonirea ruşilor şi s-au aliat cu islamiştii pentru a deţine un control cât de mic asupra câmpurilor petroliere. La acea vreme, din Afganistan venea în America petrol la un preţ derizoriu, în semn de mulţumire din partea afganilor pentru ajutorul oferit în „luptele naţionaliste” duse împotriva ruşilor.

„Visul american” încă există, şi mulţi oameni iau decizii vitale bazate pe acest concept. Lipsa de informaţie a populaţiei permite guvernelor să se joace de-a Dumnezeu, să facă ce vor cu viaţa tinerilor care se înrolează în armate, să irosească sute de milioane de dolari pe activităţi teroriste şi murdare. Oamenii cred în continuare că guvernul e de partea lor, iar cei care au fost îndoctrinaţi încă mai lăcrimează atunci când se cântă imnul Americii. Oamenii au fost manipulaţi, s-a comis un genocid pe mai multe planuri, şi populaţia nu are nici un beneficiu din sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul secolelor. Şi apoi a venit Criza!

Lia Romanov – ND Constanţa

17 februarie 2011

Trimite şi prietenilor!

În fiecare zi am ocazia să dau peste ţigani; şi nu există persoană care să treacă pe lângă ei căreia să nu-i fie cerute  ţigări, bani ori mâncare.Nu de mult, venind acasă, am avut surpriza să găsesc în faţa scării un grup de patru ţigani, care nu numai că mi-au cerut bani, dar nu aveau de gând să mă lase să intru în propria casă. Singura obţiune s-a dovedit a fi folosirea forţei. A trebuit să-mi fac loc ca printr-o haită de câini turbaţi ca să pot ajunge acasă. Din păcate, foarte puţini sunt cei care acţionează cumva, care le răspund sau care chiar se iau de ei încercând să-i alunge(aşa cum am încercat mereu să fac şi aşa cum fiecare dintre noi ar trebui să facem). Măcar acest mic pas trebuie făcut. Întradevăr, nu vom scăpa de ei în acest fel, dar măcar îi alungăm de lângă casele noastre şi le demonstrăm că noi avem controlul, nu ei(aşa cum se întamplă din păcate în anumite zone). Majoritatea persoanelor aleg să îi ignore. Această ignoranţă este una temătoare însă, de parcă le este frică să le răspundă sau să se uite măcar la ei pentru că vor avea probleme sau pentru că au auzit ei că dacă te iei de un ţigan îşi cheamă toată familia şi o să o păţeşti. În unele cazuri chiar este aşa, dar asta tocmai din cauza faptului că nu acţionăm toţi la fel, pentru că nu suntem uniţi. Din nou un exemplu că mândria noastră ca români nu mai există decât în cercuri restrânse, iar unii nu şi-o manifestă pentru că nu mai e la modă. Pe majoritatea singurul lucru care îi mai leagă de România este limba. Alte persoane, iar aceştia sunt cei care provoacă cele mai mari daune, aleg să îi ajute pe ţigani şi să răspundă cererilor. Ei le dau de mâncare, le dau chiar şi bani pentru că, zic ei, şi ei sunt nevoiaşi şi mor „săracii” de foame. Ei bine nu este deloc aşa. Trebuie să înţelegem că ţiganii sunt un cancer al societăţii noastre, care cu fiecare acţiune de genul acesta creşte.

Din nefericire, noi nu avem suportul dat de guvern şi de autorităţile locale, suport care ar putea fi decisiv; de parcă aceştia nu sunt conştienţi de faptul că în nici 50 de ani, ţiganii vor fi majoritari în România.

Nu este corect ca o mamă să-şi trimită cu frică copilul la şcoală în fiecare zi, neştiind dacă acesta va fi sau nu agresat de ţigani sau bătrânilor să le fie frică să iasă din casă ştiind că în orice clipă pot fi înconjuraţi de un grup de ţigani,  precum nişte câini gata să atace.

Fac apel cu această ocazie la toţi românii care nu vor să ajungă minoritari în propria ţară şi să ne unim şi să acţionăm în consecinţă, să nu mai tolerăm ilegalităţile ţigăneşti, să nu ne mai fie frică de ei.

Ovidiu Panaite – ND Cluj

12 februarie 2011

Trimite şi prietenilor!

Fuziunea are loc atunci când doi atomi, de obicei de hidrogen, se ciocnesc şi degajă energie. Acest proces are loc de obicei la temperaturi foarte înalte, în medii controlate, mai multe detalii fiind indispensabile: temperatura mediului de lucru, presiunea atmosferică, umiditatea atmosferei înconjurătoare, etc. Acest proces atât de pretenţios se numea fuziunea la cald, dar când noua metodă a arătat că acest proces se produce şi în medii mai puţin elaborate, oamenii de ştiinţă au refuzat să îmbrăţişeze o idee care contrazicea mai multe legi ale fizicii pe care se bazau cunoştinţele şi carierele lor. Mulţi dintre aceşti oameni au realizat că  nu pot să propage astfel de idei elevilor, pentru că această revoluţie ideologică îngenunchează teoria care stă la baza fizicii şi chimiei predate în universităţi. O idee atât de nouă, care urmează anumite legi fizice dar le ignoră complet pe altele, nu putea fi acceptată atât de uşor, la fel cum Galileo Galilei şi Isaac Newton s-au luptat îndelung şi au plătit scump pentru că îndrăzniseră să contrazică dogmele general acceptate ale lui Aristotel începând cu secolul 3 Î. Hr. La început, Galilei a lansat nişte idei îndrăzneţe, care au intrigat opinia publică şi oamenii de ştiinţă, idei care au fost continuate de Newton până în punctul în care acesta a ajuns la instabilitate mentală. Într-o stare similară, neînţeles şi respins de multă lume murise şi Galileo, condamnat la domiciliu obligatoriu în ultimii 9 ani de viaţă. Reacţia publicului de a refuza noutăţile şi ideile „salvatoare” a fost mereu una tipică şi mulţi dintre marii savanţi ai lumii au fost neînţeleşi şi condamnaţi. Mentalitatea finanţatorilor şi bancherilor din lume a împiedicat deseori evoluţia ştiinţifică şi spirituală a omenirii, această lipsă de spirit de sacrificiu şi filantropie existând în societăţile umane de când a apărut conceptul de monedă.

Electroliza a făcut posibilă naşterea unei speranţe cu privinţă la o sursă de energie curată şi mai puţin costisitoare. Electroliza se rezumă la extragerea oxigenului şi hidrogenului ca gaze din apă, punct din care lumea ştiinţifică a prins aripi şi temerarii fizicii şi chimiei s-au aventurat în explorarea unor domenii şi formule noi. S-a dorit cu ardoare găsirea unei metode de extracţie a unei energii care să nu aducă prejudicii pe termen lung ecosistemelor de pe planetă. În acest context a apărut principiul fuziunii la rece, pe un teren care părea fertil propagării noii idei. Surpriza care a urmat a fost o lovitură grea, calculată la rece de către mogulii internaţionali şi accentuată de oamenii de ştiinţă sceptici.

Primele reacţii, în special ale cercetătorilor care au făcut posibilă această emancipare teoretică a modului în care omul gestionează resursele puse la dispoziţie de planetă, sunt foarte entuziaste. Dar cercurile de oameni de ştiinţă se împart curând în două tabere: pro şi contra. Posibilitatea de a avea energie pentru susţinerea vieţii fără a arde combustibili fosili era la acea vreme o utopie în mintea experţilor, şi totuşi unii dintre ei nu au renunţat la ideea că omul trebuie să găsească o formă de energie mai curată. Cu puţin timp înainte de această descoperire oameni de ştiinţă şi analişti economici spuseseră că toate războaiele din viitor au avut şi vor avea ca primă ţintă acapararea surselor de combustibili din lume, nu doar pentru supremaţia financiară, ci şi pentru că aceste resurse se vor împuţina drastic. O previziune sumbră, subestimată de oamenii ignoranţi şi orbiţi de putere, căci istoria deja ne-a arătat că, în multe situaţii, singurii oameni care au avut poziţia şi resursele să facă un bine omenirii nu au avut şi buna intenţie. Departamentul de Energie al Statelor Unite a asamblat de urgenţă o echipă de cercetători şi economişti care să muşamalizeze adevărul şi, pe cât se poate, să minimalizeze importanţa descoperirii acestui nou tip de energie curată. Acest război declarat împotriva fuziunii la rece a avut, desigur, ca cel mai puternic motiv, considerentul economic: marile corporaţii petroliere s-au sesizat foarte repede de la lansarea acestor noutăţi şi nu au permis detronarea lor de pe piaţa mondială. O acceptare şi folosire a acestei noi surse de energie ar fi însemnat ca toate companiile de extracţie de petrol, de comercializare a combustibililor şi aditivilor, trusturile producătoare de automobile şi piese de schimb pentru acestea ar fi decăzut fantastic de repede. Astfel că s-a recurs la vechile metode de a pune un om într-o lumină proastă, astfel încât nici lucrările şi munca lui să nu fie credibile: şantaj, denigrări publice, acuzaţii nedrepte şi fără dovezi, falsificări de date, intimidarea cercetătorilor. Un grup de fizicieni sceptici au spus că este imposibil ca această reacţie să producă energie cu succes şi ca oamenii care au dus-o la bun sfârşit să poată anunţa lumea, pentru că producerea acestei energii degajă radiaţii ale neutronilor, care sunt letale pentru oamenii aflaţi în zona de lucru. Aceste lucruri au influenţat opinia publică în aşa măsură astfel încât ideea a fost abandonată, spre bucuria companiilor petroliere şi ale „servitorilor” lor din guvern.

Fuziunea la rece a fost ridiculizată la fel la microbiologia lui Louis Pasteur şi teoria alimentării cu curent alternativ a lui Thomas Eddison. Aceşti oameni au schimbat lumea prin descoperirile lor şi au avut piedici numeroase, în mare parte datorită rivalităţii dintre oamenii de ştiinţă şi priorităţilor infame ale guvernelor.

Dezavantajele combustibililor fosili sunt că aceştia se consumă total odată cu folosirea, extracţia lor este costisitoare, platformele construite cu multă muncă şi mulţi bani devin inutilizabile în alte scopuri şi arderea acestor combustibili poluează iremediabil atmosfera planetei. Emisiile de monoxid de carbon şi oxid de sulf nu pot fi neutralizate atunci când ating cantităţi mari şi atrag de la sine poluarea şi încălzirea păturilor atmosferice, proces care, în timp, creează efectul de seră. Atmosfera care înconjoară pământul este ca o bulă care conţine aer, iar acest element atât de necesar tuturor formelor de viaţă este purificat prin metode naturale şi circulă prin mişcări prestabilite pe toată întinderea globului. Astfel că elementele poluante din aer, odată ajunse la cantităţi mari, nu au unde să se ducă decât să circule în interiorul bulei. Acest circuit închis se va încălzi treptat şi gradul de poluare va escalada până în punctul în care impurităţile din apă se vor condensa şi vor cădea pe pământ odată cu ploile şi zăpada, comasându-se în apele curgătoare, stătătoare sau în pânza freatică, de unde vor dăuna tuturor formelor de viaţă care au nevoie de apă ca să trăiască. Încăpăţânarea unor oameni şi nevoia lor de profit duc treptat la distrugerea sistematică a calităţii vieţii pe planetă. Motivul pentru care aceşti profitori nu sunt interesaţi de consecinţele deciziilor lor este acela că efectele acestei distrugeri nu se văd imediat ci afectează pe copiii şi nepoţii lor. Lucrul care se vede imediat este profitul, şi mulţi oameni trăiesc doar pentru bucuriile scurte şi imediate ale momentului. Problema se iveşte atunci când numai astfel de oameni se află la conducerea ţării.

Cine nu ar vrea să scape de mogulii din lume, de influenţele nefaste ale intereselor personale ale câtorva oameni, de aerul murdar, de presiunea financiară aplicată asupra resurselor de bază care sunt drepturi native ale oamenilor? Şi în acelaşi timp, cine să ne salveze de toate aceste lucruri rele decât noi înşine? Puterea omului de a-şi făuri propriul destin este din ce în ce mai mică cu cât trece timpul şi supremaţia elitelor devine din ce în ce mai sufocantă. Dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să se supună, nici măcar să nu încerce să scape de sub jugul elitist. Pierderea speranţei şi a iniţiativei, „mlaştina deznădejdii”, cum spunea Căpitanul, este ultimul stadiu de degradare în care societatea a fost adusă, un stadiu în care nimeni nu mai crede în puterea vocii poporului. Suntem duşi treptat la capătul puterilor, însă păcatul cel mai mare faţă de tine însuţi şi de semenii tăi este să renunţi la speranţă. O viaţă mai bună se poate face numai cu tărie de caracter şi sacrificii.

Lia Romanov – ND Constanţa

7 februarie 2011

Trimite şi prietenilor!

Despre prezenţa celor doi bătrâni la Constanţa s-a scris puţin, însă această dezinformare a fost compensată de sentimentele intense şi răscolitoare pe care aceştia le-au generat oamenilor în faţa cărora au vorbit. Până la urmă este vorba de un eveniment atât de special şi de profund încât foarte puţini indivizi i-au înţeles conotaţiile per total. Duetul format din cei doi demiurgi, aş putea spune, a frapat publicul prea puţin prin informaţiile împărtăşite, şi mult mai mult prin felul în care a făcut acest lucru. O mulţime de detalii care pentru mulţi ar fi de o însemnătate ridicolă au făcut din simpozion o întâlnire de proporţii cu suava realitate, cu toată splendoarea şi catharsisul ei.

La începutul discursului despre Nae Ionescu, marele filozof creştin al României, Ilie Tudor îşi asculta camaradul vorbind fără nici cea mai mică întrerupere, într-o atitudine senină care putea uşor să treacă drept indiferenţă. Ce făcea Ilie Tudor de fapt? Analiza şi sorbea informaţiile ca şi cum nevoia de acestea era vitală, ca şi cum îi lipsiseră precum aerul. Figura lui trăda ocupaţia minţii: memora şi procesa cuvintele rare şi profunde ale naratorului, privind în gol, fie spre faţa de masă, fie spre peretele din spatele sălii. În acest interval, mâinile îmbătrânite şi care parcă impuneau respect se frământau şi punctau uşor ideile prin gesturi fine şi spontane. Împreunarea mâinilor, bătaia cu buricul degetului în masă şi atingerea aleatorie a diverselor flori din broderia feţei de masă lăsau să se vadă un suflet preocupat în mod autentic nu numai de suferinţa şi destinul său, ci şi un om care se frământa constant şi foarte empatic pentru toate cele spuse în sală, un suflet care a comunicat foarte mult fără să aibă şansa să vorbească decât foarte puţin. Spre sfârşitul simpozionului, domnul Tudor îşi atenţionează fin camaradul despre anumite idei pe care le repetă, dintr-un bun simţ remarcabil pentru public şi timpul liber al acestuia. Astfel că fiecare idee, fie şi cele întrerupte, este accentuată de către intervenţia domnului Tudor prin simplul fapt că acesta aminteşte că ideea s-a mai spus: publicul atunci revizuieşte în memorie când s-a mai spus acea idee şi în ce context al discursului. Acest tip de intervenţie vizează dorinţa de exactitate a vorbitorilor, stima lor pentru auditoriu şi mai ales spontaneitatea şi sinceritatea, trăsături care sunt vitale în transmiterea unui mesaj ideologic.

Chipul lui Ilie Tudor emana o linişte specifică bătrâneţii, un fel de repaus mult aşteptat, venit cu un preţ scump – neputinţa, şi în acelaşi timp şi cauzat de aceasta. Stadiul vieţii bătrânului este acela în care, dacă nu ai realizat nimic în tinereţe, sufletul ţi se umple treptat de regrete şi întrebări. Însă acest om care a oferit mai mult decât a cerut – o strategie sinceră a vieţii sale -, a dat publicului un exemplu de seninătate şi onoare, corpul său îmbătrânit adăpostind un suflet neînfricat. Putem spune că cele două veacuri de puşcărie comunistă l-au făcut aşa, dar de ce să le oferim comuniştilor plăcerea de a-i face responsabili pentru existenţa unui suflet atât de curat şi preţios? Aşa că vom spune, fără nici o urmă de greşeală, că felul de-a fi al domnului Tudor este datorat virtuţilor şi cunoştinţelor sale aplicate întâmplărilor din viaţa sa, dorinţelor sale de a face lucruri bune pentru oamenii din jur, şi nu în ultimul rând modestiei.
Limbajul corpului a fost elementul care a adus aportul cel mai mare în veridicitatea informaţiilor prezentate, de asemenea accentuând emoţia apropierii auditoriului de aceşti doi oameni. Nu erau nici doi metri distanţă până la primele scaune, în care nu s-a aşezat nimeni din dorinţa de a nu sufoca vorbitorii. Respectul publicului pentru cei doi bătrâni şi pentru subiectul tratat erau evidente, mai ales din felul în care a decurs dialogul de la sfârşit, când oamenii au putut să pună întrebări celor doi titani ai naţionalismului românesc. Simţul umorului şi vocile blânde ale înţelepţilor au contribuit şi ele la completarea unei atmosfere plăcute. Căldura din aer era una familiară şi cu efect relaxant, nu una sufocantă. Diverse forme de artă din sală însumând subiecte naţionaliste şi creştine reprezentau pata de culoare şi adăugau un plus de blândeţe. Cei doi bătrâni au fost însoţiţi de diverse materiale organizate minuţios, dintre care majoritatea scrise de mână: un scris înclinat dar ordonat, această notă arhaică, făcea mesajul transmis şi mai veridic, ducându-l mai aproape de conştiinţa ascultătorilor. Scrisul de mână m-a dus cu gândul la legendele transmise pe graiul oral, la valorile autentice transmise prin metodele arhaice nemuritoare şi independente de era tehnologică şi caracterul instabil al acesteia. Despre atmosfera plăcută a simpozionului putem spune că a fost încununată de prezenţa preoţilor, care reprezentau latura pioasă şi blândă a publicului. Unul dintre aceştia s-a sesizat la auzirea unui pasaj despre Emil Cioran, spunând foarte respectuos, că, preocupat de mântuirea sufletului său, trebuie să adauge despre filozoful nihilist că, pe alocuri, a îndepărtat poporul român de Dumnezeu prin anumite scrieri ale sale. Iată cum o conştiinţă alertă şi curată şi-a făcut datoria faţă de ea însăşi: eu mă tot întrebam dacă legionarii care îl respectă pe Cioran nu au totuşi nimic să îi reproşeze… S-a vorbit despre Cioran ca fiind un legionar dedicat şi inteligent, el fiind autorul articolului numit „Portretul interior al Căpitanului”. Din acest text electrizant voi evidenţia pasajul reprezentativ: „Legionarul trebuie să fie un om în care mândria suferă de insomnie. Eram obişnuiţi cu patriotul de ocazie, gelatinos şi vid. În locul lui apare insul ce priveşte ţara şi problemele ei cu o cruntă înverşunare. Este o deosebire de densitate sufletească… Soluţiile lui sunt valabile în imediat şi în veşnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu un spirit mai practic şi atâta pricepere în lume, sprijinită pe un suflet de sfânt”.

Că tot am vorbit numai despre lucruri frumoase, nu putem neglija aspectele sumbre ale simpozionului. Numele de penitenciare au fost pronunţate atât de des şi cu atâta naturaleţe, încât unii oameni încetaseră să mai reacţioneze cu dezgust sau milă la auzul acestora. Domnul Ilie Tudor a enumerat penitenciarele în care a fost şi, preocupat să nu uite vreunul, se uita la persoana din stânga lui pentru o confirmare. Degetele de la mâini aproape că i se epuizaseră toate, şi dânsul tot avea impresia că a uitat să menţioneze câteva penitenciare. Un şuierat sinistru al vântului, parcă mânios, contribuie la solemnitatea momentului, marcându-l în conştiinţa auditoriului. Calvarul din închisorile comuniste, povestit, scris şi prezentat în atâtea forme, niciodată nu a fost mai succint şi mai impresionant decât la acest simpozion, unde două victime s-au pus în dificultatea de a retrăi acele emoţii, chiar şi prin menţionarea fugitivă a celor petrecute în perioada detenţiei unui public oarecum inconştient de amploarea reală a rezistenţei anti-comuniste din închisori. Din acest punct de vedere mulţi foşti deţinuţi au spus că le e dor de puşcărie, lucru care poate suna ca falsă modestie sau martiriu public. Ce le lipseşte acestor oameni sunt de fapt oamenii care le seamănă, căci se ştie că în puşcăriile comuniste s-au format foarte multe prietenii valoroase între oameni care luptau pentru aceeaşi cauză. Ce le lipseşte acestor suflete chinuite este de fapt lipsa continuităţii valorilor pentru care ei şi-au sacrificat tinereţea, familia şi şansele la o viaţă normală. Camarazii de azi nu sunt ca cei de atunci, şi asta poate să o spună orice bătrân de vârsta domnului Tudor: sentimentul pe care el l-a insuflat la acest simpozion era unul predominant şi specific oricărui român în perioadele zbuciumate ale ţării. Şi, din păcate, foarte puţini oameni de azi au auzit de numele cele mai importante ale partizanilor din munţi sau ale foştilor deţinuţi ai regimului de detenţie comunist. Melancolia acelor vremuri este oarecum ironică: cine ar putea să viseze la acele timpuri atât de agitate şi violente, marcate de nedreptăţi şi crime de neimaginat? La anumite pasaje despre politica globalistă dusă de ţările europene contemporane, în tonul celor doi bătrâni se simţea o indignare autentică, care a escaladat în timp pornind de la neputinţa de a mai readuce înapoi vremurile glorioase când tinerii se sacrificau pentru patrie şi se gândeau la binele lor pe termen lung. Indignarea a fost de asemenea prezentă în discuţiile referitoare la persistenţa propagandei pro-comuniste în Europa, la subiectivitatea cu care este abordată istoria în programa şcolară, şi, în esenţă, la falsificarea istoriei de către câştigători. Astfel că unele întrebări existenţialiste, referitoare la viitorul poporului românesc sunt rostite pe un ton retoric, nu numai pentru că răspunsul este clar în mintea vorbitorului, ci şi pentru a încuraja auditoriul să gândească pentru sine, să ajungă la propria concluzie.

Despre cele discutate aş putea să înşir zeci de pagini, care cuprind teme de istorie, filologie, filozofie, religie şi sociologie. Însă esenţialul trebuie spus despre Nae Ionescu, subiectul principal al simpozionului, pentru că acest esenţial reflectă fidel trăsături ale celor doi vorbitori. Lupta pentru valorile româneşti, încurajarea tineretului, îndemnul la iniţiativă şi reclamarea drepturilor native, condamnarea lucrurilor şi fenomenelor dăunătoare societăţii româneşti, opoziţia cu orice preţ faţă de comunism şi trădătorii de neam, conservarea spiritului creştin cu orice preţ. O calitate atribuită lui Nae Ionescu a avut-o chiar domnul Popescu Glogoveanu: el putea instaura o stare de tranzienţă, acea emanaţie pozitivă, stare de bine propagată asupra publicului, pe care am resimţit-o pe toată durata şederii în clădire. Marele filozof creştin a fost comparat cu Socrate, Blaise Pascal, Soren Kierkegaard, amploarea ideologiilor acestora şi modul de viaţă fiind asemănătoare. Nae Ionescu, la fel la Socrate, a dus lupte ideologice, fiecare în epoca sa. Socrate s-a confruntat continuu cu sofiştii, care eliminau din filozofie şi gândirea publică profunzimea asumării unui crez ideologic ca stil de viaţă şi pledau pentru o gândire abstractă, nepragmatică. Nae Ionescu, la rândul lui, a combătut cu toate resursele predarea rigidă şi mecanică în instituţiile de învăţământ, încurajându-şi studenţii să gândească pentru sine şi să prelucreze informaţiile mai degrabă decât să le stocheze ca atare. Lupta vieţii lui Ionescu a fost definită ca o dramă organică puternic marcată de aspectul ascetic, o zbatere care s-a soldat cu refugierea în martiriul specific creştinismului. El a acceptat sensul suferinţei sale ca un scop al vieţii, un catharsis echivalent cu un dar divin. Atitudinea anti-catolică a lui Nae Ionescu are un fundament logic: greşeala catolicismului este că se auto-proclamă religie universală, când este foarte evident că autoritatea papală este şi ea una imaginată, imunitatea este şi ea auto-declarată şi faptul că Papa este trimisul lui Dumnezeu este absurd, din moment ce Papa este ales prin vot de către oameni.

Nae Ionescu glorifică marii filozofi şi gânditori români care au şi adoptat filozofia pe care o susţineau ca stil de viaţă: unul dintre aceşti oameni este Mircea Eliade, negreşit un pilon al veşniciei culturii româneşti. Dintre elevii lui Nae Ionescu enumerăm pe cei mai cunoscuţi: Constantin Noica, Constantin Floru, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, George Racoveanu, Paul Stelian, Mircea Eliade, Mircea Polihroniade, Octav Onicescu, Dan Botta, Emil Botta, Emil Cioran, Horia Stamatu, Alice Voinescu, Alexandru Dragomir, Octavian Vuia. În aceşti oameni s-a văzut continuitatea efortului profesorului lor, şi anume îndemnul la studiu independent, la prelucrarea şi însuşirea tuturor noţiunilor acumulate la şcoală. Nae Ionescu nu a predat noţiuni, ci metode de discernământ şi tendinţe de gândire!

Moartea lui Nae Ionescu, un asasinat prin metode antice –otrăvirea- a marcat existenţa lui furtunoasă şi unică, ducând cu gândul la marele gânditor Socrate şi la ceea ce a însumat viaţa fiecăruia dintre cei doi: erodarea propriei existenţe cu preţul obţinerii cunoaşterii, un martiriu al omului de geniu!

Lia Romanov – ND Constanţa
24 ianuarie 2011
Invitaţi: Ilie Tudor şi George Popescu Glogoveanu

Trimite şi prietenilor!

Arnold Vieriu: Cand s-a infiintat miscarea “Noua Dreapta”?
Cristian Grigorasi: La jumatatea anului 2000

A.V:. De la cine a venit aceasta idee?
C.G: De la un grup de tineri nationalisti nemultumiti de ce se intampla in tara si in lume

A.V:. Ce parere credeti ca are populatia despre actiunile voastre?
C.G: Buna, asta reiese din numarul mare de adeziuni primite la filiale dar si din mesajele primite.

A.V: Imi puteti da niste detalii cu privire la Partidul National?
C.G: P.N. va fi aripa noastra politica

A.V: Am vazut ca strangeti semnaturi pentru infiintarea partidului.De cate este nevoie,la cine apelati?
C.G: Am strans aceste semnaturi, le strangem la standurile noastre de pe strazi .Avem nevoie de 25.000 de semnaturi.

A.V: Ce parere are “Noua Dreapta” despre actuala guvernare?
C.G: Actuala guvernare este la fel de nociva ca si cele de dinaintea ei.

A.V: Daca Partidul National va reusi sa ajunga la guvernare,care ar fi prioritatile?
C.G: Salvarea neamului de la pierire.

A.V: Am vazut ca exista filiale si in afara tarii,cate sunt si unde sunt?
C.G: Da,exista filiale in  Republica Modova,care este cea mai mare din afara granitelor tarii.Mai avem in Italia si Germania,dar avem membri si simpatizanti in toata Europa

A.V: Care este media de varsta a membrilor “Noii Drepte”?
C.G: Acoperim o plaja larga, dar hai sa zicem ca ar fi de 25-30 ani

A.V: Ce ati transmite potentialilor membri sau celor care se regasesc in aceasta miscare?
C.G: Sa nu  ramana deoparte, sa ne contacteze si sa lupte alaturi de noi.

A.V: Va multumesc pentru raspunsuri si pentru timpul acordat!

C.G: Cu cea mai mare placere!

Arnold Vieru – Facultatea de Filosofie si Stiinte ale comunicarii,sectia jurnalism,anul 1, Universitatea de Vest,Timisoara

19 ianuarie 2011

Trimite şi prietenilor!

În urma strigării lozincii „Limba română, unica stăpână !” de către membrii şi simpatizanţii Noii Drepte cu ocazia Zilei Naţionale la Târgu Mureş, un anume personaj a vrut să cheme „miliţia”, armata şi SRI-ul pentru a-i opri. Dar de ce să îi oprească cineva? Ce făceau greşit? Spuneau doar un mare adevăr. Parcă întreaga populaţie doreşte în ultima perioadă să se lepede de tot ceea ce înseamnă România, incluzând aici şi unul dintre elementele definitorii – limba. Istoric vorbind, parcă nimeni nu cunoaşte originile şi nimeni nu e interesat de aflarea adevăratei istorii a României; din punct de vedere teritorial, toţi vor câte o parte din ţara noastră şi, din păcate, am renunţat la unele regiuni, iar pe altele nu suntem în stare să le luăm înapoi, iar din punct de vedere economic, nu mai suntem de mult independenţi. Aşadar a mai rămas limba care ne uneşte ca şi naţiune, dar pentru câtă vreme?

Folosirea excesivă a termenilor proveniţi din limba engleză, prescurtarea cuvintelor în stilul limbajului virtual (de tip messenger), deznaţionalizarea din zonele în care locuiesc anumite minorităţi şi manelizarea vocabularului duc la alterarea limbii române, puţin câte puţin în fiecare zi…

Nu este nimic rău în a şti una sau mai multe limbi străine, ba dimpotrivă, dar trebuie utilizate corespunzător, într-un mod benefic, nu distrugător. O limbă străină învăţată ar trebui să ajute la comunicare, la înţelegerea anumitor aspecte, etc. De exemplu, o limbă precum engleza, care este utilizată peste tot în lume, mai ales astăzi, unde majoritatea informaţiilor prezente pe internet sunt mai uşor de găsit în această limbă şi de asemenea cunoaşterea limbii engleze este foarte utilă pentru utilizarea majorităţii echipamentelor electronice. Am putea deduce că există un fel de monopol, dar nu acesta este aspectul care mă deranjează, ci faptul că, termeni şi aspecte ale limbii au fost transpuse în limba română printr-un entuziasm în masă al locuitorilor, dornici să pară poate mai citiţi în ochii altora ori să se facă remarcaţi sau, mai nou, să fie în rând cu lumea (iar aici aduc din nou aminte de mentalitatea de turmă atât de pregnantă în societatea noastră ). Au mai fost perioade ca aceasta în istorie, în care anumite ţări au preluat termeni, expresii, cuvinte, din anumite limbi, din dorinţa lor de a fi ca ceilalţi sau pentru că această cunoaştere a unei limbi străine le oferea un anumit statut social (Exemple: România, Rusia – având ca model limba franceză) şi mi se pare un lucru normal dintr-un anumit punct de vedere, dar se ajunge încet-încet la înlocuirea limbii; lucru care nu mai este deloc amuzant şi riscăm pierderea tuturor valorilor. Ce-ar fi să lăsăm termenii ca „ok”, „hey”, „what’s up” pentru când avem cu adevărat nevoie de ei şi să folosim cuvinte româneşti în limbajul de zi cu zi ?!

O altă hibă a acestei societăţi o reprezintă grupurile separatiste ale unei anumite minorităţi, care din păcate au reuşit să deznaţionalizeze forţat o bună parte a ţării. Aici însă, vina românilor ce trăiesc în acele comunităţi este minimă. La acest proces au contribuit şi conducerea ţării noastre care le-a dat voie să face ce au dorit şi vina minoritarilor pentru că nu pot să accepte faptul că atunci când trăiesc într-o anumită ţară, trebuie să cunoască în primul rând limba.

Limbajul de tip messenger ţine de fiecare în parte. Cu toţii folosim un limbaj prescurtat şi diferit într-o oarecare măsură în comunicarea ce se desfăşoară prin intermediul reţelelor de socializare. Acest tip de limbaj facilitează o comunicare mult mai rapidă. Chiar dacă şi acolo limbajul ar trebui să fie unul adecvat, să spunem că se mai iartă. Ce nu se iartă însă este transpunerea acestui tip de limbaj în vorbirea noastră de zi cu zi. Nu putem spune „ms” sau „cp”…este înjositor pentru toţi vorbitorii de limba română şi totodată o bătaie de joc.

Manelizarea limbajului ţine şi ea de cultura fiecăruia dintre noi.O bună parte din români cred că este foarte bine să fii cât mai ţigan. Dacă asculţi manele, îţi iei un tricou mulat pe tine şi vorbeşti şmechereşte şi mai ai şi un BMW alb, eşti cel mai respectat personaj din cartier. Repet, acest aspect ţine doar de cultura fiecărui cetăţean în parte. Materiale informative sunt destule, modalităţi de reabilitare de asemenea, mai rămâne doar ca acea parte a populaţiei să realizeze greşeala lor şi să dorească să revină la normal.

Închei fără o concluzie, pentru că, în fond, tot articolul este în sine o concluzie…

Ovidiu Panaite – ND Cluj

16 ianuarie 2011

Trimite şi prietenilor!

Când s-a născut Eminescu, s-a născut Cuvântul încărcat de viaţă, de mânia sau de lacrima divină. Odată cu Eminescu s-a născut iubirea care mângâie peste istorie, care pune adevărul în lume şi în fiinţa românească.

Astăzi l-am văzut pe Eminescu. Am văzut doi îndrăgostiţi – El şi Ea – atingându-se cu o aşteptare romantică pe drumul cu plopi fără soţ, şoptindu-şi doruri lângă lacul cu nuferi din mijloc de codru. L-am întâlnit la vreme de seară acolo, lângă salcâmul de pe deal. Pe sub teii cu parfum de lacrimă a trecut astăzi Eminescu.

L-aţi întâlnit şi voi, cumva?

Este El, acolo, la steaua care a răsărit ca un luceafăr de dimineaţă, rămas pe cer până la ostenirea vremurilor, ca să ne şoptească  mioritic că vine o nouă zi, şi cu ea viaţa care surâde de sub pleoapa eternităţii.

Prof. Ion Cociorva

15.01.2011

Trimite şi prietenilor!

Pe 13 ianuarie 2011 se împlinesc 74 de ani de la moartea eroilor români, Ion Moţa şi Vasile Marin. În anul 1939 a luat sfârşit războiul civil spaniol, război la care au participat ca voluntari cei doi legionari români şi care s-au jertfit pentru un ideal suprem. Cei doi au căzut în anul 1937, împreună,   la fel cum au fost pe tot parcursul luptei lor, la Majadahonda, lângă Madrid, răpuşi de forţele bolşevice.

Ion Moţa s-a aflat în fruntea mişcărilor naţionaliste încă de la început; Îşi ia doctoratul în Drept cu o teză în care demonstrează netemeinicia organizării şi funcţionării Societăţii Naţiunilor. A fost vicepreşedintele partidului „Totul pentru Ţară”. Tot el, a reprezentat Mişcarea Legionară la congresulu mişcărilor naţionaliste de la Montreux, din 1934.

Vasile Marin, celălalt erou căzut în Spania, a fost şi el licenţiat şi doctor în Drept, cu o lucrare despre fascismul italian. El pleacă în spania în 1936, în calitate de şef al organizaţiei legionare din Bucureşti.

Trenul care tranzita statele Europei(purtând trupurile celor doi eroi) a fost întâmpinat cu ceremonii ale oficialităţilor, în special în Germania, unde armata a adus onoruri militare grandioase. În presa românească, dar nu numai, personalităţi de marcă precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, au elogiat jertfa lui Moţa şi Marin prin numeroase articole. Pâna şi Nicolae Iorga, care în acea perioada îşi retrăsese simpatia pentru tineret, scria în “Neamul românesc” articolul “Doi băieţi viteji”, care “Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ceea ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizata, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii, şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea buna. Martiriul lui Moţa şi Marin a fost cinstit şi dupa cel de-al doilea război mondial. În 1947, din iniţiativa lui Traian Popescu, un grup de studenţi legionari vor lucra voluntar, ridicând o cruce de piatră pe locurile unde înca se mai vedeau urme de tranşee. În spatele crucii de piatră, la 13 septembrie 1970 va fi inaugurat un mausoleu de granit rezultat al acţiunii comandantului Horia Sima. An de an, la fiecare 13 septembrie, românii şi spaniolii se adună la Majadahonda, pentru a cinsti jertfa lui Moţa şi Marin. După evenimentele din 1989, Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanţii săi, a recunoscut martiriul celor doi legionari. Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie afirma: “Jertfa acestor<<doi băieţi viteji>>are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român, popor înzestrat cu o spiritualitate superioară, care poate servi drept model pentru celelalte popoare şi poate ajuta la ridicarea întregii umanităţi pe o treaptă superioară.

Ovidiu Panaite – ND Cluj

6 ianuarie 2011

Trimite şi prietenilor!

naţional-socialism şi faţă de

politicile inumane ale acestuia

Fuhrerul vedea în biserică o instituţie politică, un instrument al intereselor statului şi al celor personale. Nu trebuia să existe Biserica pentru oameni, ci Biserica Statului, care să fie un amestec al tuturor religiilor şi bisericilor din Germania. O biserică catolică ar fi însemnat o putere prea statornică, o mare contragreutate. Astfel că Fuhrerul tinde să devină Statul, instituţiile – armele, iar populaţia – gloata de contribuabili. Un punct de vedere cu mult prea practic şi lipsit de sensibilitate pentru voinţa poporului, în ciuda faptului că familia în care a trăit Hitler a fost una cu frică de Dumnezeu. Felul în care dictatorul a făcut această tranziţie de la copilul visător la adultul zelos şi implacabil explică de ce valorile religioase au scăzut în intensitate şi importanţă. Ţelurile lui vor ajunge în punctul în care nu vor mai avea atât de mult de-a face cu dragostea de ţară şi cu dorinţa de a face bine oamenilor care îl susţin, cu religia sau cu unitatea dintre popor şi biserică. Tocmai cu oamenii bisericii Fuhrerul a devenit nemilos şi nu i-a lăsat pe aceştia să reprezinte vocea poporului. Metodele sale de a rezolva conflictele au şocat opinia publică şi au stârnit reacţia ţărilor vecine, dar cel mai mult au dezgustat populaţia Germaniei, care îşi pusese singurele speranţe în acest regim entuziast.

Greşeala lui Hitler şi, în speţă, a regimului, a fost că au abordat credinţa din punct de vedere al sentimentului insuflat de o instituţie, şi nu din punctul de vedere al relaţiei personale între individ şi Dumnezeu. Această personificare a crezului individual este lucrul care i-a mânat pe martiri în acţiunile lor, şi acest imbold lăuntric nu are nimic de a face cu Biserica instituţionalizată. Iniţial Fuhrerul nu a văzut un pericol în Biserică, deoarece şi aceasta promova uniformitatea şi conformarea la legile universal valabile, lucru despre care regimul spera că vor fi ajutătoare demersurilor sale. Însă discrepanţa dintre ceea ce a cerut nazismul de la oameni şi ceea ce era esenţa religiei s-a văzut în special odată cu menţionarea programului de eutanasie. Oamenii care sufereau de diverse handicapuri sau slăbiciuni fizice, cei care nu se puteau reproduce sau nu ar fi dat naştere la copii sănătoşi erau „ucişi din milă” în multe spitale din Germania, chiar dinaintea demarării oficiale a programului de eugenie. Fişele lor medicale erau „rătăcite” sau falsificate de către doctorii care slujeau această cauză ucigaşă, aparent uitând totul despre jurământul lui Hipocrate care stipula că orice medic va prezerva viaţa cu toate mijloacele posibile. Toate practicile umaniste şi conservatoare ale vieţii umane trebuiau corectate în unele medii (cum ar fi cel medical), dacă nu chiar extirpate din mentalitatea colectivă cu orice preţ (în lagăre şi puşcării).

În 1936, când Berlinul a găzduit jocurile olimpice, Hitler a făcut tot posibilul ca Germania să nu afişeze simptomele tiraniei care o sufoca în ultimii ani. S-a pus accent foarte mult pe aspectul financiar, care se îmbunătăţea vizibil, dar au fost mascate alte aspecte ale persecuţiei naziste. Această propagandă gri nu a făcut decât să demaşte ignoranţa în care poporul trăia, multe din lucrurile caracteristice regimului nefiind înţelese sau cunoscute în totalitate de către oamenii de rând. Proasta informare, propaganda cu sofismele ei şi caracterul misterios al organelor de stat au făcut posibilă această şaradă timp de ani de zile. În tot acest timp, în ciuda încercărilor brutale ale Gestapoului de a cenzura libertăţile religioase ale poporului prin plasarea de informatori civili şi persecuţii sistematice ale preoţilor, ziarele vuiau cu ştiri despre realităţile pe care societatea parcă refuza să le accepte. Ceea ce îi făcuse pe germani atât de docili sau indiferenţi erau aspectele care mergeau bine: scăderea inflaţiei, exproprierea străinilor, redobândirea puterii de a întreţine o familie şi sentimentul de protecţie pe care partidul se străduia din toate puterile să îl propage. Militarizarea industriei a adus în societatea germană sute de mii de locuri de muncă şi o oarecare siguranţă a zilei de mâine, şi astfel oamenii au devenit inconştient o parte activă la planurile lui Hitler. Prea târziu va încolţi gândul că, prin contribuţia la militarizarea industriei şi înrolarea în armată, poporul a oferit cele mai preţioase daruri – viaţa şi puterea de muncă – unui regim care a transformat unele tactici politice în instrumente ale unui război civil interminabil. Oamenii se întorceau unii împotriva altora fără să realizeze, fiind scindaţi de tendinţe ascunse ale regimului. Gestapoul recruta informatori civili (după modelul sovietic care l-a fascinat pe Muller), iar aceştia, chiar şi neplătiţi, denunţau „duşmanii poporului” şi „agitaţioniştii”, adică pe oamenii care se împotriveau câtuşi de puţin practicilor crude ale sistemului. Sistemul rus de muşamalizare a problemelor prin propagandă şi de instigarea cetăţenilor unul asupra altuia era ajutat de lipsurile din societate şi de faptul că locuinţele fiind insuficiente, oamenii nu aveau intimitate şi nici demnitate familială. Stalin a spus că nu vrea ca oamenii să aibă de toate şi să aibă şi intimitate, pentru că „atunci se vor apuca să uneltească împotriva regimului”. Caracterul uman al naţionalismului nutrit de popor trebuia să fie dizolvat pentru ca regimul să aibă libertate deplină de decizie şi acţiune, şi aici au intervenit clericii şi oamenii cu credinţă creştină.

Biserica Confesională fondată de pastorul Martin Niemoller în 1934 va sfida regimul totalitarist prin propagandă anti-nazistă şi prin predici ţinute în timpul slujbelor, care au încurajat mulţi participanţi ai rezistenţei să nu se lase îngenuncheaţi. Regimul naţional-socialist pretindea, la începuturile sale, că poate să combată „declinul moralei”, să „ajute populaţia să revină pe drumul bunătăţii”. În martie 1935 sunt arestaţi 700 de pastori care citiseră în biserici manifestul contra „misticei rasiale”. După ce manifestul „Germania mea, încotro te îndrepţi?” scris de pastorul Kern ajunge la un tiraj de 750.000 de exemplare, Hitler ordonă episcopului Ludwig Muller să demisioneze. Măsura luată a fost atât de blândă pentru că toţi acoliţii lui Hitler îl sfătuiseră să nu persecute făţiş oamenii bisericii, lucru care ar fi stârnit revolta opiniei publice. Acesta a fost, pentru cunoscători, un precursor timid al viitoarelor persecuţii îndreptate împotriva clericilor. Biserica Catolică va evita confruntările directe cu regimul dar chiar şi aşa tensiunea se resimte în ambele tabere. Fiecare dintre cele două este un ghimpe în coastă pentru celălalt. Tineretul este în continuare scindat şi derutat de propaganda nazistă pe de o parte, şi cea a bisericii pe de cealaltă parte.

La 30 iunie 1934 Erich Klausene, şeful Acţiunii Catolice din Berlin este asasinat din ordinul lui Goring. Un văr al acestuia, Leo Statz,  este executat în nov 1943 pentru „prejudicii aduse contra forţelor armate” şi „atentare contra bunelor moravuri cetăţeneşti”.

Până la 1941 biserica a reuşit să încetinească demararea programului de eutanasie.  Episcopii şi pastorii germani convinşi că nu au şanse de izbândă sau pur şi simplu descurajaţi şi intimidaţi de către regim s-au strâns sub aripa protectoare a cardinalului Bertram, care declară oficial că „nu vor lupta deschis contra naţional-socialismului”. În ciuda acestei aparente pasivităţi, clerul nu rămâne în dizgraţia laşităţii: episcopul de Freiburg – Conrad Groeler, episcopul catolic de Berlin – contele Prezsing, episcopul de Munster – contele Galen, vor apăra cu orice preţ integritatea spirituală a neamului german.

Contele Galen, supranumit şi „leul din Munster”, scapă ca prin urechile acului de pedeapsa prin spânzurare ordonată de Himmler, numai datorită unor considerente politice: din nou furia dictatorului a fost stăvilită de Goring şi Goebbels, care au reamintit că executarea unui cleric nu va pune partidul într-o lumină bună. Galen continuă să denunţe „victoriile ruşinoase” pe care Gestapoul le revendică în faţa călugărilor şi a oamenilor neputincioşi sau neînarmaţi, sau în faţa bolnavilor eutanasiaţi fără acordul acestora. Predicile umanitare erau transmise prin scrisori cetăţenilor din numeroase oraşe. Un fragment din aceste predici îi reaminteşte enoriaşului german că şi-a investit credinţa, resursele şi calităţile în zeul greşit şi că astfel Dumnezeu va fi dat la o parte pe nesimţite. Se pune accent pe puterea de sacrificiu a omului şi pe înţelepciunea de a folosi această putere pentru o cauză nobilă: „Mai curând moartea decât păcatul!” .

Johannes Prassek, preot în Lubeck, susţine şi dă mai departe crezurile leului din Munster. Acest preot catolic alături de Hermann Lange şi Eduard Muller şi alţi 18 enoriaşi sunt arestaţi pentru că ascultaseră posturi de radio engleze. Încercarea acestora de a rămâne în contact cu realitatea şi adevărul a fost transpusă de Gestapo în acuzaţia „constituirea de organizări secrete şi uneltire contra Reichului”. Pastorul Karl Friedrich Stellbrink este şi el arestat odată cu cei trei preoţi de mai sus. Acesta, odinioară membru al partidului, nu ezită să îşi exprime dezamăgirile cauzate atât de partid, cât ţi de episcopul său, care era înalt demnitar al partidului. Cei patru preoţi sunt condamnaţi la moarte şi decapitaţi pe 10 nov 1943 într-o închisoare din Hamburg. Prassek îşi acceptă destinul cu poza mentorului la creştet. Episcopul de Osnanbruck, prezent la execuţie, va declara mai târziu că aceştia au murit precum martirii, fără urme de regret sau laşitate.

Carl Lampert, Friedrich Lorenz, Herbest Simolest (preoţi catolici) sunt arestaţi de către Gestapo fără ca vreun cap de acuzare să fie adus. Acest lucru intră în sfera zilnică de activităţi a acestei poliţii care, în acest punct, era duşmanul poporului în loc să fie protectorul ei. Arestarea acestora a făcut parte dintr-o operaţiune majoră îndreptată împotriva clericilor din Pomerania şi Macklemburg, în care erau vizaţi în special indivizii care ascultau posturi străine de radio sau erau la curent cu presa europeană. Preoţii au fost decapitaţi la 18 nov 1934 în Halle.

Gestapoul dezvoltă o obsesie galopantă din specificarea în dosarul fiecărui individ legăturile acestuia cu lumea bisericii, dacă purta vreun însemn sau obiecte de cult creştin, gradul de înrudire cu vreun cleric sau pur şi simplu dacă acesta avea vreo legătură socială de orice natură cu vreun preot. Realitatea în acea epocă era că religia se consolida pe sine prin intangibilitatea zeului, mai mult ca niciodată, din moment ce viaţa şi izbândele ei erau atât de sacadate şi îngreunate de către persecuţia regimului. Însă tocmai caracterul ascetic al creştinismului a insuflat în inima poporului german o credinţă de nestrămutat, dăruire şi putere de sacrificiu. Aceste trăsături omul le nutreşte pentru Dumnezeu, şi nu pentru vreun conducător de partid sau pentru un regim, iar faptul că Hitler a încercat să suprime religia şi rolul figurii dumnezeieşti a lăsat în sufletul oamenilor un gol care trebuia umplut. Reuşitele lui depindeau de gradul în care poporul îl diviniza şi îl asculta necondiţionat, de  gradul în care poporul era dispus să înlocuiască protecţia divină cu protecţia oferită de armată. Gestapoul a fost unealta militară care a făcut din Hitler un conducător omniprezent şi omniscient, dar nimic nu a putut compensa credinţa religioasă. Nimic nu a putut lua locul lui Dumnezeu, şi acest lucru se vedea destul de puternic, în ciuda faptului că el era urmat de persecuţie şi suferinţă. Nevoia poporului de apartenenţă la o fiinţă supremă nu a putut fi înlocuită cu nici o tendinţă politică sau economică, şi de aici au survenit exagerările şi brutalităţile care au făcut din Gestapo un instrument al terorii, în acelaşi timp trezind conştiinţa naţională. Paralizarea laturii spirituale a oamenilor nu s-a putut produce la un nivel absolut aşa cum îşi propusese regimul, ci doar amorţirea ei pe alocuri.

În 1945 numai în lagărul Dachau se aflau 1500 de preoţi de diverse naţionalităţi şi religii. Enumerarea victimelor nu este esenţială aici, pentru că ideea de bază a lucrării nu este matematica, ci faptul că rezistenţa a avut un puternic caracter religios. Puterea de sacrificiu şi credinţa nu vor fi niciodată eradicate total de nici un regim politic. Atâta timp cât există un om şi Dumnezeu, credinţa îşi va croi propriul drum spre lumină.

Lia Romanov – ND Constanţa

31 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Comoditatea sistemului a semănat în sufletele lor o lene otrăvitoare şi ei nu mai au alte ambiţii decât să aibă o casă şi copii sănătoşi, să aibă mereu burta plină. Imaginea lor despre o viaţă fericită se confundă de câteva decade cu pozele din muzee şi atlase ale regilor din epocile mai vechi, supraponderali, proptiţi ostentativ cu cotul de un fotoliu aurit şi decoraţi ca un pom de crăciun, regi care, prin avariţia şi lipsa lor de spirit competitiv au pus bazele a ceea ce este astăzi sistemul capitalist. Oamenii fac de multă vreme, intenţionat, această greşeală: fuzionează etica individuală cu dogmele politice. Atunci când posesiile unui individ însumează valoarea X, atunci el se poate numi un om “realizat”. Propaganda pentru conceptul de “om realizat” se face, conştient sau nu, şi în familie: să strângi bani, să cumperi obiecte valoroase, „să fii în rândul lumii”, „să nu te faci de ruşine”. Însă aceste concepte nu mai sunt de mult sinonime cu omenia şi valoarea individului, ci sunt definite strict de echivalentul material al totalului posesiilor. Ca familie trebuie să ajungi la o valoare X, care este ţelul suprem, şi dacă mai faci şi ceva în plus peste norma general valabilă, deja eşti un „semizeu” şi poţi sta nestingherit cu interlopii la masă. Şi sistemul capitalist te ajută să ajungi la acea valoare: poţi cumpăra lucruri în rate sau în leasing fără să ajungi cu adevărat să devii proprietar al acestora, poţi amaneta un bun pentru o urgenţă şi aproape niciodată nu mai reuşeşti să strângi bani să îţi recuperezi bunul, poţi cumpăra afecţiunea şi popularitatea cu bani, poţi face împrumut la bancă şi cu un ştat de plată fals dacă ai norocul să cunoşti „pe cine trebuie”. Poţi să nici nu plăteşti împrumutul înapoi, dacă este vorba de o sumă relativ mică, nu eşti pasibil de puşcărie. Te vor suna de la bancă o perioadă şi apoi, dacă nu ai girat cu casa, te vor lăsa in pace. Băncile estimează că scapă mai ieftin lăsându-te în pace decât dându-te în judecată pentru că nu ai plătit rata la timp. Ele se prefac a fi atât de tolerante uneori, întocmai pentru ca şi mai mulţi oameni să îşi facă împrumuturi, să fie astfel legaţi pe viaţă prin plata unui lucru pe care l-au folosit sau epuizat de mult. “Calitatea unui om” astăzi este măsurată în cât de mult circulă banii lui şi cât de mult profit neimpozabil are. Iată la ce aspiră românii! Străbunii noştri, care şi-au dat viaţa ca să apere patria-mamă, s-ar răsuci în mormânt văzând pentru ce generaţii ingrate şi superficiale au pierit.

Odată plecat din „rahatu’ acesta de ţară”, tre’ să fii fructul nimănui – un fruct de mult uscat – şi un (p)om fără rădăcini ca să poţi rămâne atât de departe de casă şi să nu tânjeşti bolnăvicios. Să poţi stăvili nostalgia din tine de fiecare dată când ţi se pare că auzi pe cineva vorbind limba maternă, şi să te poţi întovărăşi cu orişicine doar de dragul de a nu merge duminica singur la picnic. Să ştii că fiecare relaţie interumană va fi una superficială şi asta să nu te revolte! Tre’ să ştii să te minţi destul de bine ca să ajungi să trăieşti cu faptul că te usuci pe interior, departe de ţara în care te-ai născut şi unde eşti înţeles mai bine ca nicăieri în lume. Amăgindu-te în continuare că un salariu bun le alină pe toate, îţi găseşti un refugiu în vreo activitate nefertilă, şi atunci începi să vrei să semeni cu străinii din jurul tău.

Marele om Cioran a spus despre Paris că este un „garaj apocaliptic”, şi tot din această categorie de expresii celebre aş putea să menţionez şi descrierea făcută de tânărul Adolf Hitler Vienei: „un babilon al raselor”, şi aceasta perfect aplicabilă Parisului. Felul în care francezii „multicolori” râd şi se pupă de patru ori la fiecare întâlnire banală la brutărie este cutremurător: în mintea lor în acele secunde se derulează cele mai putrede gânduri omenesc posibile, în sufletul lor se mai cutremură o coardă sensibilă, fruntea şi obrajii lor se colorează roşu spre mov. Pentru a ascunde aceste lipsuri şi mişelii, ei îşi dreg vocea cât mai suav şi limba lor ascuţită atunci începe să spună cele mai frumoase cuvinte din lume, pe care oricine doreşte să le audă şi mai ales să le creadă sincere. Totul pare frumos din exterior, toată lumea pare prietenoasă şi mulţumită de viaţa personală. Însă instabilitatea este cruntă: aceşti oameni azi sunt rasişti, mâine sunt toleranţi, poimâine nu mai sunt nimic. Abia după câteva întâlniri încep să se vadă mizeria, minciunile şi bârfa. Uneori sunt atât de orbiţi de trendurile naţionaliste încât resping orice individ care nu li se aseamănă: emigranţii sau străinii cu personalitate sunt consideraţi antisociali şi împinşi până în punctul în care ori se împletesc cu gândirea „locală”, ori se izolează în alte grupuri de emigranţi – nu pentru că acolo le seamănă cineva, ci pentru că în acele grupuri membrii suferă împreună. Măcar nu mai sunt singuri!

Europenii nu sunt cu nimic mai buni decât noi: genetic vorbind, aparţinem aproape toţi de rasa caucaziană. Numai că fiecare ţară are particularităţile ei religioase şi culturale. În ţările care nu s-au străduit să îşi păstreze o identitate naţională, doar politica şi regimurile de moment dau direcţie societăţii şi indivizilor. Dacă preşedintele este polonez, încep toţi să poarte tricouri pe care scrie ceva în poloneză, nici unul din ei neştiind ce înseamnă acele îmbârligături. Nici unul din ei nu ştie ce să reprezinte, şi când aleg o cauză pe care să o susţină, nu o înţeleg nici măcar pe sfert. O aleg pentru că “li se potriveşte” şi acest lucru este un idealism pervertit al personalităţilor slabe.

Aroganţa şi auto-suficienţa… francezii au învăţat aceste trăsături de la monarhii străvechi, de la Ludovicii care îşi asasinau copiii pentru beneficii politice, care purtau pantaloni de lână vara şi ucideau bijutierii dacă, prin vreo nefericire, coroana regală nu avea suficiente pietricele strălucitoare în partea din faţă. Francezii de azi sunt umbra unor nobili parveniţi, mofturoşi şi nesătui, care erau acceptaţi de popor din cauza prostiei maselor, nu datorită meritelor politice sau personale dovedite pe scaunul regal. Minciuna crasă şi zâmbetele gratuite, lacrimile false de prietenie sunt prezente în comportamentul multor grupuri umane. Dorinţa de a fi cel mai bun există în mulţi oameni, însă în francezi ea a fost tradusă în pervertirea totală a relaţiilor inter-umane: aparent modest şi zâmbitor, „poţi să mă suni la orice oră ai nevoie de ceva”, „fac eu cinste de data asta”, „mănânc cu mâna că aşa îmi place mie”. Se ajunge, de la acest sentiment al prieteniei dezinvolte şi plăcute, la lucruri pe care refuzi să le vezi aşa cum sunt în speranţa de a nu-ţi pierde puţinii prieteni: „fac glume nepotrivite cu iubitul tău, dar sunt doar nişte glume”, „mie îmi place să spun şi să mi se spună mereu adevărul”, „ştii că eu mereu îţi iau apărarea când prietenii mei francezi mă avertizează că românii sunt parşivi” şi alte făţărnicii abominabile. Francezii spun despre noi, românii, că suntem arţăgoşi şi mereu puşi pe scandal, că idealismul nostru nu ţine de foame şi nu plăteşte facturile, că femeile noastre sunt toate prostituate (şi daca au întâlnit vreuna care nu pare uşoară, vor spune că e tot o prostituată, dar în concediu). Asta venind de la nişte oameni care nu ştiu ce înseamnă adevărul şi spontaneitatea, nişte oameni cărora li s-a urât cu binele, care nu s-au luptat niciodată pentru a obţine ceea ce au, oameni care pentru o durere de cap se învoiesc de la serviciu şi statul va deconta medicamentele necesare. Aceşti oameni nu pot să doarmă fără somnifere. Noi, după o zi de muncă, adormim deja în autobuz în drum spre casă.

Defectele sistemului politic şi economic devin defecte reale ale naţiunii, şi de aici la imprimarea lor în educaţie şi conştiinţa tineretului nu mai este decât un pas. Pentru că, într-adevăr, nu există un sistem în care toţi membrii să fie mulţumiţi şi egali, dar un popor poate fi egalizat prin crezuri şi eforturi comune. Acesta este unul dintre cele mai importante lucruri în sânul unui popor ideal, şi metodica democraţiei combate exact acest progres la comun al tuturor cetăţenilor. Capitalismul minte şi promite libertăţi: avem libertatea reală de a alege între două fast-food-uri, între Cola şi Pepsi, şi aici se opresc opţiunile noastre. Josnicia unor indivizi nu este decât reuşita de a se adapta la ceea ce li se oferă şi de a lua tot ce li se pare mai bun din gama de “produse”. Ceea ce mulţi văd ca emancipare este de fapt doar încă un pas în destabilizarea unităţii poporului, în amăgirea oamenilor cu valori care îi fac să se îndepărteze atât de fraţii lor cât şi de ei înşişi: este o formă de fratricid la nivel comportamental. Şi responsabil este tot omul, pentru că sistemele şi mentalităţile acestea nefertile tot de om sunt fabricate.

Înţelegem (dar ne e greu să acceptăm) efectul capitalismului „prosper” asupra sufletului, asupra gramului de puritate care este pe zi ce trece mai sufocat de plăcerile urbane. La “prosperitate” visăm pentru că am fost înfometaţi şi practic, intelectual şi psihic de regimul comunist… Dar în cele mai sărace momente din istoria naţiunii noastre am avut oameni care au devenit cunoscuţi nu pentru ultimul lor album de manele scos în America, nu pentru că s-au căsătorit cu o femeie cu 35 de ani mai tânără decât ei, nu pentru proprietăţile nenumărate, ci pentru luptele curajoase pe care le-au dus la bun sfârşit cu resurse proprii şi din proprie iniţiativă. Unde a pierit această genă a românilor? Unde sunt acei puţini oameni care condamnă luxul şi parvenirea? Mă duc să-i dezgrop! Cine mă ajută?

Lia Romanov – ND Constanţa

21 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Trec colinde line peste ţara mea, seamănă iubire şi se duc la cer, se-nfioară gerul peste flori de gheaţă, lacrimi curg din streşini-picuri de mister, plutesc lerui-leruri  printre fulgi de nea.

Crăciunul este sărbătoarea în care rugăciunea ia aspect de colind, muzica din altare se mută în clinchetul clopoţeilor în foşnetul pufos al zăpezii. Crăciunul este sărbatoarea când albul  ne purifică, când verdele bradului ne împrospătează gândurile şi sentimentele, când sufletul priveşte spre ceruri,pur ca scâncetul unui copil născut într-o iesle din Betleem. Magii care veneau odinioara pe calea stelei vestitoare de bucurie şi iubire, se transformă în Moşi Crăciuni anoşti dar necesari peisajului, aromele de smirnă şi tămâie din desagii magilor se schimbă în arome de brad.

Crăciunul transformă lumea în bucurie.

Am devenit prieteni fără să ne cunoaştem, noi , cei care căutăm pe pământul acestei ţări semnele  demnităţii şi onoarei. Şi, ca prieteni, v-aş trimite în dar la sărbătoarea naşterii Mântuitorului, istoria ţării mele. Nu v-o pot oferi însă, căci din ea lipseşte pagina unui ideal: idealul tinerilor iubitori de ţară. Mai lipseşte din această istorie truda unui bărbat peste care Dumnezeu a aşezat aura sfinţilor, acea trudă de a defini pe înţelesul tuturor iubirea, demnitatea, onoarea şi respectul faţă de om.  Lipseşte, v-aţi dat seama, figura Căpitanului.

Nu ştiu ce altceva să vă trimit în dar de sărbătoarea sfântului Crăciun. Precum steaua vestitoare a naşterii lui Iisus, vă trimit un gând de bucurie şi iubire vouă, bătrânilor legionari trecuţi prin iadul închisorilor, vouă, tinerilor care ştiţi să purtaţi cu demnitate drapelul ţării şi să rostiţi cu hotarâre cuvântul Căpitanului, vouă care mai aveţi puterea să speraţi. Pentru că îmi sunteţi prieteni, vă ofer tuturor bucuria de a privi spre ţară. Sigur veţi şti ce aveţi de făcut.

Trec colinde line peste ţara mea…

Prof. Ion Cociorva

21 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

ale omului: natura l-a înzestrat cu facultatea de a voi

şi de a putea dori totul; dar soarta nu îi permite să cuprindă

decât un număr mic de obiecte. Din acest fapt rezultă

în inima omului o nemulţumire continuă şi un dezgust de lucrurile

ce le posedă, care îl face să defăimeze şi să dezaprobe timpul prezent. Să laude trecutul şi să dorească viitorul, chiar dacă

aceste dorinţe nu sunt îmboldite

de nici un motiv rezonabil.”

Nicollo Machiavelli – Discursuri. 1, 56

În mintea mea persistă, de ani de zile, un gând înfiorător şi totuşi adevărat, un gând care îmi taie aripile tinereţii şi îmi mutilează potenţialul de a fi o fiinţă mai bună. Un gând despre care la început am crezut că este un defect al meu, o slăbiciune de caracter, un gând a cărui existenţă şi escaladare treptată mă ruşinau, dar care s-a dovedit a fi o realitate crudă, pe care a trebuit să o accept ca mod de viaţă. Acest gând trebuie transmis şi celor care ne formează mentalitatea socială şi ne decid soarta: utopiile cu care suntem hrăniţi nu ne ţin de foame!

După adolescenţă, când am realizat că ceea ce ne spun părinţii despre viaţă începe să intre în conflict cu realitatea existentă, am încercat să găsesc o cale de mijloc, astfel încât să pot ţine cont şi de educaţie dar să mă pot integra şi în mediul în care trăiesc. Când am început să citesc despre oameni cu idealuri puternice, martiri, eroi naţionali şi cum au pierit ei pentru crezurile lor, m-am cutremurat la gândul că mulţi dintre aceştia nu au schimbat situaţia cu nimic. Sânge nevinovat a fost vărsat şi principii corecte şi înalte au fost îngropate odată cu trupurile acestor oameni, şi e păcat că, mai mereu, groparii sunt şi călăii. Câte suflete care au vrut să facă bine au fost îngenuncheate de condiţiile de trai, de tendinţele politice, de obligativităţile sociale, de pedepsele interminabile ale sistemului legal, asta nu se ştie cu adevărat. Căci să fii un idealist în România înseamnă să ai deja o cruce făcută pe ascuns de către nişte duşmani invizibili, care au scris anul naşterii pe ea şi acum aşteaptă să scrie şi anul decesului.

Imposibilitatea de a-mi clădi o familie a fost la un moment dat atât de frustrantă încât am renunţat la dorinţa de a mai avea un copil, lucru care nu ar trebui să fie un ideal ci o realitate pentru toţi tinerii din România. A face copii este o necesitate individuală, socială şi evoluţionistă, copilul este liantul unei familii şi nu ar trebui programat şi calculat pentru că oricum, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg niciodată. Însă bunul simţ şi situaţia financiară a ţării ne dictează să fim prevăzători şi să luăm decizii raţionale. Dacă mă mai gândesc mult la realitate şi la societate, aproape că îmi trece şi dorinţa de a avea copii, atât de descurajat este poporul pe de-a întregul. Şi chiar dacă aş face vreodată, îmi e greu să mă gândesc că va trebui să îi ofer otrăvurile capitaliste pentru a-l face fericit, pentru ca el să se simtă „în rând cu lumea”! Aici nu este vorba de dorinţele şi gândurile mele, sunt convinsă că mulţi oameni sunt de acord cu mine.

Europa contemporană este un pseudo-imperiu, care nu a reuşit decât să îngenuncheze aspiraţiile pure şi idealismul tinerilor. Energia şi pofta de viaţă a acestora se irosesc pe cauze mincinoase sau neimportante. Ni se repetă că dragostea nu ţine de foame şi nu plăteşte chiria, dar nu ni se spune adevărul universal: nici parfumurile scumpe şi etichetele anumitor haine nu ne fac mai sătui sau mai împliniţi! Această propagandă gri interminabilă omite aspectele importante ale silogismelor pe care este bazată dezvoltarea societăţii şi nu face decât să argumenteze prin apelul la nevoile şi aspiraţiile oamenilor. Toată mass-media funcţionează pe principiul „Dacă vrei să fii frumoasă precum fata din poză, atunci trebuie să îţi cumperi X sau Y produs”. Ce nu ni se spune este că fata din poza respectivă este un fotomodel de profesie şi nu a muncit în arşiţa soarelui sau în gerul iernii niciodată, singurul lucru pe care trebuie să îl facă în viaţă este să se dea cu creme şi cu ruj. Şi atunci, acest ideal intangibil, proiectat asupra fetelor şi viitoarelor mame din ţară este, în mod obligatoriu, mai mult o scară a cărei urcări te umple de frustrare decât un nivel care, odată atins, să te facă fericită.

Dragi demnitari, senatori, parlamentari, euro parlamentari, şi cum vă mai zice: domniile voastre ştiţi că imaginea sau succesele ideologice nu ţin de foame! Că doar conştientizarea acestei realităţi v-a dus în poziţiile politice şi financiare în care vă aflaţi azi. Însă la ce nivel sunteţi conştient de acest lucru, este încă un mister pentru cetăţeanul de rând, pentru „gloata muncitoare”. Dumneavoastră ştiţi că nu e suficient să îţi cumperi o maşină, trebuie să îţi permiţi să şi alimentezi cu benzină şi să îi înlocuieşti piesele care se uzează. Mai ştiţi că „sus” nu se ajunge în baza meritelor proprii, ci în baza „calităţii” relaţiilor şi pilelor. Şi dacă sunteţi atât de pragmatici, cum de nu vă gândiţi şi la punctul de vedere al cetăţeanului, care nu numai că este contribuabil pentru un stat care nu îl răsplăteşte, dar mai este silit să fie şi consumator. Ni se bagă pe gât haine, sucuri, droguri de toate felurile, literatură porno şi muzică ţigănească, idealuri aşa-zis „măreţe” a căror temelie fragilă nu o putem vedea decât atunci când e prea târziu. Cu alte cuvinte, puţinii bani care ni se dau pentru muncile prestate ne sunt luaţi înapoi cu cea mai mare repezeală, prin faptul că suntem siliţi să ne raportăm la brand-uri şi standarde foarte scumpe de viaţă. Câţi copii inteligenţi şi cuminţi nu cunosc, care au ca singur „defect” dorinţa de a acapara bunuri de consum şi mărci faimoase care, în realitate, nu le sunt deloc folositoare, ci servesc doar la integrarea în tendinţele manifestate de restul colegilor de şcoală. Părinţii le satisfac celor mici dorinţele, pentru că aşa şi este normal, însă ei nu realizează că astfel alimentează demonul globalist, aruncându-şi copiii în cursa ireversibilă şi obositoare pentru clădirea unei imagini de plastic.

Şi totuşi, raza de soare încă există în sufletul meu şi, sper, şi în sufletul celor de vârsta mea. În ciuda celor spuse mai sus, nu pot să nu simt ceea ce simt şi nu pot să nu îmi doresc evoluţia spirituală şi socială în continuare. Nu pot să nu lupt, măcar ideologic, pentru crezurile mele, căci dacă nu fac asta, atunci ce altceva să fac cu sufletul şi energia mea? Şi dacă eu nu fac acest lucru, de ce să am de la alţi oameni pretenţia să mă reprezinte şi să lupte în numele meu?

Lia Romanov – ND Constanţa

20 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Avem ţigani şi avem cu carul. Dacă lumea ar fi în rosturile ei fireşti, chestiunea asta ar trebui să treacă absolut neobservată. Statisticile oficiale spun că etnia aceasta numără exact 535.140 de indivizi, neoficial, însă, se pare că sunt mai mult de 2,5 milioane. Statisticile nu vorbesc despre câţi dintre ei au umplut puşcăriile şi nici despre câţi trăiesc în afara legii. Vorbesc în schimb despre faptul că 80% dintre ei trăiesc în sărăcie, mai mult de un jumătate parazitează sistemul asigurărilor sociale şi că mai toţi puradeii trag chiulul de la şcoală, deşi nu-i costă nimic şi ar putea să şmanglească de-an moaca’ un strop de educaţie. Tot statisticile spun că 67% dintre români nu ar fi de acord ca cineva din familia lor să se căsătorească cu o persoană de etnie ţigănească, iar 33% n-ar fi de acord să aibă vecini ţigani. Şi deşi românii nu-i prea au pe ţigani la inimă, statisticile mai spun că maneliştii conduc în topul preferinţelor adolescenţilor români. Tot în statistici s-a încurcat până şi preşedintele Băsescu, a cărui minte a fătat ideea cum că 99% dintre români ascultă manele. Evident că se ascultă manele de către 99% din populaţia românească cu carnet de membru PD-L. Chiar dacă Băse’ este departe de realitatea ţării, din restul cifrelor putem lesne să ne facem o părere clară despre ţigănia în care alunecăm.

Cine mai crede că problema ţigănească este una rasială se înşeală, căci apucăturile unei minorităţi au contaminat majoritatea. Problema ţigănească este una culturală, şi ar trebui să începem prin a scoate aceste apucături din  români, pentru a le extirpa din ţigani.

Istorie cu iz ţigănesc

Îi vedem zilnic pe stradă, puţini îi au la inimă, dar mulţi pun botul la subcultura lor, par să nu fie din lumea noastră şi totuşi sunt cetăţeni români. Nimeni nu pare să ştie de unde au venit. Prima lor atestare documentară o regăsim în anul 1068 în Imperiul Bizantin, deşi o legendă din anul 950 îi pomeneşte într-o lumină care seamănă izbitor cu portretul ţiganilor contemporani. Legenda vorbeşte despre regele persan Bahram Gur, care a domnit în prima jumătate a secolului al V-lea. Aici răsar primele mărturii despre nişte nomazi, denumiţi „luri”, ce se ocupau cu muzica. Bahram îi cere conducătorului Indiei 12.000 de luri care să-i distreze Curtea Regală. Ţiganii „luri” ar fi urmat să se stabilească în Persia, să muncească pământul, primind în schimb vite, măgari şi grâne. În schimb, au mâncat vitele şi grânele, au refuzat munca la câmp şi au sfârşit prin a fi izgoniţi de rege.

Dincolo de legendă, istoricii spun că adevăratul exod al ţiganilor s-a produs la începutul secolului al XI-lea, în vremea sultanului Mahmud de Ghazni, care a invadat India de 17 ori în cursul sângeroasei lui domnii, între anii 971 şi 1030.

Despre originea ţiganilor se vorbeşte şi în „Kitab al-Yamini”, un manuscris al cronicarului Al-’Utbi, datând chiar din secolul al XI-lea, unde se spune că leagănul ţiganilor este oraşul Kanauj, din India de Nord. În data de 20 decembrie 1018, 53.000 de locuitori din Kanauj au fost deportaţi de sultanul Mahmud de Ghazni în regiunea Khorasan, Iran. Obligaţi să muncească, ţiganii au rezistat doar vreo câteva decade în acest perimetru şi au migrat spre Imperiul Bizantin şi Balcani. Au ajuns în Constantinopol, capitala Sfântului Imperiu Bizantin, unde au fost menţionaţi în anul 1068. Nu s-au putut stabili nici aici, şi au înaintat spre Europa.

Pe teritoriul românesc au fost menţionaţi pentru prima dată în 1385 şi 1387, în două acte de donaţie ale domnului Ţării Româneşti Dan I către Mănăstirile Vodiţa şi Tismana. În Transilvania, prima menţiune datează din 1416, iar în Moldova prima consemnare a prezenţei ţiganilor este din anul 1428, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

Sunt puţine izvoare care să îi prezinte pe ţiganii de pe teritoriile româneşti, însă zicătorile populare abundă de portrete în care sunt prezentaţi asemenea imaginii pe care o au românii cotidieni despre această etnie. „Nici răchita pom de bute, Nici ţiganul om de frunte”, „Când te întâlneşti cu un ţigan, mergi cu grijă un’te duci”, „Să ai noroc şi bani. Şi boală în ţigani”, „Şi-a mâncat cinstea, ca ţiganul biserica” (Proverbele Românilor, Iuliu A. Zanne).

„Rromi sunt aia de la Bucureşti care fură”

Ţiganii nu şi-au impus prin nimic cultura în evul mediu, nici măcar în ceea ce priveşte identitatea lor. Astfel, au fost numiţi după voia popoarelor cu care au intrat in contact:

„athinganoi” (ţigan în spaţiul balcanic), „kalo” (ţigan în spaţiul hispanic), „sinto” (ţigan în spaţiul german) „arami”(păgân), „faraontseg” (gloată). Folosită recent, denumirea etnonimică de „rrom” poate fi lesne asociată cu grecescul „rhomaios”, care îi indică pe locuitorii Imperiului Roman, iar după creştinare, până la prăbuşirea Imperiului, pe creştinii Bizanţului. În ceea ce priveşte denumirea ţiganilor, merită băgată în seamă replica unui bulibaşă căldărar: „Rromi sunt aia de la Bucureşti care fură, eu sunt ţigan”.

Zilele trecute, guvernarea Boc şi-a dat acordul pentru schimbarea denumirii oficiale din „rrom” în „ţigan. Propunerea a pornit de la recomandările Academiei Române, şi s-a bazat pe faptul că acesta este termenul folosit în majoritatea statelor Uniunii Europene.

Fiind singura iniţiativă lucidă a deputatului Silviu Prigoană a fost înregistrată la Senat în luna septembrie. Tocmai atunci când şi preşedintele Băsescu spunea că decizia de schimbare a numelor a fost greşită deoarece europenii fac o confuzie între rromi şi români.

„În multe ţări din spaţiul european este utilizat fără nicio restricţie un cuvânt având aceeaşi origine, respectiv aceeaşi evoluţie a semnificaţiei cu lexemul romanesc: „tsiganes” în franceză, „zingari” în italiană, „Zigeuner” în germană, „tzigani” în rusă şi polonă, „cigany” în maghiară, „ciganin” în bulgară şi sârbă, „cigano” în portugheză, „zigenare” în neerlandeză”, se arata în adresa Academiei Române către Guvern.

Pe de altă parte, căutată la origine, noţiunea de ţigan pare a nu purta în sine decât un strop de mândrie pentru membrii acestei etnii. Iosif Constantin Drăgan indicase că provine din expresia „ti Gange“ (dincolo de Gange). Făcând astfel trimitere la originea geografică a lor. Prăbuşirea în peiorativ este numai în responsabilitatea lor. Să nu uităm că în ograda lui Băsescu s-a comis o gravă eroare prin logo-ul de ţară al României, care sub imbecila oblăduire a Elena Udrea a ajuns să fie scris „ROMânia”.

UE vrea să avem ţigani poliţişti

Recent, francezii s-au dovedit a fi mai intoleranţi decât românii, deşi în urmă cu câţi ani au avut tupeul de a critica ţara noastră pentru „discriminare rasială”. După ce ani în şir ne-au arătat cu degetul pentru că nu-i „iubim” suficient pe ţigani, s-au trezit cu Parisul invadat de corturari. Brusc, şi-au lăsat deoparte masca de apărători ai drepturilor omului şi au trecut la expulzări, în loc să-i integreze. Politica Franţei faţă de ţiganii din România a atras mânia stăpânilor de prin Uniunea Europeană. Comisarul european pe justiţie, Viviane Reding, a criticat Franţa din cauza încălcărilor drepturilor omului în chestiunea expulzărilor, şeful şefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a luat la rost pe Nicolas Sarkozy, el însuşi proaspăt divorţat de o ţigancă, căruia i-a reproşat duritatea măsurilor aplicate împotriva ţiganilor. Ţiganii nu par să fie prea deranjaţi de politica expulzărilor. „Oricum, au spus că mai mult de o săptămână nu rămân în România. Se tem că aici legile sunt mai aspre, iar câştigurile obţinute din cerşetorie sau din furturi, mult mai mici”, susţine comisarul – şef Mihai Pitulescu, şeful Direcţiei de Investigare a Criminalităţii din IGP.

Ba chiar nici americanii nu se simt în siguranţă, deşi stau bine pitiţi în spatele oceanului. Miile de ţigani care au emigrat în statele UE odată cu aderarea din 2007, stârnesc polemici tocmai la New York. Mai mult chiar, jurnaliştii de la New York Times spun că România nu şi-a îndeplinit promisiunile făcute atunci când a aderat la UE, fiind speriaţi că o posibilă destinaţie a ţiganilor poate deveni SUA, în cazul ridicării vizelor.

Francezii nu mai poticnesc din a ne oferi soluţii, „Francezii ne-au cerut poliţişti de etnie rromă, care să ştie ţigăneşte”, mai arată comisarul Pitulescu.

Cum se toacă bani în ritmuri ţigăneşti

Istoria recentă arată că ţiganii sunt o pacoste pentru fondurile investite în proiecte destinate integrării lor. (Toţi se tem să folosească termenul de civilizare, îmbrăţişând „integrarea” ca un termen mai puţin agresiv).  Numai în România şi Bulgaria s-au tocat în ultimii ani câteva milioane bune de euro în proiecte destinate ţiganilor.

În iulie 2003, la Budapesta, liderii statelor Central şi Est Europene au consimţit să lanseze „Deceniul Includerii Rromilor 2005-2015”. Proiectul a fost iniţiat de Banca Mondială, iar obiectivele sale principale sunt eliminarea discriminării şi sărăciei din rândurile ţiganilor. Mai este un pas până în 2015, iar ţiganii sunt la fel ca şi înainte. Despre cheltuielile făcute nu vom afla probabil niciodată. Cert este că situaţia nu s-a schimbat cu nimic. În iulie 2006, Banca Mondială a oferit României un împrumut de 58,5 milioane pentru un proiect asemănător. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Parteneriatului Strategic de Ţară, menit să ajute România să îşi îndeplinească obligaţiile din cadrul Moemorandumului Comun de Includere semnat cu Comisia Europeană. La fel, banii au fost cheltuiţi fără nicun rezultat. Tot ce am văzut au fost câteva reclame pe la televizor cu un puradel care visa să meargă la şcoală. Puradeii de pe stradă, au rămas tot analfabeţi.

Prin vară, Uniunea Europeană a trecut la ameninţări directe la adresa României. Ţara noastră ar putea plăti cu pierderea de fonduri europene din cauza neintegrării ţiganilor. Totul a pornit de la Pierre Lellouche, secretar de stat însărcinat cu afacerile europene în guvernul Franţei. Lellouche a declarat, pentru cotidianul Le Parisien, că „nu mai suportă” să vadă ţigani cerşind pe străzile Parisului. „Franţa nu intenţionează să primească 2,5 milioane de ţigani din România”, aprecia, categoric, oficialul francez. Evident că cerşesc prin Oraşul Iubirii, pentru că prin Micul Paris n-au nici ce cerşi şi nici ce şterpeli.

Ţiganii nu se lasă asimilaţi şi opun rezistenţă la orice iniţiativă de civilizare, iar asta ne poate costa.

Educaţie, sănătate şi locuinţe pentru ţigani

Ţiganii nu se lasă civilizaţi, dar se bălăcesc de zor în vistieria sărăcită a statului. Au locuri preferenţiale în universităţi de stat şi beneficiază de asigurări sociale. Iar mai nou, vor primi case şi asistenţă medicală fără să scoată un şfanţ din buzunare. Recent, ministrul Muncii se lăuda că semnat un protocol de sprijinire a ţiganilor expulzaţi din Franţa. „Vom avea colaborări la nivel teritorial pentru găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor romilor, în special pentru cei care se întorc din Franţa”, a ministrul Ioan Nelu Botiş. În curând vor fi organizate cursuri de calificare pentru ţigani, iar banii vor veni de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU. Ţiganii vor mai primi locuinţe, educaţie şi ajutor pentru îngrijirea sănătăţii. Toată tevatura asta în vreme ce românii n-au unde munci, n-au case, iar despre sănătate n-are sens să mai discutăm.

Şi pentru că tot vorbeam anterior despre discriminare, nu am putea spune că în cazul acesta românii sunt chiar ei discriminaţi în ţara lor?

Românii nu-i iubesc pe ţigani…

Nu are sens să ne pierdem inutil în descrierea infracţionalităţii ţiganilor. Faptele sunt evidente pentru toată lumea şi le ştiu până şi copii care sunt învăţaţi din popor că „dacă nu eşti cuminte, vine ţiganul cu sacul şi te fură”. Opinia populară despre ţigani este clară şi orice etichetă le-am pune, „rrom” sau „ţigan”, termenul va deveni peiorativ prin suma faptelor acestei etnii. Şi tot opinia populară spune că ţiganii vor reprezenta, în viitor, o ameninţare pentru ţară, după cum se arată într-un recent studiu CCSB pentru Asociaţia Pro Democraţia. Acelaşi studiu arată că doi din trei români spun ca ţiganii fac cele mai multe infracţiuni. 44% dintre români consideră că romii sunt „hoţi”, 43% îi consideră „leneşi”, iar 41% „murdari” – 41%. Jumătate dintre români spun că ţiganii fură pentru că „aşa le este obiceiul”, iar mai mult de jumătate nu cred nici în ruptul capului că ţiganii sunt mai săraci decât românii.

Deşi unii încearcă să îi acuze pe români de discriminare, susţinând că „nu-i frumos” să mocirleşti imaginea unei etnii, lucrurile sunt evidente. Spre exemplu, pe lângă români au vieţuit de secole şi saşii, şi nu-mi amintesc să fi auzit vreun român vorbindu-i de rău. Imaginea unei etnii se construieşte în secole şi ţine de valorile pe care le manifestă în lume. Şi iarăşi, nu am auzit vreun român vorbind despre cât de harnici şi corecţi sunt ţiganii. Oare de ce?

Ba mai mult, unele măsuri ale unor autorităţi locale sunt aspru criticate de activişti „anti-discriminare”, deşi populaţia majoritară le aplaudă la scenă deschisă. În Tărlungeni, la câţiva kilometri de Braşov, ţiganii trăiesc separaţi printr-un zid de români şi de unguri. Ridicat de Primărie şi cu o înălţime de trei metri, zidul îi apără pe cei 700 de români şi 1.900 de maghiari, care consideră că asta a fost singura soluţie pentru o viaţă liniştită.

„Am dat 60.000 de euro şi am trântit un zid sănătos, din beton cu un strat de sticlă deasupra, ca să-i descurajez să mai sară dincolo. Nu este nici segregare, nici Marele Zid chinezesc. E un gard care protejează în primul rând proprietatea”, declară primarul din Tărlungeni. Exemplele pot continua la nesfârşit.

… nici turcii, nici CEDO..

Ba mai mult, instituţiile juridice europene par să nu mai fie îmblânzite cu momeala „discriminării”. Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că termenii „cerşetori” şi „hoţi” atribuiţi romilor într-o lucrare universitară şi într-un dicţionar din Turcia se referă la o imagine stereotipică şi nu sunt discriminatorii. Mustafa Aksu, un turc ţigan, denunţase la CEDO că cele două lucrări, finanţate din fonduri de stat, ar conţine remarci şi expresii care reflectă un sentiment „antirrom”. Potrivit lui Aksu, lucrarea „Ţiganii din Turcia” conţine paragrafe umilitoare, sugerând că romii comit infracţiuni şi sunt „hoţi de buzunare, escroci, cerşetori, traficanţi de droguri, proxeneţi”. CEDO a explicat că paragrafele citate de Mustafa Aksu „nu sunt comentarii ale autorilor, ci exemple despre modul în care romii sunt percepuţi în societatea turcă”.

Mulţi, mulţi… tot mai mulţi

Pe la mijlocul anilor ’90, fostul „rege internaţional al ţiganilor” Ion Cioaba ne ameninţa că „România se va scrie Rromania”. Nici liderul incontestabil al acestei etnii, Mădălin Voicu, nu se lasă mai prejos, ameninţând că „peste vreo două decenii, ţiganii vor conduce România, pentru că îi vor depăşi numeric pe români şi, dintr-o etnie conlocuitoare, ţiganii vor deveni una înlocuitoare”. Statistic vorbind, numărul ţiganilor îl va depăşi pe cel al românilor, în 50-60 de ani. Asta în condiţiile în care indicii de creştere demografică se vor păstra la nivelul ultimelor două recensăminte.

Sociologic vorbind, pentru ca o etnie să îşi păstreze constanţa este nevoie de o rată a fertilităţii de 2,11. Românii sunt cu mult sub această cifră, în vreme ce ţiganii o depăşesc cu mult. Istoria arată că nici o cultură nu s-a păstrat pură cu un indice mai mic de 1,9.

Pornind de la rata estimată a fertilităţii la femeile românce (1,3), socotind şi  rata fertilităţii la ţigănci (peste 4). Mai punem la socoteală şi speranţa de viaţă şi este lesne de văzut unde vom ajunge. Prin socoteală asta vedem că în anul 2050, numărul ţiganilor va depăşi şase milioane, iar românii vor ajunge la pe la 13 milioane. Dacă mai punem câţiva ani la socoteală, vom vedea cum românii vor ajunge minoritari în ţara lor.

Între ultimele două recensăminte ale populaţiei, 1992 şi 2002, populaţia totală a scăzut cu 5%. Românii au un spor negativ de 5%, maghiarii de 15%, în vreme ce ţiganii au un spor pozitiv de 33%. Creşterea nivelului de populaţie la ţigani este un fenomen care are loc în ciuda estimărilor Băncii Mondiale, care arată că speranţa de viaţă a acestei etnii este cu 15-20 de ani mai mică decât în cazul românilor şi că prezintă un crescut indice de mortalitate infantilă. Studiile BM mai arată că jumătate dintre populaţia ţigănească are o vârstă de până în 20 de ani, în vreme de populaţia românească prezintă un indice de îmbătrânire a populaţiei.

Ce-i creştineşte?

O ştire dintr-un ziar spunea că nişte ţigani au furat gardul unei Biserici. Păcat că n-au aruncat o privire înăuntru, căci poate puteau şterpeli câteva vorbe de înţelepciune. Istoria îi condamnă pentru suma faptelor lor, oamenii îi judecă pentru un stop de fapte izolate. Şi orice soluţie ar găsi mintea raţională pentru chestiunea ţigănească, creştineşte ar fi să înceapă a fi pusă în fapte cu o rugăciune.

Ciprian Bojan – Braşov

7 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Acum câteva luni, nişte pensionari au sărit în apărarea unei profesoare care, agasată de controlori însoţiţi de jandarmi, începuse să plângă de ruşine şi de intimidare, neputând să explice de ce nu avea bilet în ziua respectivă. A scos abonamentul din geantă, cu mâinile tremurând, revoltată dar prea timorată ca să îşi susţină punctul de vedere, încercând să arate că abonamentul îi expirase cu trei zile în urmă. Pensionarii interveniseră pentru că, în timp ce controlorii o agasau pe profesoară (în viaţa ei de bugetară o fi plătit destule taxe şi impozite statului), un grup de ţigani din spatele autobuzului râdeau nestânjeniţi şi se lăudau că şi ei au bilet, dar că nu are nimeni curaj sa îl ceară la control. Oferindu-mă să compostez un capăt de bilet pentru doamna profesoară, un jandarm mi-a spus răspicat: „Nu te băga tu, acum să te luăm şi pe tine la bani mărunţi!” . De ce nu mi s-a permis să opresc hăituirea este de la sine înţeles, statul şi oamenii investiţi cu putere de către acesta nu au ca scop corectitudinea, ci mai mult persecutarea celor categorisiţi ca „incorecţi”. Ori diferenţa dintre cele două este o prăpastie uriaşă şi se rezumă la un ansamblu de legi şi penalităţi care nu au nimic în comun cu dreptatea.  Revenind la ziua de azi, după ce am derulat în minte rapid episodul relatat mai sus, m-a hotărât să nu îmi mai cumpăr bilet. Nu era absolut deloc vorba de bani, ci de principiu: de ce să respect legile unui stat care nu îmi respectă drepturile morale, de ce unii plătesc şi alţii nu? Însă ideea că voi fi „interogată” în public de nişte controlori care se cred demiurgi a generat în mintea mea o repulsie profundă şi am cumpărat în final Marele Bilet. Evident, că metodele de terorizare ale controlorilor au dat roade: nu mi-am luat bilet ca să respect legea, ci ca să nu ajung să o încalc dacă mă voi simţi umilită în public pentru un bilet despre care ţiganii nici nu ştiu cum arată. Cu o strângere de inimă am scos banii din portofel, ultimii 5 lei, şi cu preţiosul bilet am urcat în autobuz. M-am gândit cu un zâmbet interior amar, încercând să nu mă mai lupt cu morile de vânt: „Măcar de banii de bilet primesc căldură şi un scaun pe care pot sta să citesc până ajung acasă”. După ce am validat biletul simţeam că lumea e a mea şi că merit un loc să stau jos, mai ales că era linişte şi puteam citi fără probleme. După o pagină lectura mă absoarbe total încât, când m-am uitat afară pe geam, am fost uimită cât de mult a mers autobuzul şi eu nu simţisem trecerea timpului.

Evident că trebuia să intervină un element perturbator, că doar dreptatea nu e niciodată dreaptă în sistemul nostru. În spatele meu un grup de ţigani au început să cânte, de-ale lor: nici unu nu avea voce şi isteţimea gramaticii, dar toţi erau „regi”. Simţeam inima-mi furioasă că bate atât de tare încât mă durea coşul pieptului, respiram sacadat şi, evident, regretam că am dat bani pe bilet. Intrigată, de parcă aşa ceva nu se mai pomenise, m-am uitat în jur să văd dacă mai am vreun „coleg de suferinţă” român. Cum mă temeam, nimeni nu afişa nici o grimasă de dezaprob sau dezgust… toate figurile erau palide şi lipsite de reacţii şi sentimente. Fiecare cu sacoşa lui, cu ce şi-a mai cumpărat azi, cu gândul la problemele de acasă sau la bluza aia de la Mall pe care au văzut-o ieri dar nu şi-o permit. Cântecul de jale a culminat cu aceste versuri: „Dă-le doamne, la români, cancer groaznic la plămâni/ Dă-le doamne, la ţigani, fabrică de făcut bani!” . Iar mă uit în jur, iar nici o expresie, nici o reacţie. Când eram mai mică asistam mult mai des la revolte publice ale bătrânilor sau femeilor faţă de conduita publică a ţiganilor şi ţin minte că portarul liceului îi gonea mereu, spunându-le că numai copiii cu cărţi au voie să intre în curte. În acest moment, ca şi în alte „peripeţii sociale” ale mele, mă amăgeam cu succesele din trecut ca să pot trece peste greutăţile prezentului. Bătrânul aşezat pe scaun lângă mine tuşeşte zgomotos, duhnind a alcool şi ţigări, probabil cancerul la plămâni de care se vorbea mai devreme. Tusea lui a fost singurul zgomot care a concluzionat cântarea murdară.

Cu tristeţe constat că, în ziua de azi, să fii un cetăţean român nu mai este o onoare, nu mai este nici măcar un lucru obişnuit sau neutru, ci este o greutate sufletească. Măcar de m-ar lăsa în pace să îmi văd de ale mele, dar peste tot mă împung răutăţile inconştiente ale semenilor mei, făţărniciile parlamentarilor şi consecinţele tuturor acestora. Suntem conduşi de zeci de ani de partide care cred că cetăţeanul este doar contribuabil, că ce scrie lângă ştampilă şi semnătură e lege. Probabil au uitat de adevăratele răscoale care au salvat milioane de destine româneşti, răscoale care au plecat din munţi, de la oameni care poate că nici nu ştiau să scrie şi să se semneze! Aceşti oameni au ascultat de legea lui Dumnezeu şi de bunul simţ civic, care astăzi nu prea mai există. Şi mă gândesc… e păcat! Câte şanse credeţi că primim de la bunul Dumnezeu?

Să-mi mai spună cineva că acel bilet merita cumpărat!

Lia Romanov – ND Constanţa

6 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

„Dacă vrăjmaşul vostru vă va strâmtora prin ruşinoase închinări, atunci mai bine treceţi prin paloşul lui decât să fiţi privitori ai împilării şi ticăloşirii ţării voastre”

Ştefan cel Mare, citat de Vasile Motrescu

„Comuniştii sunt patrioţi fără patrie! În care veac s-a învrednicit Ţara Românească să aibă o armată aşa de numeroasă de călăi şi de trântori? Eroi în România nu mai există, a trebuit să-i aducă din Rusia…. Comuniştii cinstesc memoriile patrioţilor cei morţi, iar la cei vii le scot ochii!”

Vasile Motrescu

„În vârful Gruietului, pe un fag, am găsit scris numele meu, încă din 1944 toamna, când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor. Şi atunci am trăit tot greu, dar nu ca acum.Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei, de români. Da, stau prigonit de fraţi trădători, care şi-au vândut ţara şi sufletul lor dracilor din Rusia, şi-au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic”.

Vasile Motrescu

„Cehii, francezii, care au avut revoluţii şi războaie civile, sunt mândri de compatrioţii lor care s-au ridicat împotriva regimurilor de ocupaţie. Numai noi…parcă suntem blestemaţi. Numai noi îi lăsăm pe străini să creadă că am fost un popor de laşi, că nu ne-am ridicat împotriva colonizării sovietice mulţi ani, mulţi ani.Mulţi ani… şi că am răbdat!”

Octavian Paler

„Practicăm o meserie în care sunt rare satisfacţiile şi mai dese, amărăciunile. Dar e o meserie care îţi dă sentimentul că în coloanele ziarului respiră vechea instituţie română a tribunalului popular. Ai impresia că eşti un fragment din conştiinţa cetăţenească […] Profesia noastră este calomniată, umilită, batjocorită. Ea este umilită adesea tocmai de aceeia pe care i-am fabricat noi. Pentru că nu există om politic care să nu fi trecut prin redacţia noastră pentru ca să-şi formeze din rândurile scrisului nostru treptele pe care să suie ambiţia lui grăbită.”

Pamfil Şeicaru, publicist

„Eram numiţi vag, cât mai vag, „trădătorii poporului”, fără să se specifice despre care popor era vorba […] În veacul veacului nu mă voi ruşina de ceea ce am trudit pentru ţara mea”.

Nichifor Crainic

„Sentimentul naţionalist este, pentru o ţară ca noi, mică şi înconjurată de duşmani, o obligaţie, o datorie sfântă, sacră,fiindcă ea reprezintă armătura sufletească a poporului. Pentru popoare mari şi hrăpăreţe, cum este Rusia, este un egoism, prin care caută să cultive un spirit de acaparare al altor popoare, de dominaţie şi de înrobire al lor. Asta este deosebirea între naţionalismul lor şi naţionalismul nostru, care este de apărare al fiinţei noastre naţionale. De ce noi n-am avut această conştiinţă a neamului românesc când a fost cel mai tare nevoie de ea? Mă întreb: de ce?”

Pan Vizirescu, 1994

Ca în orice lucrare care se vrea istorică, trebuie să se înceapă cu contextul geo-politic al evenimentelor vizate, şi mai ales, să se prezinte argumente şi elemente perturbatoare apărute pe parcurs. Politică şi ideologie nu există fără istorie. Nu mă voi concentra pe date şi cifre în această lucrare, ci pe tenta socială, psihologică şi spirituală a mişcării anticomuniste. Nu voi omite de asemenea elementele care definesc gândirea europeană, elemente care au influenţat pe români în tendinţele, fricile, visele şi deciziile lor.

Politicienii au avut mereu un grad de inumanitate sau insensibilitate, însă nici una din acţiunile descrise în această lucrare nu întrec în intensitate mârşăviile de care ne lovim azi. Vom vedea în continuare cum societatea a fost mereu manipulată, fie de către oamenii de pe poziţii înalte, fie de către străini rău-voitori. O încercare de reformă agrară, ca multe alte încercări eşuate sau doar tentative slabe menite să dea ţăranilor impresia că guvernului le pasă de ei, a avut loc în ultimul deceniu din secolul al XIX-lea . Guvernul a folosit din nou reforma agrară ca pe un mod de a îmblânzi populaţia înfometată şi, în acelaşi timp, sătulă de promisiuni, ţinând cont că unul din punctele principale ale acestei reforme a fost deposedarea moşierilor maghiari de bunuri şi pământuri. Cel mai mult s-a mizat pe aspectele şovine, nu pe cele cu adevărat naţionaliste ale acestei manevre şi urmează să înţelegem de ce am folosit această formulare. Multe din bogăţiile confiscate tot nu au ajuns la ţărani, care erau esenţa societăţii, ci doar au trecut la moşieri şi cetăţeni deja înstăriţi. Astfel că presiunile marilor proprietari de pământ asupra ţăranilor au început să escaladeze, aceştia din urmă neavând de ales decât să muncească cu ziua pământul care nu le aparţinea, pentru a-şi câştiga strictul necesar.

Cam în aceeaşi perioadă cu scăderea preţului grâului românesc (oare a fost o coincidenţă acest ultim detaliu fin care garanta îngenuncherea ţărănimii?), majoritatea loturilor de pământ din România aparţineau marilor proprietari şi boierilor deja înstăriţi. Aceştia erau îngrijoraţi nu că nu au ce mânca, ci că nu au timp să administreze toate moşiile pe care le posedau. De aici au intrat în schemă arendaşii, care se obligau să scoată profit din moşiile şi pământurile primite în gestionare. Cum se poate face profit cel mai sigur, asta se ştie şi în ziua de azi: plătind mâna de lucru cât mai ieftin şi vânzând cât mai mult din materia primă la un preţ mai mare decât cel local. Asta se întâmplă şi în zilele noastre cu laptele românesc: este exportat la preţuri derizorii, iar noi, românii, consumăm lapte de import, cu conţinut mic de grăsimi şi substanţe nutritive. Şi desigur, mult mai scump decât laptele care pleacă din gospodăriile noastre! Este de menţionat că majoritatea arendaşilor erau bulgari, evrei sau greci, şi aici parcă aud o voce de bătrân recitând poezia „Noi vrem pământ!” a lui Coşbuc. Hrana insuficientă şi imposibilitatea ţăranilor muncitori de a se odihni şi întrema au adus după sine fenomenul alcoolismului generalizat. Alcoolul avea mai multe avantaje pe termen scurt: creştea tensiunea arterială şi temperatura corpului (pe timp de iarnă un pahar de ţuică servea ca o haină de blană), reducea pofta de mâncare (deşi pe termen lung cauza leziuni intestinale grave) şi facilita inducerea stării de somn (nu că nu erau suficient de obosiţi de muncă încât să le mai trebuiască şi alimente). Bolile asociate cu imunitatea scăzută şi carenţele de vitamine s-au instalat într-un regim epidemiologic, chiar dacă nu erau toate contagioase: pelagra, paludismul şi tuberculoza.

Implicarea statului român în primul război mondial nu numai că a fost o decizie târzie, dar şi una deloc raţională. Nu s-a luat în calcul că se va ajunge în situaţia unde vor fi necesare tratative de pace, şi că acolo România va sta la masă numai cu state mari şi independente, care ar fi cerut, ca de obicei, teritorii româneşti pentru a înceta ofensiva militară. Prinsă astfel într-un fel de triunghi amoros meschin, în capcana creată de putreda relaţie cu „marea Ungarie” şi „marea Bulgarie”, inamici mai vechi, România a mers pe vechiul său ideal, eliberarea Transilvaniei. În această ipostază armata română s-a trezit înconjurată de armatele celor două vecine lacome, moment în care au început să se pronunţe cuvintele „tratative de pace” şi „concesionarea de teritorii”. Aceasta este una din nenumăratele situaţii în care elanul patriotic şi credinţa în patria mamă a poporului erau prost gestionate de către guvern şi chiar transformate în defecte. Oamenii se angajaseră într-o luptă despre care numai guvernul ştia că nu poate fi câştigată. Armistiţiul de la Brest-Litovsk agrava considerabil situaţia în care se afla armata română, pentru că acum nu se mai putea conta pe ajutorul armatei ruse. Acestea fiind spuse, era momentul să se ajungă şi la Tratatul de pace de la Bucureşti, adică punctul în care România să regrete total că a intrat în război şi să plătească pentru acest gest prin concesiile făcute Puterilor Centrale. Răsplata mult dorită a venit într-un târziu: alipirea Transilvaniei, Banatului, Bucovinei şi a Basarabiei. Însă mulţi români se gândesc că înfrăţirea cu populaţia românească din teritoriile revenite a costat aproape 700.000 de suflete moarte sau date dispărute în război, şi alte 200.000 de victime colaterale civile.

Regele Ferdinand promite, în 1917, soldaţilor de pe front  că vor fi cu toţii împroprietăriţi şi răsplătiţi pentru contribuţia lor la menţinerea independenţei statului românesc. Inteligentă mişcare, din moment de trei sferturi din soldaţi erau ţărani cu uniformă militară! Şi pentru că armata rusă era afectată la nivel organizatoric şi moral de către revoluţia din ţară, lucru care contrasta cu vlaga şi evlavia armatei române. Cu amăgirea unei recompense îndelung dorite şi meritate s-au îmbărbătat românii şi au rezistat atacului german la Mărăşeşti. În decursul celor trei ani care au urmat, s-a văzut că reforma agrară era doar biscuitul cu care câinele era pus cu botul pe labe, deoarece promisiunile făcute în acest sens avuseseră considerente politice şi nu agrare sau sociale.

După luptele de pe Frontul de Est, regele Mihai a promis românilor că pactul cu Rusia garanta neamestecul acesteia în treburile interne şi în statutul integru al ţării. Acest pact era o medalie cu două feţe, pentru că românii îşi doreau pace în sânul familiei şi al ţării, dar erau reticenţi la o alianţă, de orice fel ar fi fost ea, cu ruşii. Oarecum ruşii au pozat în salvatori, dând românilor impresia că numai pacea încheiată cu ei a salvat statul român de la o întoarcere de arme neprevăzută din direcţia Germaniei. Este a doua oară în istorie când ruşii pretind că ne salvează – prima dată ei ne „salvau” de turci – şi este naturală frica  românilor de procesul de rusificare iminent.

Bolşevismul a neglijat dorinţe imperative ale statului român, a încercat să înlăture anumite probleme pur şi simplu prin lipsa de abordare a lor. În tot acest timp, societatea, indiferent de păturile ei, nu mai avea libertatea să discute despre aceste neajunsuri nici măcar ca un crez personal, ce să mai zicem de vreo tendinţă generală. Ceea ce nu era ordonat direct de la guvern şi securitate era considerat detaliu neînsemnat, şi clasa muncitoare se regăsea tot mai des jefuită de marii proprietari şi comercianţi, adesea cetăţeni români dar proveniţi din alte ţări. Despre motivele pentru care regimul comunist nu evalua corect şi suficient curentul antisemit în România, sunt cunoscute cele mai importante două detalii. Se evita abordarea acestui subiect delicat, care nu se încadra în teoriile mecaniciste şi anti-individuale ale marxismului leninist, şi, în special, se evita argumentarea faptului că România trecuse de la feudalism la capitalism pentru că de aici se subînţelegea că burghezia autohtonă română favorizase instalarea comunismului, pe când regimul se auto-declarase ca „îmbrăţişat de tot poporul”.

Putem rezuma toate eforturile poporului român de a se simţi liber în ţara-mamă prin următoarele cuvinte: poporul a suferit, şi-a câştigat pe deplin ţara şi bogăţiile ei, şi a aşteptat mereu ca o mână de străini să-i dea ceea ce era deja al lui. I s-a luat fericirea de sub nas de fiecare dată când ajunsese măcar să o adulmece şi toate aceste povestiri de martiriu şi moarte pe frontul de luptă au mers mai departe pe cale orală. Astfel că partizanii despre care urmează să vorbim nu erau nemulţumiţi doar de suferinţele lor, ci şi de generaţiile anterioare, sânge din sângele lor, care au lăsat ca unică moştenire eternă memoriile traiului lor pe pământ românesc.

Elementul cel mai surprinzător în conturarea mişcării anti-comuniste din munţii României a fost faptul că toţi cei participanţi s-au unit indiferent că fuseseră în prealabil regalişti, liberali, ţărănişti, legionari sau apolitici. O astfel de tactică, cea a frăţiei necondiţionate, a dus, în mod clar, la schimbarea destinului ţării mame şi la sistarea proceselor de rusificare desfăşurate oficial sau subtil. Securitatea se va preocupa mai târziu să acuze toţi partizanii că sunt legionari, însă dovezile în acest sens au fost inexistente. Probabil se uitau date istorice reale care afirmau că mişcarea legionară principală fusese „decapitată” de către mareşal, dar şi de plecarea lui Horia Sima din ţară. Aceste acuzaţii false ale securităţii nu serveau numai interesului de moment, şi anume acela de a-i pedepsi penal pe partizani prin detenţie, şi moral prin asocierea lor cu ultranaţionalismul partidului nazist din Germania. Astfel era aservit şi interesul pe termen lung, acela de a afunda mişcarea legionară per total într-o groapă a extremismului politic şi a acţiunilor contra poporului. Cuvântul „legionar” prezent în rapoartele securiste, îndeplinind astfel scopurile murdare ale bolşevicilor, era şi o justificare în faţa protestelor statelor democrate din jur, care pe alocuri îşi manifestau dezaprobarea în legătură cu modul guvernului român de a gestiona „micile revolte interne”. Mişcările din Făgăraş au fost iniţiate de oameni care au suferit şi se împotriveau strict comunismului – ei nu ştiau mare lucru despre politică, despre fascism sau despre uniforme. Tot ce îşi doreau ei era să nu fie umiliţi şi flămânzi în propria ţară, şi copiii lor să aibă ce moşteni de la ei, iar aceasta nu este nici politică de stânga, nici de dreapta!

Asocierea cu nazismul, fascismul şi teroarea propagandistică a scriitorilor români a fost tot o metodă de-a securiştilor de a-i găsi vinovaţi pe aceştia, ca să le poată interzice şi distruge operele. Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu,  Mihail Sadoveanu, Radu Demetrescu-Gyr, Vasile Alecsandri, Ion Pilat, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Vinea, Emil Botta, Ionel Teodoreanu, Adrian Marino, Ion Caraion, Ştefan Augustin Doinaş, Leonid Dimov, Petre Ţuţea, Constantic Noica, Vladimir Streinu, Alexandru Paleologu, Paul Goma, Mircea Dinescu sunt scriitori, filozofi, istorici şi publicişti români consideraţi josnici, denumiţi de către organele de presă comuniste „acoliţii lui Goebbels”, „otrăvitori de suflete”, „nazişti în frac”, „salariaţii Gestapo-ului” sau „purtători ai virusului fascist”, cu toate că mulţi dintre aceşti autori nici măcar nu atinseseră tematice sau politice sau anti-sovietice în textele lor. Tot ce greşeau ei era, de fapt, că lăsau sentimentul naţionalist să domine sufletul lor curat, în loc să îngenuncheze în faţa bolşevismului adus dinafara graniţelor.

Aceşti oameni cu dragoste de ţară au fost numiţi, printre altele, „reacţionari”. Definiţia acestui termen în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române este: adept al reacţiunii politice, aparţine la reacţiune numai în sens politic. În ciuda acestei explicaţii, care leagă cuvântul iremediabil şi exclusiv de contingenta politică, securiştii au aplicat această denumire şi patrioţilor în totalitate apolitici – probabil că în dicţionarul explicativ al limbii ruse, definiţia termenului era alta – şi alte sinonime au fost asociate: ostil faţă de progres, ostil faţă de partidul comunist, retrograd, contrarevoluţionar. Ambiguitatea acestui termen, dar şi a altora precum „criminali de război” şi „colaboraţionist”, a făcut posibilă judecarea şi condamnarea multor oameni a căror vinovăţie era greu de dovedit, dar care era decisă de organele din Moscova. Ana Pauker le spunea acestor oameni: „Sinucideţi-vă, că altă ieşire nu aveţi!”

Prima detenţie a lui Radu Gyr s-a datorat apartenenţei la mişcarea legionară, însă condamnarea la moarte s-au datorat poeziei naţionaliste „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, pe care poetul a scris-o în timpul celei de-a treia detenţii. Liviu Rebreanu a fost condamnat pentru că proza sa avea caracter pangermanic, în special romanul „Ion”. Pantelimon (Pan) Vizirescu, directorul ziarului Muncitorul român, a fost persecutat pentru atitudinea anti-sovietică exprimată fără frică prin contribuţia sa la ziar, dar mai ales în lucrarea care comenta Constituţia lui Stalin. El a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi toate posesiile sale au fost confiscate. Mihai Eminescu fusese acuzat de ideologii instigatoare: anticomunism, antisemitism, legionarism, şi mai mult de jumătate din scrierile sale au fost interzise. Pamfil Şeicaru asemănase organul securităţii cu Gestapoul din punctul de vedere al modului secretos şi invaziv de operare, iar atitudinea lui anti-nazistă se pare că nu l-a scăpat pe acesta de jigniri precum „purtător al virusului fascist” şi „otrăvitor al sufletelor”, peiorative adresate în general tuturor publiciştilor anticomunişti.

Publicaţiile interzise au fost: Curentul, Cuvântul, Universul, Calendarul, Muncitorul român, Ţara noastră, Frontul, Gândirea, Porunca vremii, Buna vestire.

Capul de acuzare extras din legea 312 a anului 1945, „vinovat de crime de război”, este cel care a cauzat multor scriitori şi publicişti suferinţă prin detenţie sau pedeapsa capitală. Însă tocmai acest cap de acuzare contravenea cu prevederile Constituţiei referitoare la libertatea exprimării, de unde am putea să credeam că o încălcare atât de flagrantă a unor legi şi exagerarea altora veneau din faptul că bolşevicii care trăgeau sforile în România uitaseră că nu mai sunt în Rusia. Din nou s-a recurs la transformarea „infracţiunilor” în acte contra societăţii şi umanităţii, pentru a se recurge la veşnicul medicament securist: puşcăria politică. Un extras din documentele securităţii referitoare la procesele oamenilor de presă spune: „Trădarea ziariştilor fascişti, făcută pentru bani şi pentru „onoruri”, a fost din belşug dovedită. Răspunderea lor a fost fixată. Şi acum plătesc”. Organele comuniste de presă tipăreau frenetic articole de genul „Osândirea fascismului la moarte” (scris de Silviu Brucan), în care se căuta denigrarea repetată a aceloraşi scriitori şi ziarişti, ca nu cumva vreun cetăţean să nu fie recunoscător pentru vigilenţa şi destoinicia guvernului în găsirea duşmanilor neamului şi aducerea de dovezi în acest sens. Însă unde sunt acele dovezi? Nici în subiectul libertăţii presei nu s-a făcut dreptate, nici atunci şi nici după – securitatea nu s-a gândit de două ori înainte să persecute făţiş atâţi oameni publici. Ba chiar discrepanţele faţă de realitate erau cu atât mai mari cu cât aceşti oameni nici măcar nu posedau arme şi nu împuşcaseră ofiţeri securişti precum făcuseră partizanii din munţi.

Gruparea Macoveiciuc, aflată sub protecţia Comandamentului Româno-Moldovenesc din Câmpulung Moldovenesc, este prima mişcare de amploare cu tentă anti-comunistă. Vasile Motrescu se asociază cu Constantin Cenuşă şi apoi cu Gavril Vatamaniuc. În perioada contactelor frecvent cu gruparea Ogoranu (Ion Gavrilă Ogoranu, conducător al grupului de partizani din Făgăraş) şi apoi, cu gruparea lui Arnăuţoiu, securitatea îl ameninţă că, dacă nu vrea să funcţioneze ca agent dublu, familia lui va fi trimisă la temniţă. Acesta, încercând o cale de mijloc, un fel de pact cu diavolul securist, va ajunge mai târziu să regrete amarnic aceste înduplecări şi slăbiciuni ale sale.

Constantin Cenuşă şi Vasile Motrescu au fost judecaţi în absenţă de Tribunalul Militar din Iaşi, unde au fost acuzaţi de activitate desfăşurată în spatele frontului şi găsiţi vinovaţi de instigare publică, tâlhărie, tâlhărie repetată, deţinere de armament, primind fiecare câte 31 de ani de închisoare. Însă capetele de acuzare erau contradictorii cu infracţiunile descrise în dosarul penal, în sensul că ceea ce a reprezentat delictul de tâlhărie repetată era de fapt obiceiul celor doi fugari din munţi de a-şi procura alimentele necesare de la stâne, cu acordul proprietarilor acestora. Ciobanii şi muncitorii din pădure care i-au ajutat acceptaseră în acea vreme să fie simulată un fel de tâlhărie, pentru ca mai târziu securitatea să nu se întoarcă şi împotriva lor.

Părintele Filaret Gămălău a supravieţuit celor 15 ani de închisoare, ceea ce i-a permis nu numai să ducă mai departe lupta celor reduşi la tăcere, dar să şi rostească adevărul despre dedesubturile întortocheate ale puşcăriilor securităţii. Se ştie foarte bine că trupurile partizanilor ucişi în munţi sau în propriile lor case erau apoi transportate de către securişti la marginea drumurilor, în locuri publice. Această metodă nu era mereu eficientă, în sensul că iniţiativa şi  curajul pe care le mai aveau partizanii rămaşi în viaţă refuzau să piară. Trupul neînsufleţit al unuia din fraţii Haşu, trădat, înconjurat şi ucis în satul Povârta, a fost legat de o scară şi expus într-un sat vecin, Voievodenii Mari, mult mai circulat pentru că avea şi şcoală generală. Copiii veniţi acasă strigau frenetic: „Am văzut pe Haşu în faţa sfatului, puşcat şi pus pe-o scară!” .

Pe prispa casei sale din munţi, bătrânul părinte recunoaşte senin că a ajutat partizani cu alimente, haine şi chiar a adunat arme pentru aceştia. Un om cu frică de Dumnezeu, părintele spune răspicat că el nu a tras niciodată cu arma, nu a ucis niciodată pe nimeni, oricât de mult şi-ar fi dorit să participe activ la salvarea patriei-mame. Acesta povesteşte că, pe parcursul detenţiei, timpul trecea foarte greu, şi fiecare an părea un veac. „Am trăit foarte mult, acolo…” , spune părintele, privind în gol, şi stoicismul său parcă suferă o fisură atunci când conştiinţa lui refuză să mai pronunţe cuvântul „puşcărie”. Despre perioada detenţiei putem spune că este o poveste a unei vieţi străine inclusă în viaţa „totală” a individului, un fel de povestire în ramă, proces care este singura metodă a sufletului chinuit de a mai gestiona aceste poveri şi nedreptăţi. Se conturează astfel ideea, în totalitate adevărată dar tristă, că ieşirea din puşcărie este doar recăpătarea parţială a libertăţilor sociale – sufletul nu va mai fi niciodată liber, atâta timp cât amintirile chinuitoare şi omniprezenţa securităţii păstrează vie sămânţa fricii şi a pedepsei iminente. Întrebat ce a făcut din bucovineni nişte patrioţi atât de înflăcăraţi, temerari într-o luptă nouă şi atât de grea, părintele a răspuns că baza spiritului de sacrificiu al primilor partizani este educaţia creştină şi traiul în creierii munţilor, în medii restrânse şi ferite de influenţe exterioare. Aceştia erau neatinşi de procesul de rusificare sau de nevoile urbane, lucruri care au făcut pe mulţi să cadă la înţelegere cu duşmanul. În plus, se înţelege de ce majoritatea partizanilor erau concentraţi la munte: muntele proteja, prin impenetrabilitatea şi veşnicia sa. În acest context istoric, Munţii Carpaţi au devenit ultima redută – şi simbolică şi fizică – împotriva luptei anti-comuniste.

Gruparea A.V. Mendea a fost alcătuită din securişti sub acoperire, în 1951, cu scopul de a da pe mâinile securităţii gruparea Gavrilă. Aflat în această conjunctură nefavorabilă, atras în acest joc al securităţii în speranţa că îşi va ispăşi familia de necazuri, Motrescu are o ultimă tresărire de vinovăţie. Biblia, înfăşurată într-o năframă cu flori cusută de mama lui, este obiectul cel mai de preţ pentru el, şi este singurul element care mai ajunge la conştiinţa lui în momente întunecate şi grele. Ajuns în munţi împreună cu încă doi securişti deghizaţi, la ascunzătoarea lui Gavrilă şi a fraţilor săi, partizanul infiltrat îi va avertiza pe aceştia că mâncarea pe care urmau să o servească era otrăvită. Cei trei agenţi dubli vor fi ucişi pe loc de către partizani, lucru care le va aduce acestora un cap de acuzare în plus la procesul desfăşurat la Sibiu.

Trebuie menţionat că în acea perioadă mulţi români, în special partizanii şi cei care se simţeau neîndreptăţiţi sau neajutoraţi, sperau sau credeau, din cauza unei ignoranţe induse de sistem, că americanii sunt salvarea şi că regimul bolşevic nu are să prindă rădăcini în România. Se credea că etapa bolşevică este doar o treaptă mai joasă în marele progres, un lucru peste care se va trece relativ uşor. Însă aceste speranţe au fost spulberate de demersurile şi concluziile Conferinţei de Pace de la Paris, unde s-a înţeles, poate prea târziu amploarea fenomenului socialist nu numai în România, dar şi în alte ţări europene. Odată cu venirea preşedintelui Eisenhower (supranumit şi „fierarul” de către deţinuţii închisorilor comuniste) la putere în S.U.A. aceleaşi speranţe în „salvatorul american” au fost cumva resuscitate, acest lucru nefiind decât disperarea şi teroarea care puseseră stăpânire pe poporul român. Abia după 1950 românii au acceptat ca pe un crez general faptul că venirea americanilor nu fusese decât o iluzie, cu feţele ei bune (speranţa eliberării şi voinţa de a rezista) dar şi cu cele proaste (întârzierea acţiunilor decisive şi masive asupra inamicului omniprezent). De aici trebuie să tragem o preţioasă concluzie, şi anume aceea că nici un popor nu s-a mântuit şi eliberat prin aşteptarea unui ajutor extern, ci doar prin acţiuni decisive la momentul potrivit şi prin sacrificiu. Să nu cădem în renunţarea care l-a îngenuncheat pe Motrescu şi l-a determinat să colaboreze tacit sau practic cu Securitatea: „După ce voi muri, mă voi odihni, voi scăpa de asupritori şi de toate necazurile . Cu acestea mă mângâi”. Acestea sunt vorbele unui suflet saturat de suferinţa pe care a îndurat-o el dar şi pe care a provocat-o familiei sale şi „bunului sat” din care provenea. Un argument în acest sens sunt listele cu „suspecţii” interogaţi de securişti, liste în care acelaşi nume de familie persista pe mai multe rânduri – persecutarea familiei şi cunoscuţilor era o tactică practicată de comunişti, şi una destul de eficientă. Primul şef al Securităţii, pe numele lui românesc Gh. Pintilie, era de fapt un rus care îşi schimbase numele (Timoftei Bodnarenko, zis Pantiuşa) şi cetăţenia pentru a putea ocupa funcţia în sistemul românesc, desigur, familiarizat cu tacticile NKVD de a şantaja şi prinde suspecţii prin torturarea membrilor familiilor acestora. Acesta s-a căsătorit cu Ana Toma, secretara Anei Pauker. Despre partidul comunist se ştie că intenţiona, în demersurile pe termen lung, să cedeze Ardealul ungurilor şi Dobrogea bulgarilor. Liderii de partid erau, majoritatea, străini. Deci din aceste nume şi acţiuni putem deduce ocupaţiile şi caracterul acestor personaje comuniste, faptul că ei nu aveau nici un fel de scrupule nefiind curios deloc. De notat că tactica persecutării familiei se încadrează atât la acţiuni ilegale şi imorale de şantajare a suspecţilor principali, dar este şi un delict penal prin faptul că persoanele reţinute nu primesc prezumţia de nevinovăţie, deci se poate spune că aceste persoane sunt ostatici.

O metodă a ţăranilor de a boicota activ procesul de colectivizare era plecarea în masă a bărbaţilor în munţi. Motivaţiile partizanilor erau diferite: evitarea colectivizării de către ţăranii muncitori, evitarea exproprierii de către ţăranii înstăriţi, urmarea unei cauze mature naţionaliste de către tinerii care poate că nu înţelegeau pe deplin fenomenul, sau pur şi simplu aversiunea faţă de un regim străin, a cărui aplicare mutila ţara-mamă. Odată cu retragerea bărbaţilor în munţi, satul şi respectiv familia nu mai puteau fi numite structuri sociale complete, pentru că bărbaţii reprezentau trei sferturi din puterea de muncă şi pilonul tuturor instituţiilor şi familiilor. Acesta era în esenţă un compromis, o soluţie de scurtă durată, pentru că femeile, copiii şi bătrânii rămaşi fără protecţie puteau fi uşor intimidaţi sau deposedaţi de bunuri, aceste situaţii fiind „rezolvate” după criterii arbitrare ale fiecărui securist aflat la faţa locului.

Acuzaţiile că aceste grupuri ar fi fost la bază legionare au fost mincinoase sau denaturate, pentru că mai puţin de 5% din partizanii anti-comunişti erau legionari declaraţi. Încercările comuniştilor de a evidenţia tenta fascistă şi filo-germană a acestor lupte au fost neobosite şi ei au recurs la toate metodele posibile ca să atragă de partea lor cât mai mulţi informatori şi trădători de ţară. Prea puţini din partizani au fost arestaţi sau ucişi în munţi, acolo unde petreceau cel mai mult timp. Ei erau vânduţi de către informatori sau vecini intimidaţi de către securitate atunci când coborau în sate să îşi vadă familiile.

Sistemul de informatori civili, arma cea mai mârşavă dar cea mai puternică a sistemului comunist, iniţial prezentă în modelul rusesc, a fost ulterior invidiată şi preluată şi de către Muller, comandant al Gestapo-ului. Un sistem omniprezent şi omniscient s-a putut contura astfel, semănând ură şi inegalitate în sânul aşezărilor de români. O parte din cei care se ofereau voluntar pentru sarcina de informator, cei vulnerabili la ideea că „o denunţare îl va face om”, se bucurau, poate de succese de moment sau de simpla răsplată că nu au fost încă torturaţi sau ucişi. Prea târziu aceşti oameni au realizat cât de mult au greşit contra fraţilor lor, şi caracterul ireversibil al faptelor lor le-au adus multe canoane. Mulţi informatori nu ajungeau să colaboreze de bunăvoie, ci erau recrutaţi cu forţa, şantajaţi şi spionaţi şi ei la rândul lor. Unii dintre ei, bucuroşi că scăpaseră vii de la „interogatoriul de recrutare”, se retrăgeau în munţi alături de partizanii pe care iniţial trebuiau să îi spioneze. Dacă înainte de un astfel de episod, ei nu îi simpatizau sau nu îi aprobau pe partizani, acum sigur reuşiseră să sesizeze cauza comună – lupta contra comunismului.

Odată cu arestarea suspecţilor era obligatoriu ca şi familia să primească o vizită, nu pentru a fi pusă la curent cu situaţia, ci mai mult pentru a fi ameninţată că se află în aceeaşi situaţie care a dus la arestarea primului membru. Se practica sistematic „ştergerea” acelui om din conştiinţa familială – confiscarea tuturor pozelor şi documentelor care atestau existenţa lui, tăinuirea informaţiilor referitoare la unde este suspectul, ce acuzaţii i s-au adus sau starea sa de sănătate. Mai puţin de 30% dintre familiile care au pierdut membri în gheara securistă au primit vreodată vreun fel de confirmare oficială că cei dragi sunt suspecţi sau nevinovaţi, interogaţi sau în libertate, în ce oraş sau ce puşcărie, vii sau morţi. Nesiguranţa rodea în sufletul familiilor şi îngenunchea voinţa multor oameni. Nu puţine au fost cazurile în care soţii şi părinţi au trăit toată viaţa fără să ştie ce s-a ales de rudele lor. Securitatea a vrut ca tot ce rămânea din suspecţi, indiferent că fuseseră vinovaţi sau nu, să fie documentele despre anchetarea lor şi acuzaţiile formulate. Nimic altceva nu mai conta: ce a făcut acel om în viaţă, dacă avea o familie, cum îl chema… Orice urmă de existenţă a acestuia era eliminată, totul se reducea la ce a „greşit” el faţă de regim. Rareori, în mod ostentativ, familiile primeau acasă scrisori cu sentinţa finală pentru membrul anterior interogat: atât trebuia să se ştie despre acel om.

Securitatea se folosea cu bucurie de orice ajutor în folosul său: informatori din orice mediu social, politic sau educativ erau acceptaţi şi exploataţi până când nu mai prezentau interes sau trebuiau lichidaţi pentru că pătrunseseră tainele funcţionării murdare ale sistemului. Până şi simpatizanţi ai legionarilor sau legionari cu funcţii oficiale, cumva răsturnaţi de la ideologia lor anterioară erau utili, datorită intrării lor în cercurile intime ale „partizanilor”. De cele mai multe ori însă, securitatea răspândea zvonuri false despre anumiţi oameni, că aceştia ar fi informatori, doar pentru a destrăma grupul de care aceştia aparţineau. Se practica subminarea sistematică a grupurilor de partizani care prindeau putere sau aveau un număr crescând de adepţi.

Tendinţa serviciului de securitate românesc era aceea de a urma cu exactitate modelul bolşevic, toate procedurile şi tacticile erau o slugarnică executare a ordinelor de la Moscova. În fişele întocmite de securitate despre partizani, la rubrica Ocupaţie scria invariabil „bandit”, indiferent că individul era ţăran, student, profesor sau orice altceva. Termenii de „bandă” şi „bandit” erau meniţi să includă suspecţii în rândul infractorilor de drept comun ca astfel să poată fi închişi în penitenciare, ceea ce a încercat şi regimul lui Ceauşescu să facă mai târziu, aducând filozofilor şi intelectualilor nişte acuzaţii penale pe care aceştia nu le săvârşiseră nici cu gândul. Separarea conceptului de puşcărie politică de cel al puşcăriei de drept comun nu s-a mai petrecut în regimul comunist, ceea ce facilita persecuţiile clandestine şi formularea de acuzaţii nefondate. De aceea, majoritatea capetelor de acuzare aduse partizanilor se legau de viol, tâlhărie, posesie ilegală de arme, instigare publică, etc. Ori scopul partizanilor nu era să aducă prejudicii conaţionalilor, ci dimpotrivă.

Organizaţia Vultanul a fost întemeiată în toamna lui 1949 de învăţătorul Ion Pridon, directorul şcolii generale din comuna Părău, colonel în rezervă. Acesta a murit în 1952 în închisoarea Jilava, fiind comemorat şi în ziua de azi la slujbe religioase. Ulterior, familia sa a fost anchetată şi persecutată fără nici un scop până când s-a destrămat total. Văzând că grupul continuă să militeze şi după moartea profesorului, Securitatea le propune membrilor rămaşi să se predea, garantându-le că nu vor păţi nimic. Ogoranu, când a fost intervievat pentru serialul Memorialul Durerii, zâmbea cu subînţeles, zicând: „Acest lucru, să ne predăm… Noi nu aveam de gând aşa ceva”, ştiind ce urma să li se întâmple. Grupul încă spera ca tot poporul să îşi facă datoria, să îi însoţească în lupta naţională, şi singura soluţie de moment era să reziste în munţi.

Povestea familiei Murariu este deosebită, dar nu diferită de povestea altor familii persecutate. Cu toţii – tată, mamă şi fiică – sunt arestaţi pentru că găzduiseră pe Mogoş şi Mazilu, partizanii cei mai căutaţi la acea vreme. Cei doi fuseseră sfătuiţi să fugă din ţară, însă refuzaseră vehement, spunând că a fugi de o problemă este egal cu a o înrăutăţi, şi că ei sunt datori să susţină moral această luptă a poporului român. Legaţi la ochi, membrii familiei Murariu sunt duşi la sediul Securităţii din Făgăraş, iar pe drum un ofiţer le spune „Să nu v-aud o vorbă că şoptiţi, că vă fac pierduţi pe drum!” . După opt zile de interogatoriu şi tortură, sunt urcaţi într-o dubă care face câteva ture în jurul clădirii ca să dezorienteze „suspecţii”. Tatăl este dus la penitenciar, mama şi fiica acasă. Când în 1952 securiştii vin şi le spun femeilor să evacueze casa, familia fiind deposedată de absolut toate bunurile deţinute, se subînţelege că tatăl fusese condamnat la moarte şi deja executat. Femeile au norocul să fie primite de o femeie din sat în casa ei, spunând că ea oricum urmă să fie arestată a doua zi, şi nu vroia să lase în paragină o casă mare, pe când o familie cu copii şi bătrâni rămânea pe drumuri. De ce era familia pe drumuri? Evident, nu pentru că nu vroia nimeni să îi ajute, ci pentru că sătenii, din frica de securitate, refuzau să rişte exproprierea sau condamnarea la puşcărie. Ceea ce este special la această poveste este nu desfăşurarea ei, ci eşuarea încercărilor de a-i repara deznodământul. Fiica lui Murariu va face recurs pe lângă Parchetul General, în 1995, primind răspuns că „vinovăţia inculpatului fusese corect stabilită”. România anilor 1995 încă mai funcţiona după codul şi procedurile penale ale anului 1950!

Reamintim, dintre mizeriile procedurilor securiste, faptul că în cazul partizanilor care s-au împuşcat ca să nu fie capturaţi vii, rapoartele scriau că „bandiţii fuseseră împuşcaţi de către ofiţerii securităţii”. Gheorghe Şovăială şi Gelu Novac au fost „victime” ale acestui gest post mortem profund inuman, gestul de a-i lua individului singura şansă de a-şi susţine crezul şi de a se apăra: martiriul, puritatea sufletească ce a stat la baza renunţării la propria viaţă. Remus Sofronea şi Haşiu Laurian, după ce fuseseră ajutaţi de săteni să se însănătoşească în urma rănilor provocate de o confruntare armată cu securiştii, decid ca, pentru liniştea oamenilor care deja suferiseră destul din cauză că îi adăpostiseră, să îşi ia propriile vieţi. Indiferent că fiecare s-a împuşcat singur sau că Sofronea l-a împuşcat pe Laurian şi apoi pe sine, aşa cum bănuiesc localnicii conform traiectoriei gloanţelor din craniile ambilor, gestul de martiriu şi resemnare disperată este în esenţă acelaşi. Suflete cutezătoare, care au îndurat chinuri de neimaginat, dar îngenuncheate de piedici şi de conştiinţa încărcată cu victimele colaterale ale acţiunilor lor.

Un autodidact strălucit, Motrescu înţelesese că adevărurile de care are nevoie un om pentru a fi liber şi fericit nu pot fi învăţate la şcoală şi nu sunt scrise în nici o carte. Ca majoritatea partizanilor, ceea ce reuşise el să insufle în rândul compatrioţilor săi nu era o doctrină, ştiinţă sau învăţătură aleasă, ci pur şi simplu iubirea de ţară susţinută de o documentare selectivă şi un limbaj arhaic neîntinat. El spunea că este „un simplu ţăran” şi nu avea pretenţii să fie considerat altceva sau să i se adreseze altfel decât merita. Teodor Şuşman s-a remarcat prin aceleaşi trăsături: inteligenţa sclipitoare şi modestia sinceră, împletite armonios cu dragostea de ţară şi de neam. Unii dintre cei mai vânaţi partizani tocmai din cauză că reprezentau un pericol real prin inteligenţa şi capacitatea de a fi lideri, ambii au suferit morţi umilitoare când securiştii au avut privilegiul de a-i captura vii.

Ogoranu aminteşte, la zeci de ani după ce aceste capitole s-au încheiat, că tragedia acestor răscoale şi acţiuni ale partizanilor stă în fratricidul care nu a putut fi evitat: dacă partizanii ar fi putut pune la perete pe bolşevicii adevăraţi, ar fi făcut-o! Aparenta ezitare a grupărilor, nedeclanşarea unei revoluţii naţionale şi caracterul nocturn al luptelor duse în munţi vine din conştientizarea faptului că adevăraţii bolşevici stau la căldură şi siguranţă, şi trimit tot fraţi români să se împuşte unii pe alţii. Până la urmă, şi ofiţerii din securitate erau tineri români, care fuseseră absorbiţi de o cauză greşită sau executau mecanic ordine, acest lucru întâmplându-se des în cazul persoanelor fără educaţie sau personalitate.

De ce Europa nu a reacţionat la pericolul bolşevic, de ce nimeni nu a sesizat sau nu s-a sinchisit să înfrâneze elanul comunist, se ştie foarte bine. Întreaga Europă era mult prea obosită şi dezgustată de războaiele iscate de Hitler, astfel că majoritatea statelor nu aveau altă variantă decât să se îngrijească pe sine. Nimeni nu mai avea timpul, resursele sau răbdarea să se uite la vecini, să ofere o felie de pâine sau un sfat bun. Din acest motiv, când mişcarea anticomunistă din munţii Carpaţi s-a iscat, ea era de un curaj aproape nebun, fără precedent în Europa contemporană.

Despre persecuţia prin abuzul de lege vom discuta fără prea multe tergiversări. Iată modificările aduse la legea românească, detaliile casre au ajutat securiştii în „munca” lor. Constantin Scorpan a enumerat toate elementele bolşevice introduse în codul penal autohton:

- Legi privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război” (Legea nr. 312/21.04.1945, Legea nr. 455/1945 şi Legea nr. 291/1947).

- „Legi pentru purificarea administraţiei” (Legea nr. 486/octombrie 1944, Legea nr. 217/1945).

- „Legi pentru controlul economiei”, adoptate la 15 iulie 1947, cea mai împovărătoare fiind „Legea regimului circulaţiei produselor agricole” (legea cotelor obligatorii).

Codul penal din 1948 prevedea pedepse în cazul nerespectării contractelor făcute de comunişti în numele muncitorilor. Articolul 209 al Codului penal a fost reinterpretat şi modificat an de an, atât pentru cei rezistenţi la colectivizare, cât şi la cei care aveau alte opinii. După anul 1957, interpretarea represivă a art. 209 implica răspunderea penală pentru neadaptarea la concepţia colectivistă, socialistă.

În anul 1948, conform art. 209, „delict de uneltire” era şi propovăduirea prin viu grai a schimbărilor formei de guvernământ şi intrarea în legătură cu persoane ori organizaţii din străinătate. Prevederile art. 209 Cod penal au fost anual înăsprite (pedepse de la 5 ani de muncă silnică, la pedeapsa cu moartea), la fel ca şi posibilităţile de încadrare, ajungându-se să fie pedepsite până şi bănuielile de „uneltire contra ordinii sociale”.

Legea nr. 16 (din 13 ianuarie 1949), pentru sancţionarea unor crime care primejduiesc securitatea statului şi propăşirea economiei „naţionale”, prevedea la art. 2 „pedepsirea nedenunţării unor fapte de primejdie”, cu muncă silnică de la 5 la 10 ani.

Un decret din 16 februarie 1952 a hotărât categorii de populaţie care urmau să fie deportate: familiile aşa-numiţilor criminali de război, familiile celor aflaţi în închisoare, familiile celor care fugiseră în străinătate, ofiţeri epuraţi din armată, industriaşii, cei care aveau mai mult de 10 ha de pământ ş.a. HCM nr. 1154/1950 hotăra aplicarea pedepsei de deportare sau internare în domiciliul obligatoriu oricărei persoane care, prin faptele sau părerile sale, “dăuna” construirii socialismului.

„Legea privind apărarea secretului de stat” şi „Legea cetăţeniei române”, adoptate la 17 decembrie 1971; „Legea încadrării într-o muncă utilă a persoanelor de peste 16 ani” din 5 octombrie 1976; Hotărârea Plenarei CC a PCR de răspundere (cenzură) pentru conţinutul politico-ideologic şi ştiinţific al ziarelor, revistelor, apariţiilor editoriale, emisiunilor de radio-televiziune.

Decretul nr. 98 din 28 martie 1983, din teama libertăţii de exprimare, a hotărât înregistrarea maşinilor de scris şi de multiplicat, care puteau fi folosite doar cu aprobarea Ministerului de Interne.

Bibliografie:

-          Ioan Ploscaru – Lanţuri şi teroare

-          Paul Goma – Gherla

-          Paul Goma – Culorile Curcubeului

-          K.R. Popper – Societatea deschisă şi duşmanii ei

-          Francisco Veiga – Istoria gărzii de fier

-          Ed. Politică – Neofascism, terorism, noua dreapta

-          Ion Diaconescu – Temniţa, destinul generaţiei noastre

-          Ion Diaconescu – După temniţă

-          Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică – Jocul periculos al falsificării istoriei

-          Serialul televizat Memorialul durerii (35 episoade)

Lia Romanov – ND Constanţa

3 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Toate acestea sunt modalităţi  de petrecere a timpului liber , care crează foarte bine iluzia de libertate şi dau senzaţia că „faci ceva” ; din nefericire însă , aceste modalităţi nu fac decât să prostească ; nu fac altceva decât să ne distragă atenţia de la probleme importante , de la cultură , de la socializare . Nu fac decât să ne ofere o altă realitate unde putem fi cine vrem noi , ascunşi în spatele monitorului , unde ne simţim cu adevărat importanţi , frustraţi fiind de viaţa , uneori grea , pe care o ducem zi de zi . Toate acestea fac să ne transforme într-o turmă uşor de controlat şi de pe urma căreia se poate profita foarte uşor .

Socializarea nu înseamnă să ai 2000 de prieteni virtuali , să îţi comenteze 50 de poze şi seara să stai în faţa monitorului şi să „vb pe mess” . Toate astea duc la alienare nu la integrare în societate şi , mai mult , duce şi la pierderea culturii şi , în cazul acesta , chiar şi al limbii , pentru că persoane care îşi petrec multe ore socializând pe astfel de reţele şi folosind un limbaj pe care cu toţii îl cunoaştem , uită apoi şi în viaţa lor de zi cu zi să mai pună diacritice când scriu , să pună cratimă atunci când trebuie şi să scrie cuvintele complet , nu prescurtat .

La fel , pentru că marea majoritate este foarte receptivă la orice este „trandy” , precum mall-urile de exemplu , marile companii şi chiar guverne ale unor ţări , reuşesc să ofere subliminal orice informaţie doresc . Din păcate lumea se lasă purtată de val , preferă să urmeze mentalitatea de turmă , pentru că este mai comod , decât să gândească înainte să facă un lucru . Din această cauză vedem foarte des cum unele partide câştigă alegerile ani la rândul…

Aceeaşi problemă există şi în cazul reclamelor şi filmelor , care sunt oferite agresiv publicului larg , care nu este îndeajuns de avizat din păcate pentru a alege informaţia bună de cea negativă  (şi de aceea trebuie ajutate aceste persoane să înveţe să se informeze corect) .

Aceste probleme apar în marea lor majoritate la tineri , dar şi la cei care abia au dat de gustul acestor plăceri. Tinerii uită că mai există şi cărţi ; dar în loc să citească , atât pentru a se delecta dar şi pentru a se informa şi pentru a-şi spori bagajul de cultură , preferă să stea o oră făcând nimic pe „Facebook” .

Concluzia este că această situaţie este mult mai gravă decât pare la prima vedere , iar dacă se va continua în stilul acesta , ne vom pierde nu doar cultura , limba şi viaţa socială , ci chiar identitatea de  oameni , de indivizi ; vom ajunge în curând probabil ca şi americanii , cărora li se scrie „cedează trecerea” pe semnul de cedează trecerea , adică incapabili să mai gândim singuri şi aşteptând mereu să ne spună altcineva ce să facem şi să urmăm cuminţi turma .

Ovidiu Panaite – ND Cluj

3 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Marea Unire a fost precedată de evenimente istorice asemănătoare în ţările din jurul României – marile imperii cuceritoare şi veşnic nemulţumite apuneau, dinastia habsburgică se zdruncina pe zi ce trece pentru că oamenii îşi adunau forţele ca să scape de monarhie şi nesiguranţă. Românii au întrezărit oportunitatea şi în acest interval, dar mai ales după agitaţiile din Europa înconjurătoare, au făcut eforturi mari să îşi recâştige membrele smulse, aparent un pic mai eliberate de jugul străin. Recapitulez aceste zbateri naţionale, şi apare gândul nefast că au murit atâţia oameni de bună credinţă în lupte grele şi incorecte – lupte al căror efort şi rezultat a fost mai târziu zădărnicit de trădători şi străini ocupând funcţii româneşti. Acest sentiment este o povară grea pe sufletul oricărui român de astăzi. Şi atunci, ce alt exemplu putem să luăm din acest context politic, din încercările ţărilor vecine de intensă deznaţionalizare, din credinţa nestrămutată a oamenilor pe care astăzi îi comemorăm cu recunoştinţă, decât să ne alăturăm luptei împotriva asupririi culturale, etnice şi teritoriale?

Rezumând însemnătatea acestor lupte seculare, e normal să ne simţim jigniţi şi vânduţi ca indivizi dar şi ca naţiune când aflăm că majoritatea „demnitarilor” contemporani nu au ieşit din casă de ziua naţională, nu au participat la nici un fel de eveniment şi paradă, în timp ce oamenii bisericii şi patrioţii adevăraţi au stat ore în şir în frig şi ploaie. Liderii de partid nu au catadicsit nici măcar să adreseze un mesaj ce încurajare sau mulţumire poporului care îi hrăneşte, poporului care face posibil ca ei să îşi cumpere ce maşini şi case le pofteşte inima. Nu numai că politicienii din ziua de azi nu sunt capabili să dea un exemplu, ei nu vor nici măcar să păstreze minimul de decenţă. O astfel de lipsă de bun simţ şi de spirit naţional lasă să se întrevadă viitorul naţiunii noastre sub conducerea actuală. Premiza cea mai rea – cele mai puternice două partide de astăzi să funcţioneze, o fuziune care ar fi „contra natura” – ar aduce pe buzele românilor vorba „Ştiam că aşa o să ajungem, că or să ne vândă sufletele!” . Să facem deci tot posibilul să nu ajungem într-o astfel de situaţie, de unde nu mai există punct de întoarcere decât război civil sau revoluţie. Să nu repetăm istoria, să ne amintim că revoluţiile nu pot corecta toate defectele unei societăţi, ci abia unul singur – şi poate nici pe acela în totalitate! Să recurgem la un regim sănătos şi autohton, la oameni care ştiu de unde au plecat, oameni a căror inimă bate în interiorul graniţelor fizice ale statului român!

Pe lângă contingenta politicienilor incapabili sau rău direcţionaţi, în momentul de faţă România este îngenuncheată (ca gândire socială majoritară) de fantomele obsesive ale comunismului, de omniprezenţa sionismului, de persistenţa şi insistenţele minorităţilor care se hrănesc din munca şi sângele nostru, de frica sau ruşinea unor români de a spune răspicat că sunt mândri de o astfel de ţară. Românilor care se văd siliţi de diverse împrejurări economice să părăsească ţara-mamă nu li se mai oferă motive să se întoarcă. Ruşinea cu care cei ce „ne conduc” ne lasă să ne răsfirăm în lumea întreagă nu dezvăluie doar lipsa lor de onoare şi uşurinţa cu care şi-au vândut sufletul românesc, ci şi abilitatea celor care, din umbră, luptă să ne dezbine şi să ne fure resursele. Cu o floare nu se face primăvară, dar dacă noi, ca popor, nu sădim nici prima floare, nu putem avea pretenţii de la nişte politicieni  şi parveniţi care nu ne vor înţelege niciodată lipsurile şi crezurile.

Ortodoxismul, ajutorul românilor la momente de cumpănă, a fost marca multor acte eroice ale patrioţilor, printre care se numără şi Corneliu Zelea-Codreanu. Credinţa în ajutorul divin nu numai că a dat putere sufletească martirilor, dar a întărit şi conştiinţa urmaşilor, care au încercat să ducă la bun sfârşit lupta începută. În sufletul Căpitanului s-a dat aceeaşi luptă, o luptă care nu a putut fi câştigată în realitate şi în politică din cauza piedicilor puse de duşmanii neamului, dar a asigurat unitatea conştiinţei naţionale în viitor. Aşa cum bucăţi din patria-mamă au fost smulse mişeleşte de către oameni şi naţiuni care nu aveau nici un drept să facă acest lucru, aşa şi soarta Căpitanului a fost decisă de oameni neavizaţi să facă aşa ceva, duşmani ai esenţei româneşti. Nu trebuie să câştigi războiul ca să fii învingător, asta ştiu toţi martirii neamului nostru şi toţi mucenicii care au oferit cel mai de preţ dar de la Dumnezeu – viaţa lor – pentru o cauză sfântă! Simplul act de a renunţa la darul vieţii pentru o astfel de cauză este un gest de învingător, gestul unui om eliberat de frici mişeleşti şi de egoismul momentului. De astfel de oameni este nevoie, oameni desprinşi de mofturile materiale şi de tentaţia de a face pact cu duşmanul neromânesc, oameni care păstrează crezurile şi comemorează suferinţele străbunilor!

Lia Romanov – ND Constanţa

1 decembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Nu prea pricep cum vine treaba asta. În vreme ce la umbra unui stat tolerant şi anemic şi-a făcut culcuş o haită compusă din interlopi şi corupţi, trei editorialişti de soi – Corina DRAGOTESCU (http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/dictatura_0_375562777.html), Ovidiu NAHOI (http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/ovidiu_nahoi_-_editorial/Spre_fascism-in_zborr_7_376232378.html) şi Sebastian DAN (http://www.adevarul.ro/locale/brasov/brasov-editoral_brasov-sebastian_dan-redactor_sef_brasov_0_376762454.html) – sar la beregata unor tineri care nu au vrut decât să redea lumii un strop din ordinea normală a lucrurilor (http://www.brasov.nouadreapta.org/noua-dreapta-organizeaza-prima-patrula-civila-de-la-brasov/). Ei bine, iată cum cineva care pune punctul pe „i” este imediat pus la categoria „extremişti”. Başca ar mai trebui şi scalpat de „organele abilitate”, după cum sugerează slugile din bătătura lui conu’ Patriciu.

S-au pus oamenii de la Adevărul pe un veritabil tărăboi editorialistic, după ce, la Braşov, s-a organizat o banală Patrulă civilă. Şi dacă nu ar fi făcut-o cei de la Noua Dreaptă, probabil că ar fi făcut-o pensionarii din asociaţiile de proprietari – veritabili nazişti – sau părinţii de elevi tocilari – un soi de fascişti cu ochelari. Demersul celor trei scribi, care şi-au tras pe figură blana de oaie şi care patrulează prin ziare întru apărarea stânei democratice, n-are nicio noimă, pentru că nimeni nu vrea să pună laba pe ea. Zău că nu-mi arde să mă iau în scris la trântă cu scribii doar de dragul de a arăta care-i mai democrat dintre trustul Adevărul şi organizaţia Noua Dreaptă. Pe la Noua Dreaptă şedinţele încep şi se termină cu o rugăciune, pe la Adevărul se termină cu „hai să o rupem în două afară”. Mie mi-ar fi ruşine să mă asociez cu un asemenea trust. Scribilor nu le este. Deh, bătaia e ruptă din democraţie. Şi mi-ar fi ruşine să slujesc unui supraponderal care pufăie din ţigară cu iz de mafiot. Scribilor nu le este ruşine nici de asta. La fel cum nu le este ruşine ca, în numele democraţiei, să terfelească prin „extremisme” dorinţa unor concetăţeni de a simţi în siguranţă pe străzi. Oare cei trei mai cred că pe la noi este democraţie? Ar fi şi naivi pe deasupra.

„Noua Dreaptă nu este un partid foarte activ. Totuşi, funcţionează ca un semnal de alarmă pentru cine e capabil să audă acest semnal. Când ceva nu merge bine, când există un dezechilibru, acest partid de buzunar vine şi indică exact slăbiciunea. Problema este că atunci când o face, o face într-un fel extremist, iar statul nu reacţionează”. Cam asta zice madam Dragotescu. N-au fi chiar rău pe alocuri, dacă nu ar fi cu totul prost informată. Coană Dragotescu, ia pune matale mâna pe lista partidelor politice şi arată-mi cu de’ştul şi mie unde-i Noua Dreaptă. Cât despre extremisme, am văzut o droaie de extremisme la clasa politică de pe la noi şi o sumedenie de extremisme economice chiar pe la stăpân’tu.

„Dacă aş fi un înalt reprezentant al acestui stat, m-aş îngrozi”, conchide Nahoi. Păstreză-ţi frate statul, aşa cum este, că văd că te simţi în largul tău în mlaştina corupţiei. Când matale vei fi făcut la buzunare pe tonuri de manele, poate vei dori să schimbi ceva. Poate atunci te vei alătura şi tu unei patrule civile. Oricum, eşti bine venit.

Cât despre ce zice Sebastian Dan… n-are sens să scriu nimic. Nu zice mai nimic şi oricum e prea puţin important pentru o analiză pe text.

Ciprian Bojan Brasov

22 noiembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Tocmai datorită acestui crez în sine şi în patria mamă şi datorită acestei lupte grele, o luptă care curând va deveni seculară, spiritul naţional adevărat nu va adormi niciodată. Tocmai noi, cei mici şi în fapt, majoritatea acestei ţări conduse de neromâni sau români vânduţi sionismului şi capitalismului, nu vom lăsa o naţiune nomadă să ne îngenuncheze. Poporul român a rezistat proceselor de deznaţionalizare repetate, a rezistat ruşilor, turcilor, tătarilor, austro-ungarilor, şi nu numai braţul de luptă a fost spiritul salvator, ci şi dorinţa în ajutorul divin şi crezul că se va reuşi. Ori după secole de manipulări şi tratate nerespectate între ţările înconjurătoare, după ruperea şi realipirea de bucăţi din trupul ţării, România se poate „mândri” cu un spirit de neînvins însă cu un membru lipsă. Un diagnostic care putea fi mai rău, ţinând cont şi de plaga comunistă care nu se mai manifestă predominant dar reminiscenţele ei sunt o povară sufletească grea. Unele plăgi mai adânci refuză să se închidă şi pretind să înveţe ungureşte în şcoli române. Altele mai superficiale – dar la fel de stridente mai ales prin culorile fustelor – nu pretind răspicat nimic, ci doar se mulţumesc cu a practica activităţi ilicite în sânul unui popor care şi aşa a fost destul jefuit şi neîndreptăţit. Cetăţenii români de etnie rromă (simţiţi că ceva nu sună bine – este aliteraţia) consideră, ca orice individ infatuat care are cetăţenia unei ţări ce nu îl defineşte din punct de vedere cultural şi etnic, că au drepturi depline. Un act care susţine că eşti cetăţeanul unei ţări nu te face cu adevărat conaţional cu ceilalţi oameni din ea, te face doar un contribuabil sau consumator în cadrul aceluiaşi sistem. Căci o mare parte din legislaţie (prin decretele care ignoră binele poporului şi prin tergiversările interminabile ale birocraţiei) nu face decât să te „treacă la caiet”, ca astfel să fii tras la răspundere şi pus la plată pentru simplul fapt că trăieşti, munceşti şi vrei să îţi întreţii familia. Şi atunci ne întrebăm cu amărăciune şi speranţă la ajutorul divin, de ce eu şi tu hrănim un sistem corupt, băgăm din truda noastră roade preţioase într-un sac din care iau şi cei ce nu muncesc şi nu merită. Iar noi când avem nevoie să recurgem la sac, suntem loviţi peste mână şi ni se spune că sacul e gol, când noi vedem bine că dă pe dinafară. România a fost grânarul Europei sute de ani! Nu se poate sa fim atât de săraci încât să mâncăm cu raţia sau să avem acces limitat la ceea ce ni se cuvine de drept. Un individ rrom ar trebui să aibă şi el mai întâi obligaţii – să muncească, să plătească şi el rate la case ani de zile sau chirie pe imobil (în special să nu neglijeze factura la RAJA), să îşi îmbrace progeniturile înainte de a le trimite afară, să plătească impozit pe salariu… Şi cum utopia este de scurtă durată şi aceşti oameni refuză să se lase civilizaţi, românul adevărat are două alegeri.

Prima este să reziste ca şi până acum presiunilor interioare, hoţiei şi poluării culturii, sperând ca sacrificiul tacit al lui şi al copiilor lui va evita o răscoala sau un război. O astfel de anduranţă ar fi remarcabilă în alte contexte, dar prelungirea ei duce la pasivitate, la lâncezire. De aici rromii vor trage concluzia că sunt toleraţi şi pe alocuri chiar plăcuţi. Şi eu aş avea, poate, aceeaşi impresie dacă mii de femei frumoase din România ar dansa pe muzica mea. Numai că România nu are nevoie de muzicieni şi în nici un caz de astfel de muzicieni. România are nevoie de identitate, de curaj, de lumină şi ajutor divin, pentru a putea vindeca această plagă care nu face altceva decât să se extindă şi să învenineze sângele gazdei din care se hrăneşte, exact cum face o căpuşă.

A doua alegere este ca românii curaţi la suflet, care îşi doresc copii sănătoşi şi bine educaţi, cu dragoste pentru folclor şi locurile natale, să lupte împotriva metisajului cu alte etnii sau comunităţi, măcar în speranţa păstrării genomului românesc. Traian şi Decebal nu aveau cearcăne negre, unghiile murdare şi miros de lapte acru. Femeile lor nu aveau monede în păr şi nu creşteau copii pe stradă. Unii români au devenit atât de desensibilizaţi vis-a-vis de idealul unităţii naţionale datorită plăcerilor lumeşti şi distracţiilor contemporane, din ce în ce mai sofisticate şi ireale – sioniştii de ocupă de acest lucru de atâta amar de ani şi au reuşit să aducă România la iluzia că are nevoie de diversitate şi democraţie prin factorul intermediar agravant care a fost instalarea şi apoi eliminarea jugului comunist. Regimurile post comuniste ne-au amăgit cu libertăţi şi evoluţii tehnice, însă ce ne facem cu sufletul – acest luptător neobosit – care cere unitate, linişte în conştiinţă şi în casă. Astfel că, vorbind despre o a doua alegere, nu ne rămâne decât să eliminăm greşelile primei – să nu mai suportăm cu stoicism să fim înfometaţi şi hipnotizaţi de regimuri politice neromâneşti în propria noastră ţară. Să se treacă la acţiune, să se spună clar şi răspicat că nu vrem să hrănim pe nimeni altcineva din munca noastră. Fiecare să îşi poarte de grijă în propriul stat, astfel ca noi să rămânem în România noastră Mare, şi alte etnii şi minorităţi să aibă grijă de patria lor mamă. Refugiaţii să se întoarcă la ei acasă, cu tot cu parlamentarii lor, şi să facă acolo propagandă naţionalistă. Este de neconceput ca o minoritate să facă propagandă naţionalistă, să militeze pentru unitatea ei etnică şi culturală, atâta timp cât nu se află pe teritoriul ţării mame. Astfel se va găsi România epurată, plăgile minoritare regăsind drumul spre ţara lor mamă – însă în acest context cineva trebuie să înfiinţeze un stat ţigănesc. „Ţigania” virtuală deja are limba proprie, costume şi folclor specifice (cu uşoare tente ale folclorului ţărilor gazdă), muzica specifică, deci nu îi mai rămâne decât să aibă şi graniţe fizice! Aceasta să fie pentru ei o provocare, un fel de „misiune sfântă”, cum vor ei să o numească – numai să ducă şi ei ceva la bun sfârşit! Aici dilema este aceeaşi pe care a avut-o şi Goga, care iniţial a susţinut expulzarea minoritarilor, iar violenţa sau exterminarea nu au fost îmbrăţişate cu ignoranţă şi uşurime, aşa cum a fost acuzat pe nedrept poetul naţionalist. Dar să ne întrebăm, la fel ca poetul menţionat, cine îi vrea pe ţigani, unde ar putea să se ducă… răspunsul este NIMENI şi NICĂIERI! Să fie plimbaţi şi mutaţi de regimuri europene de la o ţară la alta până când ei vor fi doriţi nicăieri şi totuşi prezenţi peste tot, cum s-a întâmplat şi înainte, asta nu este o soluţie. A doua alegere nu este a străinilor, a minorităţilor, ci tot a românilor! Să ne trezim, să nu mai lăsăm pe alţii să aleagă pentru noi. Să realizăm că plaga devenită cu timpul cangrenă va obliga ţara gazdă să reacţioneze – se va recurge la amputare, şi atunci riscul de răspândire va fi eliminat 100%.

Lia Romanov – ND Constanţa

10 noiembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

SCRISOARE  DESCHISĂ

Către  Preşedintele poporului pedelist

TRAIAN  BĂSESCU

Să ne întoarcem în timp, în anul de graţie 2004 pe vremea când aţi candidat a 2-a oară la Primaria Generală  din partea Alianţei DA. Aţi avut nevoie de ajutorul nostru, iar noi  am răspuns  din inima acestei chemări !

Aţi câştigat Primaria la un scor zdrobitor şi ne-am bucurat cu toţii.

NU am cerut nimic şi nu ne-aţi oferit nimic!

Mai multe asociaţii civice (8 la număr) am organizat pe 8 decembrie 2004, în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, o manifestaţie de susţinere a candidatului Alianţei  PNL-PD la Preşedinţie-Traian Băsescu…

Mitingul (au participat 2.000 de cetăţeni aduşi de noi) s-a dorit a fi un „Apel împotriva fraudării alegerilor de către PSD“. Candidatul PSD, Adrian Năstase conducea cu  10% după turul I, iar  noi  nu puteam să fim indiferenţi!

Aţi câştigat din nou şi aţi devenit Preşedintele României (sic). Însuşi Adrian Năstase a recunoscut că acţiunea noastră a determinat înfrangerea lui !

NU am cerut nimic şi nu ne-aţi oferit nimic!

SĂ  TRĂIŢI  BINE! – oare cine clama aceste cuvinte?

Preşedintele zice, şi noi facem  întocmai.

E uimitor câtă toleranţă are turma faţă de lider. El poate face/impune foarte multe lucruri care fac chiar rău supuşilor săi, fără ca aceştia să îl tragă de mânecă.

Vă scrie un om, care a crezut că în această ţară lucrurile se mai pot îndrepta în ultimul ceas!

Procurorii numiţi de dumneavoastră au dat N.U.P. în dosarele MINERIADEI făcându-l scăpat pe kaghebistul Ilici şi banda lui.

Sacrilegiu pe care slugile lui Iliescu nu au avut curajul să-l facă.

Nu sunteţi  cu nimic mai bun, decât  adunătura de hoţi,  imbecili şi infractori pe care o păstoriţi.  Domnule Băsescu,  afirmaţi de 6 ani, că luptaţi împotriva corupţiei şi a impostorilor!

MINŢIŢI  CU  NERUŞINARE!

Corupţia a cuprins cele mai înalte sfere ale puterii de stat (justiţie, interne, parlament, guvern, primării) fapt care face viaţa tot mai grea pentru români şi situează România la periferia UE.

Aţi sprijinit impostori precum: ex-procurorul militar Dan Voinea care a dat N.U.P., autointitulatul revoluţionarul şi agresor în Mineriada din iunie 1990 Teodor  Mărieş, făcătorul de istorie comunistă Volodea Tismăneanu şi, mai nou, pe infractorul George Costin (numit recent secretar de stat la SSPR).

NU vă mai susţinem, însă trebuie să vă explicăm ultima numire semnată de Boc, acest pitic jalnic şi emasculat, care conduce o adunătură, numită pretenţios: Guvernul Romaniei!

George Costin una din “căpuşele revoluţiei”, omul de casă al lui Constantin Râşnoveanu, este un traficant de certificate de revoluţionar – are deja milioane de euro – ajuns prin manevre oculte preşedintele Asociaţiei “Decembrie 1989 – Metrou” şi autointitulat prim-vicepreşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Spun autointitulat, pentru că acest individ îşi arogă acest titlu fără să îl deţină.

La revoluţie, acest mic securist numit George Costin, care îndeplinea funcţia de Şef de Stat major al Gărzilor Patriotice la I.M.G.B., s-a făcut remarcat prin încercarea de a închide porţile uzinelor pe 22 decembrie 1989, pentru a nu permite ieşirea coloanelor de muncitori care doreau să mărşăluiască spre Piaţa Revoluţiei.

Vă reamintim că aceste ,,Gărzi patriotice” au apărat cu arma în mână dictatura ceauşeştilor.

Sunt aceleaşi gărzi patrotice imeghebiste, care scandau pe 13 iunie 1990: ”IMGB face ordine” şi ”Noi muncim, nu gândim” – aflate sub conducerea acestuia şi care au vandalizat Universitatea Bucureşti, bătându-i cu sălbăticie pe studenţi şi profesori.

După revoluţie, acest individ care s-a făcut remarcat prin traficul intens de adeverinţe false de revoluţionar, a introdus în ţară mii de maşini străine care au beneficiat de scutiri de taxe vamale, prejudiciind astfel statul român de importante sume de bani.

O altă infracţiune de care se face vinovat acest George Costin, este sustragerea unor importante sume din contul “Libertatea”, despre care nici astăzi nu se cunoaşte cu exactitate unde a ajuns.

Astfel, din cele circa 17 mil. lei vechi pe care fiecare revoluţionar trebuia să le primească lunar, infractorul George Costin le dădea jumătate, restul fiind dirijat către propriul buzunar sub pretextul unei mai bune administrări precum şi sub pretenţia că datorită lui s-au obţinut aceste drepturi. Acei revoluţionari care iniţial au refuzat semnarea unor astfel de procuri, au fost ameninţaţi că nu li se va mai reînnoi certificatul de revoluţionar şi au sfârşit prin a semna ceea ce le cerea acest impostor al revoluţiei: bani.

Numărul dosarelor aflate pe rol, precum şi plângerile penale existente întregesc imaginea acestui

impostor pe care l-aţi promovat în urma unor înţelegeri prealabile. Cică a pus ,,revoluţionarii’’să vă voteze!

Presa obedientă  Cotrocenilor avea nevoie de dovezi pentru a susţine teza « puciului anti Băsescu » şi a discredita mitingul poliţiştilor, din 24 septembrie, redacţiile din toată ţara, primind în cursul   nopţii un denunţ semnat de George Costin.

Pentru ca ticăloşia să fie fără limite, între 18 octombrie şi 24 decembrie pentru ,,a vă proteja de protestatari’’ în  zona Palatului Cotroceni, Blocul Naţional al Revoluţionarilor (BNR) a primit de la Primaria Capitalei  aprobare de protest, lucru nemaiîntâlnit până acum (nu mai poţi protesta dacă zona este ocupată de alţii).

TOVARĂŞE BĂSESCU,

Pe lângă revoluţionarii adevăraţi există mii de impostori aşa zişi revoluţionari care primesc de la Statul Român terenuri, spaţii comerciale, facilităţi şi scutire de taxe, dar ce este mai grav au primit retroactiv, cică de când este legea, 20.000 de euro şi primesc lunar 17 milioane bani vechi.

Aceşti indivizi nu lucrează de zeci de ani, nu plătesc impozite şi nu cotizează nicăieri. Până mai ieri l-au slujit pe Iliescu – acum pe noul ,,tătuc”.

Acestea se petrec în timp ce pensionarii care au muncit zeci de ani au o pensie de mizerie, cu toate că au cotizat întreaga viaţă pentru o pensie decentă.

RUŞINE TOVARĂŞE BĂSESCU!

Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a  mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi, patimile şi păcatele conducătorilor noştri,

vor scoate  românii în stradă în 2011!

Nu o spun eu, o afirmă pustnicii cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău, care se roagă pentru noi!

Viorel ENE

Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor

1990-1991 din România

Bucureşti

1 noiembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Aşadar ieri 27.10.2010 a avut loc un protest de amplaore menit să atragă atenţia că în această ţară se moare de foame. Cu o seară înainte de sosirea “protestatarilor” ( turiştilor) la Bucureşti mai multe firme care asigurau transportul erau informate că îşi vor pierde licenţa dacă aduc “ protestatarii” la Bucureşti.

Ajunsi la Bucureşti “ nemulţumiţii” se adună în Piaţa Victoriei şi încep scandările anti-Boc şi Băsescu. Cu pancarde , fluiere şi alte steaguri pe două beţe ei se gândesc că este modul cel mai efficient de a atrage atenţia. În timpul manifestaţiilor paşnice , între jandarmi şi un grup de personae porneşte un mic scandal. Se trage de gardurile jandarmeriei , se împart pumni, picioare, tot acest dans sfârşindu-se cu arestarea “instigatorilor”. Tot în acest timp LIDERII DE SINDICAT se leapăda de acei oameni care şi-au pierdut cumpătul spunând că ei nu au legătură cu mitingul şi că sunt doar instigatori. Arestarea “huliganilor” aduce calmul iar turiştii veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării îşi continuă în linişte suflatul în fluiere.

Un miting are menirea de a schimba ceva, de obicei în bine. La noi lururile stau absolut invers. Această adunare populară nu poate să se numească protest sau miting. Eventual înca un dans al pinguinului ar fi schimbat în bine abilităţile de dansatori ai celor care îl dansau… dar nimic mai mult. Cu astfel de oameni se pot strânge şi 900000 de oameni că tot aşa va rămâne, nimic nu se va schimba. În altă ordine de idei, marea adunare este una penibilă care nu şi-a atins scopul. Bineînţeles că nu îşi va atinge scopul decât atunci când cei de la putere vor simţi cu adevărat că li se clatină scaunul şi că pot pica pradă poporului nemulţumit. Asta înseamnă ca mitingul să fie asemenea unui miting grecesc.

Acestea fiind spuse nu pot decât să îmi exprim compătimirea faţă de cei care protestează şi sa le transmit LIDERILOR DE SINDICAT că mi-e silă de ei şi că împreună cu toate partidele actuale ar trebui executaţi prin spânzurare.

Răzvan B.  -  Braşov

28 octombrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Ce uită Vestul însă , este că , dacă nu ţineau piept românii atâtor popoare care au tot încercat să ajungă în interiorul continentului şi dacă nu-i „trimiteau acasă” , nu ar fi ajuns niciodată unde sunt astăzi .

Este normal că Franţa de exemplu a avut timp să se dezvolte în domeniul agricol , dacă în Evul mediu noi trebuia să pârjolim pământul pentru a-i înfometa pe inamici ; iar când francezii aristocraţi îşi petreceau timpul prin celebrele lor saloane , având timp de gândire şi de socializare , făcându-şi griji doar pentru un eventual conflict minor cu Anglia , noi pierdeam un sfert din populaţie în încercarea de a supravieţui ca neam , în războaie cu Polonia şi Turcia .

Voi rămâne tot la Hexagon . Ei ne acuză că avem grave probleme cu minoritarii şi trebuie să găsim o soluţie . Ne spun că aşa ceva nu este posibil în secolul 21 , că e inuman ce se întamplă . Din nou , Franţa să se uite în ograda proprie . Au probleme mult mai grave decât noi . După ce aproape o treime din populaţie a pierit la sfârşitul celui de-al doilea război mondial , au aplicat o politică pentru sporirea demografiei . Însă , pentru că era greu ca prin mijloace proprii să reuşească , au aplicat o nouă variantă : naţionalizarea imigranţilor veniţi din fostele lor colonii . Aşadar , odată venită oportunitatea , sute de mii de magrebieni au imigrat şi au invadat într-un fel sau altul Franţa . Iar astăzi , cea mai mare rată a infracţionalităţii este din cauza lor , cele mai însemnate proteste la fel , iar , demografic vorbind , îi vor depăşi în maxim 20 de ani pe francezi . Aşadar , încă odata spun , să se uite în propria ogradă şi să se abţină de la injurii şi acuze .

Pe plan cultural , suntem mereu acuzaţi că avem o ţară săracă din acest punct de vedere , că trebuie lucrat la acest capitol , că suntem cei mai puţin culţi europeni şi că nu vom putea ajunge la un nivel preferat de UE . Încă odată , o dovadă crasă de nerecunoştinţă , de ignoranţă şi nesimţire . În primul rând , noi nu vrem să fim în UE şi nici la un nivel impus de ei , pentru că suntem peste . Valorile tradiţionale româneşti şi obiceiurile şi cultura populară , depăşeşte cu mult orice alta de pe „Batrânul Continent” , iar tot din România , minţi luminate au dat lecţii la Paris şi Viena şi au reprezentat modele de inspiraţie pentru generaţii întregi . Astăzi , studenţii români umplu cele mai prestigioase Universităţi ale lumii şi doctoranzi români sunt şefi de echipa la cele mai importante firme ale lumii …şi cu condiţiile din România , unde ca intelectual nu ne putem bucura încă de un statut prea privilegiat şi unde posibilităţile sunt mici din mai toate punctele de vedere , dar prin muncă şi dăruinţă , orice este posibil .

Aşadar , scumpă Europă , noi nu te vrem , dar atât timp cât coexistăm pe acest continent , învaţă să ne respecţi , să iei ca model ceea ce facem noi şi să îţi rezolvi propriile probleme înainte de a te lua de alţii.

Ruşine !

Panaite George Ovidiu - ND Cluj

14 octombrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Ei bine, eu nu văd calitatea de adevăr suprem a acestui enunţ. Da, ei sunt aici (ţiganii, turcii, etc…), dar nu văd de ce trebuie să ne abandonăm valorile, familiile, tradiţia, patria, căminul pentru idealul “suprem” al toleranţei. Nu văd de ce eu trebuie să învăţ să trăiesc conform obiceiurilor unui turc. Nu văd de ce ar trebui să accept să mă las furat de un ţigan, numai pentru că furtul face parte din tradiţia culturală a acestui “popor”.

Mă întreb, dacă strămoşii noştri, atunci când au fost confruntaţi prima dată de turci, ar fi acţionat cu toleranţă şi mărinimie, noi am mai fi existat. Credeţi oare că, dacă Europa i-ar fi întâmpinat pe turci acum 700 de ani cu braţele deschise, aşa cum îi întâmpinăm noi acum, Europa ar mai fi existat? Credeţi că ar mai fi existat acum biserici? Vă spun eu: ar fi fost numai moschei, iar despre albi s-ar fi învăţat în şcoli aşa cum învăţăm noi acum despre omul de Neanderthal.

Strămoşii noştri cunoşteau lecţia, pe care noi o ignorăm: nu îţi lăsa duşmanul în casă, iar dacă vrea să-ţi cotropească ţara, taie-i capul, trage-l în ţeapă şi pune-l proţap la Dunăre, ca să ştie şi ceilalţi ce-i aşteaptă.

Aşa că celor care îmi explică despre toleranţă, despre dreptul altora de a-mi ocupa ţara şi de a-mi distruge tradiţia, le spun ceea ce le-ar fi spus şi strămoşii mei: lasă-i să vină, că eu îmi ascut toporul şi fraţii mei ascut ţepile, iar atâta timp cât vor mai creşte copaci pe pământul ţării, vom avea şi ţepe în care să-i tragem pe toţi ţiganii, turcii, etc… care au senzaţia că asta e ţara lor.

Remus Radoiu – ND Germania

11 octombrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Trecând peste acest fapt,la un moment dat,în timpul comentariului din timpul meciului Franţa-România,aud cum că un român este lovit cu brutalitate de forţele de ordine pentru simplul fapt,că s-ar fi certat  cu un suporter francez!Suporterului echipei noastre i s-ar fi cerut să părăsească arena,fiind lovit cu bestialitate de către forţele de ordine “frantuze”!Desigur,nu ştiu ce s-a întâmplat cu exactitate între suporterul francez şi cel român,dar:De ce a fost nevoie să fie bătut suporterul României cu atâta brutalitate conform spuselor celor 2 comentatori români,chiar dacă ar fi avut o altercaţie verbală sau fizică cu suporterul francez???De ce a fost evacuat doar suporterul Român,şi nu şi cel francez,în astfel de cazuri trebuie să fie cercetaţi ambii suporteri,pentru a se stabilii ce parte a pornit scandalul???Aici dragii mei,observăm,din informatiille care le deţin,un abuz mârşav din partea”frantuzilor”!Însă ce să-i faci când cei care muncesc cinstit în străinătate suferă de pe urma celor care nu neapărat că fură,dar care dau în cap violează şi comit alte nenorociri,iar în mare parte dintre aceste nenorociri nu sunt comisede români!!!De asemenea o altă întâmplare care vă spun sincer,îmi provoacă o SCÂRBĂ,un DEZGUST şi o URĂ fără margini împotrivă autorităţilor şi a poporului “franţuz”!!!Tot aseară la intrarea pe arenă din Paris,suporterilor Români lis-au confiscat sute de steaguri Tricolore,care au fost aruncate la tomberon,conform declaraţiilor unui suporter Român aflat la meci “La intrarea în stadion era o pubelă plină cu steaguri tricolore. Erau pur şi simplu aruncate acolo. Şi noua ne-au luat toate drapelele şi le-au aruncat la gunoi. Aveam şi bannere cu chipurile lui Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Brâncuşi, personalităţi româneşti care au influenţat cultură şi artă europeană, adevăraţii ambasadori ai României în Europa. Le-au aruncat la gunoi fără să se uite la ele. Sute de steaguri româneşti stăteau aruncate la gunoi”, a declarat suporterul clujean pentru NapocaNews.ro. Potrivit aceluiaşi suporter, la meciurile naţionalei României din străinătate, Federaţia Romană de Fotbal nu asigură suporterilor români niciun fel de asistentă sau ajutor. Nici în acest caz, FRF nu a avut niciun reprezentant la porţile de acces ale stadionului, pe unde au intrat şi au fost batjocoriţi suporterii români.” Să va fie ruşine “frantuzilor”!!!Noi suntem mult peste voi în ceea ce priveşte caracterul!Va felicit pentru faptul că uşor,uşor deveniţi oaia neagră a
Europei!Abia acum va arătaţi adevărata faţă,”CIVILIZATILOR!”

Silviu-Florin Boboc -  N.D.-Brasov
10 octombrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Oamenii în general şi noi românii bineînţeles , pentru că întotdeauna urmărim trendul , indiferent dacă acesta este bun sau nu , simt nevoia să le fie spus ce să facă , de parcă au uitat cum să gândească pentru sine sau de parcă nu mai sunt în stare să facă asta , aşa că dacă apare o persoană care se impune public ori dacă mass-media promovează un anumit lucru , toţi tind să-l urmeze pentru că , e la modă .

Vă voi prezenta câteva exemple pentru această situaţie :

1.       Pe plan politic , în plan rural mai ales , dar şi în plan urban , din cauza faptului că cetăţenii nu sunt informaţi cum trebuie şi din cauza faptului că nici nu vor şi nici nu caută să se informeze (şi aici este cu adevărat o problemă , ignoranţa ) sunt foarte uşor influenţabili . (vezi alegeri câştigate cu un sac de făină )

2.       Să luăm o problemă de actualitate : de exemplu acele aşa zise droguri legale . Dacă timp de o săptămână , media abordează numai acest subiect şi nu prezintă cu adevărat totul despre ele  , mai multe persoane vor consuma decât vor lua la cunoştinţă riscurile lor .

Din cauza acestor lucruri (şi nu numai , evident ; acestea sunt doar 2 simple exemple dintr-o amplă gamă de lucruri care trebuie schimbate ) este imperios necesar să milităm pentru o schimbare . Şi înainte de o schimbare politică , trebuie o schimbare de mentalitate , una culturală , pentru că chiar dacă cineva prezintă o alternativă bună , aceasta nu va fi recunoscută dacă restul cetăţenilor nu sunt apţi să o înţeleagă . Aşadar , fac apel la toţi cititorii şi la toţi cei interesaţi de bunăstarea şi de progresul acestei ţări , să promoveze o carte în loc de o manea , o emisiune culturală , să înveţe pe alţii când nu ştiu , să meargă şi la teatru din când în când şi să gândească pentru sine , să îşi formeze singuri idei şi păreri.

Panaite George Ovidiu – ND Cluj

3 octombrie 2010

Trimite şi prietenilor!

“Nu vreau decât o chestie să spun;am făcut un avort săptămâna asta.Eram în 19 săptămâni,deja aveam lapte în sâni şi fătul mişca,da nu mi-a păsat.Eu vroiam avort şi într-un fel sau altul l-am făcut,şi nu îmi părea rău până am văzut ceea ce a ieşit din mine:era un bebeluş,era mic,dar perfect..ştiam de dinainte ca era şi băieţel,dar nu mă aşteptăm să fie un copilaş în adevăratul sens al cuvântului,şi era aşa frumos,cel mai frumos copil pe care l-am văzut în viaţa mea,avea şi păr pe cap,si cel mai tare mi s-a rupt sufletul când am observat că stătea ghemuit şi îşi ţinea cordonul în braţe ca şi cum ar fi trecut prin mari chinuri.Am îndrăznit să mă uit mai atent la el,avea degetele,si la mâini,şi la picioare,un năsuc perfect..şi i se vedea un zâmbet pe faţă…şi mai dureros era că semăna cu mine la gură… .Astea le povestesc pentru toate femeile care fac avort ,în special după 3 luni,multe care fac..îl fac,se ridica şi pleaca,dar niciodată nu se uită la ce lasă în urma.Eu acum sunt distrusă, din punct de vedere psihic, şi ştiu că niciodată nu voi mai fi la fel şi că niciodată nu voi putea săruta şi alintă copilaşul meu frumos, după care plâng în fiecare seară.Poate voi mai avea copii dar nu pe el.”

Nicoleta

Aşadar mamelor,să vă ganditi mai bine înainte de a face un avort,că poate pe moment vreţi să faceţi acest lucru ca să scăpaţi de orice problemă,dar mai târziu s-ar putea să aveţi mari regrete şi viata să vi se transforme într-un calvar şi mai important decât acest lucru , gândiţivă că faceţi un mare păcat şi că atrageţi mânia Lui Dumnezeu asupra voastră!Dumnezeu să vă ajute să luaţi decizia înţeleaptă şi să  vă dea putere să treceţi peste toate problemele care intervin în momentul în care aţi aflat că sunteţi însărcinate!Rugaţivă  Lui Dumnezeu căci el ne scoate din orice situaţie chiar dacă noi nu vedem nici o cale de scăpare,dacă avem credinţă şi dragoste Dumnezeu ne rezolvă orice problemă în chip minunat!Doamne ajută!

“În Creştinătate nu există nu se poate,cu Hristos se poate orice!”Părintele Arsenie Papacioc

Silviu-Florin Boboc -  N.D.-Brasov

27 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Dacă nu ne vom trezi cu toţii,până nu e prea târziu,să facem un protest aşa cum trebuie în Bucureşti,să te duci să îi iei de gât pe toţi limbricii din fruntea României,deoarece altfel nu se poate,cu vorba bună în România nu se face absolut nimic ba din contră mai eşti luat şi de prost!Parcă suntem legaţi de mâini şi de picioare şi pus şi leocoplast pe gură!Aşa cum am precizat şi în articolul,”Lenea studenţilor români”,până când nu vom avea o atitudine precum fraţii noştri din Basarabia,nu vom putea face absolut nimic!Şi chiar dacă nu rezolvăm nimic dar măcar luam atitudine,facem ceva,nu stăm cu mâinile în sân!Pe aceşti asasini(pentru că prin masurile de austeritate asta dovedesc:că sunt ASASINI !!!),nu îi doare nici în fund atunci când 60.000 de oameni striga în faţa Casei Poporului:JOS GUVERNUL!Nu i-ar durea nici dacă ar striga tot poporul!Nu se mai poate aşa!cu strigatul nu facem nimic decât să-i amuzam pe ei şi poate să ne mai ia şi la misşo!Îşi bat joc de noi în ultimul hal!Chiar nu putem să luăm atitudine faţă de ceea ce se întamplă???Încă o data critic tineretul din România pentru nesimţirea de care dă dovadă!

Sper să ne trezim măcar în ultimul ceas,până nu e prea târziu,pentru că altfel nu ştiu unde va ajunge ţara asta!Este ţara noastră Sfântă şi trebuie să luptăm pentru ea cu orice risc şi să fim  gata de orice sacrificiu!

Desteaptă-te Române,până nu e prea târziu!

Silviu-Florin Boboc-N.D. Brasov

22 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Foarte important: listele se intocmesc pe fiecare localitate în parte, nu pe judet! Pe o listã (care conţine 25 de semnãturi) trebuie deci sã fie doar persoane din aceeaşi localitate. De asemenea, fiecare persoanã care semneazã trebuie sã aibã drept de vot (minimum 18 ani).

Trimite şi prietenilor!

Datori şi săraci
Proaspăt scăpaţi din teroarea comunistă şi sătui să frece inutil la şaibă, pălmaşii români au dat buzna peste cămătari şi au luat de-a valma bani pe datorie ca să trăiască un strop din amăgirea bogăţiei. Şi s-au tot adunat cam 10 milioane de datornici, care ar avea de dat îndărăt cam 200 de miliarde de lei. Când împăraţii de prin străinătăţi au dat tonul la criză, pălmaşii s-a trezit că n-au pe unde să mai scoată cămaşa în faţa cămătarilor. Iacă aşa, prin 2005, 2% dintre datornici nu-şi permiteau să-şi plătească camăta. Sărăcia a muşcat tot mai mult din grumazul săracului, iar acum, în 2010, 21% nu mai au cum să plătească şi riscă să le bată în poartă cămătarul şi executorul. Cică numai din ratele restante cămătarii ar ave de adunat cam 11 miliarde de lei. Băncile cămătarilor îşi scot repede pârleala, că s-au pus pe jupuiala celor care mai au un ban la pungă şi cer dobânzi din ce în ce mai mari.
Aceeaşi schemă s-a aplicat şi în cazul statului. De parcă la noi dregătoria ar fi făcută după asemănarea iobagului. An de an, ne-au îndatorat ţara. Că dacă ne-am pune serios pe socoteală am vedea că dregătorii şi boierii de pe la noi au dat serios de belea. Şi de-ar fi să vindem toate domeniile domneşti, străzile de prin oraşe şi toate acareturile statului tot n-am ieşi din datorie.

Cum se bagă o naţiune în sărăcie
Ideea de a supune oameni şi ţări prin camătă îndatoritoare a fost născocită cu vreo 200 de ani în urmă de Meyer Amschel Rothschild şi iată că este aplicată până acum de odraslele sale. Personajul a ghicit repede că banii cu bani se fac şi că un biet datornic este uşor de pus la jug. A purces la a da bani pe datorie ţărilor de prin Europa. Ei bine, şi nu oricum, ci impunea două condiţii. Prima era să-şi pună slugile în poziţii boiereşti de prin statele îndatorate. A doua, era ca banii cheltuiţi să fie controlaţi tot de el. Carevasăzică, un rege împrumutat se trezea cu tot soiul de trepăduşi prin dregătorii şi nici nu putea să dea banii pe ce-l tăia capul. Dacă vreun domn refuza banii de împrumut, Rothschild îi finanţa pe duşmanii săi şi o punea de un război. Situaţia asta este aidoma cu ceea ce ne face azi FMI-ul şi Banca Mondială. Vin slugile altora să ne controleze vistieria şi birurile, ca să nu le scape vreun bănuţ din vedere. Şi pun pariu că dacă vodă Băsescu îi refuza pe cămătari, nu mai punea el labele pe domnie.
Născocirea lui Rothschild a fost dusă mai departe de alţii, care nu s-au mulţumit cu atât. În schimbul cametei, au început să ceară şi resursele naturale. Iacă aşa se face că o droaie de vampiri economici s-au pus pe supt petrol, gaze şi minereu şi au răsărit marile corporaţii.
Aşa-i că toată chestiunea asta seamănă cu ce se petrece pe la noi? Păi şi petrolul, şi gazele, şi aurul au stat mereu sub pământul nostru. Nici n-am clipit bine şi alţii s-au pus pe supt.
Şi după cum scria Thomas Jefferson: „Instituţiile bancare mondiale sunt mai periculoase decât o armată la atac”, e limpede că nu cu arma le poţi veni ăstora de hac.

Trai bun pentru arnăuţi
Şi ce face un mare cămătar după ce înhaţă un neam îndatorat? Ei bine, îl pune la jug. Reţeta e simplă. Mai întâi, îi restrânge tot mai multe libertăţi. Iobagul nu mai poate cugeta liber şi nici n-are cum să grăiască potrivnic, ca să nu o pună de-o răscoală. Şi aşa se face că în toi de sărăcie, când sărmanii n-au nici pe unde munci pentru o pâine, apar tot mai multe sisteme de constrângere. Iacă deunăzi, cu vreo trei zile în urmă, boierii au hotărât să bage bani în serviciile secrete. La Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (ăia de ne ascultă telefoanele când îi înjurăm pe ticăloşi) s-au dat cam 300.000 de euro pentru un aparat de tras cu urechea. LDMS – Local Multipoint Distribution Service, o drăcovenie care îţi ascultă telefonul pe o rază de 5 kilometri.
Arnăuţii de la SRI zboară de mama focului. De la începutul anului, 200.000 euro s-au dat numai pe bilete de avion spre ţările calde. Acelaşi serviciu a băgat 87.000 de euro în laxative şi medicamente pentru potenţă, iar în urmă cu vreo doi ani a primit aproape 1.600 de maşini. Dacă dascălii şi doftorii fac foamea, arnăuţii o duc bine, semn că domnia e tot mai mult cu ochii pe iobagi.

Jupuială în serie
Şi după ce iobagul este amuţit de arnăuţi, sistemul cămătăresc purcede la jupuială. După ce că e sărac lipit, nici pensie nu mai pupă. S-au scărpinat boierii după ceafă şi au născocit o lege după care ieşim la pensie pe la 65 de ani, într-o ţară în care speranţa de viaţă e cam tot pe acolo. După ce că bietul om este hămălit şi plătit cu o para chioară, statul stăpân nu-l lasă în tihnă nici la bătrâneţe. Schema urmează să fie aplicată prin toată Europa, pentru ca nu cumva cămătarii care au înhăţat naţiunile să piardă vreun şfanţ. Cel mai rău sunt loviţi francezii, pentru care se pregăteşte pensionarea la 67 de ani. Norocul lor că au o speranţă de viaţă mai mare decât a românilor.
Şi dacă creşterea vârstei de pensionare este o jupuire pe termen lung, mai dureros este ce ni se pregăteşte pentru anul viitor. Trepăduşii din Guvern au anunţat deja că bugetul pentru 2011 o să fie ciopârţit pentru Educaţie, Agricultură şi Apărare. Carevasăzică nu vor să dea un şfanţ pentru dascăli şi nici pentru pâinea zilnică. Nici în Sănătate nu vor să mai bage bani, doar un pic pe la Transporturi. De parcă contează prea mult calitatea drumurilor, când ambulanţele nu vor avea bani nici de benzină.
Iobagul se simte jupuit şi tace mâlc. După un studiu recent, 77% dintre români se simt mai săraci decât anul trecut. O grămadă, 43%, sunt convinşi că în curând nu vor avea de unde să mai scoată bani pentru facturi, iar aproape jumătate, 48%, nu ştiu dacă vor avea unde să muncească.
Păi şi de ce atâta sărăcie şi vâlvă, pentru plăcerile bolnave ale unor cămătari de prin străini. La ce folos?

Ciprian Bojan- Braşov

18 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Am întâlnit de nenumarate ori tineri care mi-au spus că nu înţeleg ceea ce se petrece în Biserică în momentul săvârşirii Sfintei Liturghi,că se plictisesc,şi că preferă să îşi petreacă timpul de Duminică dimineaţa făcând alte treburi,zic eu,mai  puţin importante,fără să se supere cineva pe mine.Părintele Teofil Paraian,Dumnezeu să-l odihnească,de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus spunea cam aşa:”Cine nu merge în Cerul cel de jos,nu va merge în Cerul cel de Sus.”Ceva timp în urmă,la o nunta din oraşul Buzau(oraşul meu de provenienţă),am stat la masă cu nişte oameni tare simpatici dintre care Tudor,unul din meseni,la o discuţie privind diferenţele dintre Ortodocşi si Catolici,mi-a spus în felul următor:”Să nu încerci niciodata să convingi pe cineva cu privire la religie în general!”Şi vreau să vă spun că are perfectă dreptate;nu trebuie să încerci să convingi pe nimeni,ci să-L laşi pe Dumnezeu să aprindă acea scânteie în sufletul fiecărui om,pentru a-l face să se apropie de cele Ceresti!

Tinerii trebuie să înţeleagă că Dumnezeu este de treabă,şi înţelege problemele noastre,şi vrea să ne ajute,problema este la noi,că nu vrem noi să-L lăsăm să ne ajute,preferăm să ne dedicăm plăcerilor deşarte ale acestei lumi şi să nu ne mai ascultăm conştiinţa noastră care ne îndeamnă permanent spre cele Sfinte,spre liniştea sufletească de care are nevoie fiecare dintre noi!Din punctul meu de vedere totul se rezuma la voinţă,nu avem voinţa necesară să ne apropiem de Dumnezeu,ne lăsăm duşi de val,de cele mai murdare lucruri care le vedem la TV şi nu dăm curs chemarii Lui Dumnezeu,spre cele pentru care noi oamenii am fost trimişi pe pământ!Scopul principal pentru care Dumnezeu ne-a trimis pe pământ este să ne mântuim!Haideţi să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră,haideţi să îi deschidem uşa inimii noastre şi pun pariu cu oricine că o vom duce mult mai bine spriritual şi poate in unele cazuri si material.Vă rog din suflet să citiţi cărţi de Savatie Bastovoi(călugăr romano-rus) şi cărţi scrise de Părintele Paulin,de la Mănăstirea Putna şi o să descoperiţi inimle unor tineri care cu siguranţă vă vor îndruma spre cele Sfinte într-un mod pe care sunt convins că îl vor înţelege toţi tinerii!

“Iată,Eu stau la uşă şi bat!”

Silviu-Florin Boboc –   N.D. Braşov

17 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Cu nişte măsuri luate abuziv, politicienii dau dovadă că inima lor a rămas la ” Omul de Tinichea”, sau ce le pasa lor când ei au averi impresionante…

Totul a început marti la Spitalul Judetean din Brăila când mai multe cadre medicale au participat la un protest spontan împotriva conducerii spitalului. Aceştia erau nemultumiti de nivelul scăzut de trai şi de faptul că în lunile următoare se vor face disponibilizări masive în rândul angajaţilor. Au forţat uşa de intrare de la conducerea spitalului, dar in zadar, au dat peste angajaţii firmei de pază.

Marţi s-au reluat protestele, de aceasta dată numarul angajaţilor fiind mai mare. La fel se încearcă să se intre în spital. După o serie de pumni , picioare, îmbrânceli şi celebrele gaze lacrimogene medicii reuşesc să intre în unitatea medicală. De acolo sunt evacuaţi afară cu o serie nouă de gaze lacrimogene + intervenţia forţelor de oridine ale poliţiei. Totul se termină cu câteva arestări, dar rămân urmele. Zeci de pacienţi sunt scoşi şi mutaţi în altă parte din cauza spray-ului lacrimogen dat din abunenţă.

În urma celor întâmplate nu pot să nu îmi exprim indignarea faţă de coeficientul de inteligenţă pe care îl au cei care sunt plătiţi din banii medicilor pentru a asigura paza spitalului.

Coeficientul lor subunitar nu le-a permis să înveţe prea multă carte ( de aceea lucreaza la o firmă de paza) , nesimţirea lor este peste măsură ( cum îţi permiţi să împingi un om care salvează vieţi, şi care are mai multă şcoală decât are toată familia ta la un loc?), iar intervenţia lor brutală lasă de dorit ( SUNT MEDICI NU HULIGANI).

Cum era de aşteptat aceeaşi nesimţire crasă şi din partea Poliţiei. În urma imaginilor filmate, în urma mărturiilor angajaţilor spitalului s-a dovedit clar că intervenţia firmei de pază a fost una abuzivă. Fiind mână în mână Poliţia şi firma de pază se subînţelege că firma de pază nu va primi nici o mustrare şi aşa s-a întâmplat.

Rămân următoarele întrebări de pus:

1. Cu ei ce aţi avut, şi ei sunt huligani?

2. Mamele voastre nu v-au învăţat că nu împingi şi nu loveşti o femeie?

3. Până cand vom mai suporta atâtea abuzuri din partea statului român?

4. Este oare acesta începutul unui “război civil”?
5. Pentru ce au murit atâţia oameni în Decembrie `89? ca să ajungem un stat polieţienesc în care dreptul la libera exprimare este interzis?
6. De când atunci când ceri explicaţii ţi se bagă pumnul în gură de nişte inculţi cu 8 clase?
7. De ce nu se ia nici o măsură?
8. Care este viitorul acestei ţări?

 Răzvan B. -  Brasov

16 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Noi,studenţii ,  trebuie să ieşim în stradă să protestăm,noi ar trebui să sărim ca arşi când vedem în fiecare zi ce se întâmplă în ţara asta,când vedem cum aceste specimene care ne conduc duc ţara pur şi simplu la pierzanie!Dar din păcate nu se întâmplă aşa,preferăm să îi lăsăm în faţă pe părinţii noştri,pe bunicii noştri,îi lăsăm pe ei să se îmbrâncească cu jandarmii în faţa Palatului Cotroceni şi să strige cât îi ţin puterile că dacă le taie din pensii,pur şi simplu sunt condamnaţi la moarte!Dragi studenţi români,haideţi să tragem cu ochiul aci peste Prut, să luam exemplu de la studenţii basarabeni care ŞI-AU DAT VIAŢA,pentru a le fi mai bine în ţara lor;haideţi să ne uităm la studenţii basarabeni cum erau vopsiţi pe faţă cu tricolorul şi cum strigau “Jos Comunismul” şi “VREM UNITATE CU ROMÂNIA”! Iar din ochii multora dintre ei,curgeau lacrimi amare strigând acest minunat lucru : “VREM UNITATE CU ROMÂNIA!”

Mai avem mult până când vom ajunge la nivelul de sacrificiu al fratilor noştri de peste Prut!Îmi este ruşine de studenţii din România,de atitudinea penibilă pe care majoritatea o au faţă de ce se întâmplă în momentul actual în România,îmi este ruşine de răspunsurile pe care le primesc în momentul în care îi intreb: “Vreţi să mergem la Bucureşti să protestăm împotriva a tot ce se întâmplă în România?” raspunsurile multora dintre ei sunt incalificabile :”Ce-ai bă?Unde vrei să merg?Dau bani aşa să mă frec pe drum ? Mai bine stăm aici şi bem,mâncăm o sămânţă , jucăm o tablă ceva!”  “Hai c…e mă leşi,eşti dement,n-am bani de prostii!”Cu aşa atitudine nu am ce să spun altceva decât că,ne merităm pe deplin soarta!Şi acum voi spune o vorbă care îmi place teribil:România nu are românii pe care îi are Basarabia acum!

Cinste şi respect românilor din Basarabia!

 Silviu-Florin  Boboc -   N.D. Braşov

15 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Munceau de dimineaţă până seară

Munceau din greu pentru o ţara mândră

Luptau neîncetat cu armă sau cu mână goală

Că să îl apere pe Dumnezeu

Duşmanii lor aveau de ce se teme

Căci ei erau legionarii lui Iisus

Şi cu credinţa Lui în vene

Mureau pe cruce sus

Vorba faptă le era

Şi fapta era bună

Ca orice iubitor de neam

Legionarul nu se  da napoi

Un Căpitan şi un Comandant

Au călăuzit mişcarea

Neînfricaţi în luptă dreaptă

Legionarii şi-au ales calea

O cale mândră,demnă,

Un drum abrupt

Un vârf de munte

O mlaştină şi o izbândă

Din pieptul lor răsuna victoria

Gloria naţiei străbune

A fi legionar înseamnă

A fi mândru cu al tău neam

Cu al tău pământ

Cu al tău nume

 Cristian Grigoraşi - N.D. Brasov

 14.septembrie.2010

Trimite şi prietenilor!

La ziua naşterii Căpitanului  scriu aceste rânduri nu ca să-l cinstesc ca amintire, ci ca să aduc un omagiu existenţei sale în istorie şi în prezent.  Scriu aceste rânduri uimit că în istoria României s-a putut pune iubire în loc de suferinţă, s-a putut pune răbdare în locul durerii, trudă în locul compromisului, s-a putut pune Dumnezeu în loc de răzbunare şi moarte în loc de laşitate. Ce drum curat se aşternea în faţa României!…

Nu puneţi lacrimi pe memoria Căpitanului… Puneţi vise! Puneţi speranţe! Puneţi hotărâre!

A fost singurul român care a făcut politică de mână cu Dumnezeu, singurul care a căutat să desprindă esenţialul din sufletul semenilor săi şi să-l transforme în logica secretă a acestei Românii: învierea neamului. Este singurul OM care i-a cerut şi nu i-a impus ţării credinţa în Dumnezeu. Acest om a pătruns în miezul lucrurilor prin nervozitatea sa elegantă, prin profunzimea sa rece, dar în el sălăşluia  viaţa clocotitoare a secolului XX. Spiritul ferm, expresia virilă a omului obişnuit să atace frontal istoria, cuvintele ce deveneau solemne prin siguranţa lor, ca un rămas bun adresat epocilor moarte, toate acestea îi aparţin. El a fost concluzia secolului trecut căci după el n-a mai fost nimic.    Mulţimile îl urmau însufleţite de cuvântul său, de privirea sa, de prezenţa sau gândirea sa, şi ascultau speranţa care glăsuia de la pământ la cer.  Acolo unde politicienii credeau că trezesc conştiinţe, el trezea trebuinţe legitime şi sacre de libertate şi de fericire. Libertatea şi fericirea înlăuntrul neamului şi sub ocrotirea lui Dumnezeu.

A fost un aristocrat al durerii… Nu mai găsim în istoria noastră această naivitate înţeleaptă,această vigoare precisă, această candoare sobră, gestul exact şi viu care vine din drama  unei ţări cu o asemenea rigoare încât reuşeşte să copleşească vremurile. Mulţimile, munţii, râurile, codrii sunt voci care răspund şi astăzi furtunilor sale lăuntrice cu ecouri tainice de amintire care promite… Parcă el, Căpitanul ar fi aici, cu noi.

Dansul morţii clănţăne şi dârdâie şi azi pe zidurile închisorilor unde au fost martirizati legionarii. Dar moartea lui aduce ceva mai mult decât martiriul înălţător: aduce mărturia dezastrului istoric al minciunii, ipocriziei, trădării . Moartea lui a fost generată de disperarea învinşilor secolului XX. Căpitanul a învins decisiv şi temeinic prin moarte.

Astăzi, tot tumultul istoriei stă în glăsuirea unui 13 septembrie, tot focul mistic al acestei lumi s-a transformat în fanfară de aur şi flacară, in rugul aprins ca să ardă veşnic pentru Căpitan şi Ţară.

Primiţi-l pe Căpitan în sufletul vostru şi sărutaţi-i visele!… Din moarte surâde o poveste de speranţă…

Prof. Ion Cociorva

13 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

Mă întreb dacă atunci când un oncolog constată existenţa unei tumori maligne se întreabă ce este mai important: corpul pe care aceasta îl parazitează sau dreptul tumorii la liberă dezvoltare şi proliferare. Oare va permite un medic cu bună ştiinţă unei tumori să se răspândească şi să se multiplice, ucigând organismul purtător? Nu ar fi întreaga societate revoltată în faţa unui astfel de gest criminal?

Cu siguranţă! În schimb atunci când vine vorba despre paraziţii ancoraţi în trupul sănătos al societăţii, atunci când tumorile canceroase reprezentate de sutele de mii de ţigani, care se răspândesc şi se înmulţesc într-un ritm ameţitor, sunt remarcate de către privitori, orice iniţiativă de stârpire a acestora întâmpină o rezistenţă feroce. Organizaţiile ce se ocupă numai de apărarea drepturilor unor minoritari (atâta timp cât vor mai fi minoritari) nu fac altceva decât să protejeze tumorile canceroase ale societăţii aşteptând colapsul organismului bolnav. Deja societatea se clatină, forţa ei vitală fiind consumată de miile de guri flămânde ale unor bacili ce au infectat-o. Valorile ei sunt anulate de otrava revărsată din gurile a milioane de corpusculi infecţi.

Eu nu îi pot privi pe ţigani ca oameni, pentru că ei nu au dobândit această calitate. Ei sunt doar nişte paraziţi, nişte tumori fixate pe toate organele societăţii cu scopul de a le devora. Mă dezgustă nu numai aspectul lor, lipsa oricărei fineţi, a oricărui semn de civilizaţie, ci esenţa lor, precum un puroi ce se scurge dintr-o bubă crăpată.

Unde sunt idealurile de frumuseţe, de puritate, de înălţare intelectuală pe care le aveau bunicii noştri? Uitate între maldărele de CD-uri cu manele, sub curelele albe cu catarame contrafăcute D&G, Armani, etc. Cultură? Cu un ospătar la cârma ţării, ţară de ospătari vom fi…

O singură întrebare mai am… Unde este chirurgul care să ne scape de aceste tumori?

Remus Radoiu – N.D. Germania

01 septembrie 2010

Trimite şi prietenilor!

În interpretarea istoriografică nu s-a mers, pe lângă presiunea comuniştilor locali şi cea a puterii sovietelor de a se accepta un guvern pro-comunist, pe cea a şantajului cu situaţia Transilvaniei de Nord şi a Maramureşului. Istoricii nu au introdus în ecuaţie statutul Ardealului de Nord şi al Maramureşului istoric, care era incert din punct de vedere juridic internaţional, ca factor de şantaj al Regelui să accepte guvernul dr. Petru Groza. Regele Mihai I era bine informat de situaţia din Transilvania de Nord unde sovieticii au introdus administraţia militară rusească excluzând armata română şi administraţia centrală. De această situaţie au profitat elemente etnice maghiare revizioniste şi cele comuniste. Ardealul de Nord era rupt de guvernul de la Bucureşti şi condus de către un comitet executiv al FND, compus din comunişti şi social democraţi. Ba mai mult, aceste elemente comuniste alogene au pus la cale în sala mare a Primăriei clujene de pe str. Moţilor nr. 1 – 3, în perioada 12-15 februarie 1945, o declaraţie de autonomie şi un guvern independent al Ardealului.

Situaţia Clujului, imediat după eliberarea sa, era incertă din punctul de vedere al administraţiei româneşti. Încă înainte de eliberarea Transilvaniei de Nord, la 10 octombrie 1944, se promulgă Legea nr. 487/1944 privind constituirea Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate, ce urma să fie forul guvernului român din regiune. Sovieticii care controlau militar zona nu au permis înfiinţarea acestui organism românesc şi au creat Comitetul Consultativ Suprem, cu puterea unui guvern ce era în administrarea Comisiei Aliate de Control. Acesta şi a exercitat autoritatea prin Comitetul Executiv pentru Ardealul de Nord, care era o anexă a Frontului Naţional Democrat controlat de Partidul Comunist. În fruntea forului administrativ s au aflat Teofil Vescan şi Jordáky Lajos. Abia după instaurarea guvernului pro comunist dr. Petru Groza, la 5 martie 1945, ruşii au permis, la 13 martie, introducerea administraţiei româneşti, de fapt o pastişă bolşevică.

Între 11 octombrie 1944 şi 13 martie 1945, când s-a instaurat administraţia românească în Transilvania de Nord, nostalgici ai iredentismului în cârdăşie cu elemente comuniste alogene au visat la înfiinţarea unei Republici Autonome a Transilvaniei de Nord, cu un guvern propriu şi chiar cu o tentativă de constituire a unui pseudo parlament. Ideea era ca la Conferinţa de Pace de la Paris să se constate această stare de fapt şi să se recunoască noul stat, care ar fi putut să se extindă, în viziunea celor mai optimişti revizionişti, şi asupra Transilvaniei de sud. Sovieticii închideau ochii, deoarece pe alt plan puneau la cale aventura lui Odoviciuc a unirii Maramureşului românesc cu Ucraina Subcarpatică. Planul a fost dejucat de primarul Borşei, Gavrilă Strifundă.

Astfel, cercurile comuniste din Cluj, autoproclamate „democrate” au organizat o conferinţă în zilele de 12, 13, 14 şi 15 februarie 1945 în sala de şedinţe a Prefecturii şi se „compunea din prefecţii a zece judeţe (care s au prezentat), împreună cu delegaţii judeţelor, apoi primarii şi delegaţii oraşelor/comunelor urbane. A fost o adevărată constituantă. În această constituantă s au dezbătut toate chestiunile administrative şi politice, mai ales cele politice la ordinea zilei. Aici s au pus bazele unei uniuni a partidelor zise democratice a Transilvaniei de Nord, sub numirea de FND, scris pe ungureşte, căci mai mult de jumătate conferinţa s a făcut pe ungureşte, în marea dragoste de frăţietate a ungurilor faţă de români, ODA (Orszagos Demokrata Arcvonal). Acest front al partidelor înfrăţite a emis o delegaţie executivă, alcătuită din mai jos notaţii membri, care să coordoneze şi îndrume unitar activitatea frontului: preşedinte: dr. Teofil Bugnariu şi Jordaky Lájos; Vicepreşedinţi: Lakatos István şi Moldovan Vasile; Secretar general: Goldberger Miklos.”

S a creat o Comisie Executivă a Frontului Democrat a Transilvaniei de Nord, la care s au afiliat următoarele partide: partidul Comunist şi Partidul Social Democrat. Aceasta îşi propunea, în primul rând, înălţarea unei statui uriaşe a lui I.V. Stalin în faţa Catedralei Ortodoxe.
Acest Comitet a fost receptat în opinia publică ca un Guvern al „Ardealului liber şi independent democrat”, care a decretat cursul pengö ului faţă de leu la un 1 pengo/50 lei. De asemenea, s a mai stabilit folosirea timbrelor poştale emise de Guvernul maghiar pro sovietic de la Debreţin.

Acest pseudo-guvern cuprindea mai mult organizaţii controlate de către comunişti: Uniunea Democrată a Românilor Transilvăneni, Uniunea Populară Maghiară, sindicatele, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioţilor, Alianţa Populară Democrată Evreiască, Apărarea Patriotică. Acesta mai era cunoscut ca şi Corpul Consultativ din Transilvania de Nord. În presa maghiară, mai precis ziarul „Vilagossag” (sâmbătă, 17 februarie 1945) a apărut o informaţie cel puţin ciudată, dacă nu ar veni în continuarea paradigmei, în care se publică componenţa unui guvern al Transilvaniei de Nord independente, în următoarea componenţă a portofoliilor: „Preşedintele Consiliului – prof. Dr. Teofil Vescan; Dr. Neumann Jeno – Justiţie; Vasile Pogăceanu – Administraţie Publică; Medrea Hedviga – Ocrotire Socială şi Sănătate; Bruder Ferencz – Lucrări Publice; Timofi Gheorghe – Comunicaţii; Dr. Victor Pocol – Poşta; Dr. Teodor Bugnariu – Instrucţie Publică; Lakatos Istvan – Comerţ, Industrie, Cooperaţie; Bojan Pavel – Economie Rurală, Agricultură; Demeter János – Finanţe;” După această conferinţă, deşi pare de necrezut, Teofil Vescan a plecat la Bucureşti pentru a susţine recunoaşterea acestui guvern.

Tot în sala mare a Primăriei clujene, pe 13 martie 1945, premierul Dr. Petru Groza şi ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, împreună cu prefectul şi autorităţile locale, toate membre FND, inclusiv PCR, aceleaşi în cea mai mare parte, care au proclamat pe 15 februarie autonomia Ardealului, au participat la festivitatea introducerii autorităţii statului român asupra Ardealului de Nord. În 13 martie 2004 fostul primar Gh. Funar a amplasat o placă comemorativă, care aminteşte despre eveniment, în Sala Mare a Primăriei municipiului Cluj-Napoca

Situaţia a fost mai complicată şi datorită faptului că era neclar statutul cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord. Numeroşi maghiari erau refugiaţi la Cluj şi nu aveau, încă, nici un statut juridic. Acest fapt a complicat foarte mult sitiuaţia universitară a unor studenţi şi profesori. Toate acestea aduceau la o stare de tensiune şi nesiguranţă generală. Abia la 13 august 1945 a fost promulgat „Regulamentul legii pentru reglementarea cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord”, care obliga o dată în plus cetăţenii străini stabiliţi ilegal în acest teritoriu să îl părăsească, sub ameninţarea că altfel erau trecuţi cu forţa peste frontieră.

Ionuţ Ţene (Napoca News)

19 august 2010

Trimite şi prietenilor!

Nu cumva neglijăm intenţionat educaţia naţionalist-creştină a copiilor noştrii, ca să privim la telenovele şi meciurile de fotbal?
La tv. moderatoarea spunându-i unui interlocutor că este naţionalist, acesta s-a ferit ca de ciumă şi a spus vehement că el nu este naţionalist. Generaţia de tineri de acum, e definitiv pierdută şi nu mai există cale de întoarcere pentru ea.

Ce fac oare tinerii? La ce se gândesc ei oare? Că eu dacă stau prea mult să mă gândesc, ma apucă jalea. Cum am putut noi să ajungen în halul acesta numai cu hâhâiala?

Mă bucur că nu mai am copii în formare, dar ceilalţi?
Unde este patriotismul? L-am alungat prin vot???

Tinerii sunt debusolaţi. Dacă ar exista cenzura bunului simţ, ar fi altceva. Nu avem cum să dăm dovadă de patriotism şi vitejie căci, lumea este delăsătoare şi se bălăceşte în noroi, iar sacrificiul nostru ar fi inutil. Ne sacrificăm fără rost.

Oare trebuie să ajungem pe treapta cea mai de jos, pentru a ne învăţa minte şi a arunca din spatele nostru pe aceşti vampiri?

Dar asta v-a dura foarte mulţi ani şi noi până atunci vom fi epuizaţi.
Generaţia noastră de la copii până la bătrâni, am pierdut totul. Noi cei în vârstă ne-am trăit traiul, aşa cum a fost cu bune şi cu rele. Niciodată în viaţa mea nu am gândit că vom ajunge în această situaţie fără ieşire. Am lăsat ca alţii să gândească şi să facă în locul nostru. Şi au gândit şi au făcut pentru ei. Articolul nu poate avea un sfârşit optimist. Nu va fi aşa.

Este aşa cum este adevărul, PESIMIST. Ne-a murit speranţa şi vina nu este a noastră căci nu i-am aruncat la timp şi nu e nici acum timpul trecut, pe acesti nemernici! Dar cine, că toţi suntem delăsători şi lăsăm pe alţii să facă în locul nostru, ceea ce trebuie să facem noi. Şi ei au făcut pentru ei nu pentru noi. Degeaba vorbim noi ca hoţii, fură de rup în continuare şi îşi spun lasă proştii să vorbeasca, abia au de lucru.Distrugerea moralei dând exemplu, chiar intâiul om în stat care îşi ţine tiitoarea sfertnic.

Ticăloşii şi criminalii de la conducerea ţării nu vor pleca de bunăvoie căci, vor fi urmăriţi şi pedepsiţi (asa sper eu)..Aşa că ei sug acolo de la bogăţia ţării şi ne lasă datori vânduţi pentru 1000 de ani. Trebuie alungaţi de la conducerea ţării, cât mai repede pentru a nu da ţara faliment. Ei pot fura mai mult, decât noi vota. Să trăiţi bine hahahah.Trăim falimentul unei naţiuni conduse de un nebun care ne duce spre dezastru. Acum ori niciodată sunt mai valoroase şi de actualitate, cuvintele Ioanei D’Arc ” Dacă nu acum atunci când? Dacă nu noi atunci cine?”

Odorica Ion – Ploieşti
17 august 2010

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Şi totuşi, deşi Ardealul este profund românesc, ardelenii se simt “altceva” decât regăţenii. Nemulţumirea lor este istorică şi provine şi din integrarea administrativă a Ardealului după actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Ţăranii şi simplii orăşeni au mers pe jos prin frig să ajungă pe Marea Câmpie a Libertăţii de la Alba-Iulia să-şi exprime liber dorinţa de unire cu Ţara Mamă, România. Dar a existat şi o dezamăgire a elitelor ardelene la felul cum s-a făcut această integrare românească, la faptul că perfidia balcanică a liberalilor dâmboviţeni a deposedat elitele ardelene de condiţiile economice, sociale şi politice de dezvoltare proprie în Ardeal. Frustrările au fost la mulţi lideri ai PNR şi nu trebuie să le ignorăm pentru o cunoaştere reală a istoriei noastre. Încă dinainte de război, dar mai ales din timpul răboiului de la 1916 – 1918, mulţi intelectuali ardeleni au luptat sincer pentru o Austrie federală în care drepturile românilor trebuiau să fie în sfârşit recunoscute. George Coşbuc, Ion Slavici, Iuliu Maniu şi chiar Vasile Goldiş militau pentru conceptul federal dunărean şi nici nu se gândeau public la o unire a Ardealului cu Ţara până în vara lui 1918. Totuşi iureşul istoriei i-a surprins pregătiţi pe o parte din liderii PNR şi s-au implicat activ pentru unire. Ion Slavici a refuzat ca Transilvania să se unească cu România, fapt pentru care a fost închis şi scuipat de un locotenent roman, ca şi trădător şi colaboraţionist după 1918. Există o scrisoare din 1919 a aviatorului Traian Vuia, primul român care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, aşa cum am învăţat la şcoală, în care se exprimă sinteza motivelor acestor nemulţumiri ale elitei privind Unirea Transilvaniei cu România. E o lectură extrem de interesantă:

„Un gest pur teatral… Garches, 11 aprilie 1922 (1) Iubite Domnule Dobrin, prefectul de Timiş,

Am urmat cu mare atenţiune campania electorală. Dacă vă reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. Cum îţi aşterni, aşa dormi . Cînd s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost două momente istorice cînd trebuiau discutate condiţiunile Unirei. 1. Înainte de intrarea României în războiul european, cînd România cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţiunilor noastre. 2. După armistiţiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilăresc. S-au făcut declaraţiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au făcut, decît pe guvernul român. Unirei trebuia să precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă. Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zîmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decît de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie. Cînd doi indivizi se asociază, cînd două societăţi fuzionează, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. E. g., că în decurs de 10-20 ani soldaţii recrutaţi din Transilvania şi Bănat să fie lăsaţi în garnizoanele din aceste provincii. O lege electorală clară şi precisă etc. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condiţiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanţiilor fundamentale.

Cînd în 1917 şi 1918 prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vîrful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat, n. H. M. ). Ei nu admiteau nici măcar termenul unire . Baza anexărei după dînşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte droit de conquete . Şi într-adevar, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dînşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decît noi asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior au priceperea afacerilor şi experienţa, să nu uităm proverbul maghiar: zemesé a világ (2) au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpînească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent. C-un cuvînt, Unirea a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decît pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: mintea românului este cea din urmă . Denkfacilheit a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann (3). Ceea ce mă întristează mai mult şi mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este cînd mă gîndesc la acea ce mi-aţi repetat de atîtea ori: Suntem un popor nefericit . Trebuie să rămînem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor.

În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internaţional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezenţa unor ignoranţi, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, că voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luînd angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am văzut în ce mîini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scîrbit. Bărbaţii noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice.

Cînd a sosit Al. Vaida aici cu delegaţiunea transilvăneană şi cînd m-a invitat să fac parte din ea, mi-am luat libertatea de a-i expune situaţiunea fără nici un înconjur. A recunoscut că s au comis greşeli. Era evident că critica mea se purta şi contra Partidului Naţional Român care a comis greşeli ireparabile. Cuvintele mele i s-au părut exagerate. Am adăugat că la ultimul mijloc, capabil de a repara această eroare, nu vom avea niciodată recurs, pentru că este în contrazicere cu tot trecutul nostru şi cu caracterul intelectualilor de la noi.V-am făcut acest preambul istoric, pentru ca să pot trage concluziunile. N-am nici o nevoie de a fi profet, pentru ca să ştiu ce curs vor lua evenimentele şi care va fi atitudinea noastră şi în special a Partidului Naţional Român. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza.

Pînă în timpurile mai recente am avut credinţa că (cei din Vechiul Regat, n. n.) nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpa de acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. De altcum ei nu par prea grăbiţi a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blîndeţea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atîtea juguri în decurs de atîtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistenţa violentă. Ne vor lăsa să strigăm şi să ne lamentăm pînă ce vom obosi şi ne vom calma. Cînd citesc gazetele noastre şi frumoasele discursuri ale şefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în faţa adversarului, strigă către soţii lui: Reţineţi-mă ca să nu se întîmple o nenorocire. Bărbaţii noştri vor continua a umbla pe la icoane, vor adresa telegrame şi petiţiuni către rege şi vor epuiza toate căile legale. Ştim ce înseamnă asta. Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.

(În continuare, Traian Vuia se referă la propunerile făcute statului român, privind industrializarea aparatului său de zbor şi a motorului cu combustie internă continuă. În cazul acceptării propunerilor sale, marele inventator urma să se întoarcă acasă!)”

Ionuţ Ţene (Napoca News)

11 august 2010

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Statutul, la sfârşitul războiului, de ţară învinsă, a făcut numai deservicii poporului nostru viteaz. S-au mirat de Ana Pauker, Stalin în fustă, conducătoarea României de după război. Viteji am fost, viteji suntem şi vom fi.Ţările europene, nu au spus nimic notabil despre noi. Se ştie de noi ca suntem un popor de ţigani, la remarca nemtilor. “Nemţii ne-au luat în război de milă, iar ruşii ne-au preluat de silă”. De silă ne-au furat bogăţiile, ca să nu ne încurce.

Vreau la cererea cititorilor din toată lumea (dacă mă ajută sănătatea), să fac un blog cu istoricul celui de al doilea război mondial. O să încep cu Mişcarea legionară, continuând cu luptele ce s-au dat la Cotul Donului, Stalingrad, Crimeea, stepa Calmuca, Budapesta şi Tatra. Eu am scris mereu şi de curând despre aceste subiecte. Despre bombardamentele asupra Ploieştiului, făcute întâi de americani, apoi de nemţi.

Filmuleţele video, cu bătăliile aviatice deasupra Ploieştiului, au stârnit curiozitatea şi militarii din alte ţări şi Poliţia militară din America de Sud, Orientul Mijlociu şi Îndepărtat au fost fascinaţi. Acesta este naţionalism cu adevărat, să arătăm lumii că nu suntem un popor de ţigani şi nu ne cantonăm tot timpul de frica ungurilor, secuilor şi toţi cei puţini dar gălăgioşi.

Doresc ca prin noi sau prin tineri, care simt româneşte, să activăm istoria noastră, pentru că sunt oameni interesaţi pe tot globul, de peste mări şi ţări, şi avem datoria să arătăm tinerilor noştri că pot fi mândri de înaintaşii lor şi mândria de a fi român viteaz le revine lor drept cadou nepreţuit, pentru al înveşmânta în haina mai strălucitoare. Dacă din 100 persoane care citesc despre istoria noastră, 10 sunt atraşi de mândrul nostru popor, este un pas uriaş înainte.

Ce v-am scris acum este urmarea interesului oamenilor, din ţări îndepărtate care nu au auzit de România, dar de războaiele mondiale au auzit şi nu au ştiut că am dat 700 de mii de soldaţi jertfă. Să luptăm contra apelativelor de ţigani proşti, puturoşi şi hoţi. Numai făcându-ne cunoscuţi, ne facem datoria faţă de eroii ţării de atunci, de acum şi de mâine.Pe lângă alte obligaţii, tinerii noştri au şi această sarcină.

Odorica Ion – Ploieşti
2 august 2010

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
29 iulie 2010

Pentru mai multe poze, apăsaţi aici.

Afişul campaniei

Fluturaş campanie faţă

Fluturaş campanie verso

Trimite şi prietenilor!

Trimite şi prietenilor!

Palatul Trianon

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
25 iulie 2010

Trimite şi prietenilor!

Vine…, se apropie!
Şi tu vei picura
Cu ale tale copiliţe.
Vine …,şi tristă-i ,
Lăcrimarea frunzelor de dor
Covorul brumăriu s-aşterne
Peste ţărâna înrudită.

Tu toamnă,
Plângi şi teama te cuprinde
De s-o porni mai aprig,
Ţărâna s-o ferece.
A ta surora iarna,
Cu grabă se aşterne ,
Pictându-ţi a ta roşcată pată,
În alb şi lesne vei pleca.

Dar mai rămâi !
Oh! Tu toamnă, nu pleca!
Cu rugăminţi fierbinţi , te rog!
Căci a ta soră albă ,
E mult prea-nsângerată.
Pe-a ei petală albă,
Trupul lui va stinge
Şi multe inimi frânge!

Decemviri şi Nicadori
Şi pe-a noastră Speranţă,
Ne-o ucide mişeleşte.
Rogu-te ,părintele lasă-mi,
Că el ne e speranţa!

Cu prea mult sânge-n lacrimi
A luptat pentru adevăr,
Şi acum noi plângem,

De trista-i amintire. … pentru Căpitan!

Violeta Grigoraşi – ND Braşov

17 iulie 2010

Trimite şi prietenilor!

Mereu m-am gândit cu teamă la ziua în care nu vom mai avea eroi. Şi de fiecare dată când câte unul dintre ei apune, România îşi plânge tăcut fiii. Cu lacrimi ascunse şi un plâns mut de durere, ţara rămâne orfană de tot ce a putut să ne dea mai bun. Gheorghe Ionescu s-a dus în Legiunea Cerească, senin, drept şi demn, aşa cum a trăit. Pentru tinerii naţionalişti, casa lui devenise un loc unde găseau mereu răspunsuri şi primeau o ciudată energie moralizatoare. Şi niciodată nu mi-am putut explica cum, după fiecare întâlnire cu „Domnul Ionescu”, plecam încărcat cu noi daruri spirituale.

Pe el soarta l-a înzestrat cu un har deosebit. Reuşea să schimbe oamenii dintr-o privire şi două cuvinte. Despre Căpitan spunea: „Omul acesta a zguduit societatea romanescă din temelii. Era de o forţă spirituală deosebită. Eu n-am mai întâlnit în viaţa mea un om cu atâta forţă. Lângă el te simţeai puternic”. Ei bine, acelaşi lucru l-am simţit şi eu la ultima întâlnire cu domnul Ionescu, de parcă în el încolţise dintr-o sămânţă floarea puterii Căpitanului. Boala îl ţintuise în pat, dar în ochi purta accesaşi lumină. S-a scuzat că nu poate sta drept în faţa noastră, a celor care îl ascultam uimiţi cum ne vorbea senin despre valorile Mişcării Legionare. Ne-a spus că prin noi continuă lupta sa.  Ne-a mai spus să nu renunţăm şi să purtăm în noi biruinţa legionară.

S-a născut în a patra zi de decembrie a anului 1915, la Roşiorii de Vede. 20 de ani din viaţă i-a petrecut prin temniţe. Primi cinci, pentru că s-a împotrivit lui Antonescu, restul, pentru că regimul comunist s-a temut de puterea spirituală a legionarilor în rândul cărora se formase ca om. Prea multă suferinţă pentru un om a cărui singură armă a fost iubirea, după cum chiar el spunea: „Mişcarea Legionară ne-a învăţat să iubim necondiţionat omul, indiferent de originea lui”. Odată cu venirea comuniştilor s-a ascuns prin ţară. Şi ani la rând le-a trebuit comuniştilor să-l prindă. Şi nu l-ar fi prins, dacă dorul de casă nu l-ar fi mânat înapoi la Roşiorii de Vede.

Şi-n temniţă, chinuit în celulă l-a găsit pe Dumnezeu. „Am supravieţuit pentru că m-am rugat la Dumnezeu. Da, l-am găsit şi în închisoare, nu numai în Biserică.”

După decretul de eliberare din ’64, a fost obligat să se stabilească la Braşov. A lucrat ca fotograf, pentru că vremurile nu i-au permis să se ocupe de plantele, pe care le studiase la Şcoala Superioară de Horticultură din Bucureşti. Şi deşi regimul îl supraveghea atent, niciodată nu a încetat să simtă şi să trăiască în spirit legionar. La Braşov s-a înconjurat de tineri, pe care i-a atras prin discursul său simplu, dar cu har. Avea mereu un aer vesel. Şi oricât de posac ai fi fost, uitai tot răul de faţă cu el.

A fost un model care a inspirat prin modestia sa mai multe generaţii de tineri, care acum spun cu durere: „Rămas bun, drag camarad!”.

Parastasul va avea loc marţi, 13 iulie, la 18 la capela Bisericii „Schimbarea la Faţă” din Braşov (Astra – Micşunica).

Slujba de înmormântare va fi săvârşită miercuri, 14 iulie, la 12, în cimitirul aceleiaşi Biserici.

Ciprian Bojan – Braşov
12 iulie 2010

Trimite şi prietenilor!

Ciprian Bojan – Braşov
3 iulie 2010

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
1 iulie 2010

Trimite şi prietenilor!

Noua Dreaptă Brașov s-a bucurat de alăturarea la acțiune și a altor filiale din țară precum București, Constanța, Iași, Ploiești, Neamț, Tulcea, Vaslui şi Vrancea. De asemenea, manifestări au mai avut loc în țară la Argeș, Ploiești și Târgu-Mureș.

Un preot a sfințit cel mai mare drapel din Brașov, realizat prin efortul voluntar al membrilor organizației brașovene.

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
27 iunie 2010

Preot Paroh Coman

Cristian Grigoraşi – Preşedinte Noua Dreaptă filiala Braşov

Tudor Ionescu – Preşedinte Noua Dreaptă

Alexandru Năstase – Preşedinte Noua Dreaptă filiala Bucureşti

Trimite şi prietenilor!

Salutări naţionaliste!

Cristian GRIGORAŞI
Preşedinte filiala Braşov – ND
25 iunie 2010

Trimite şi prietenilor!

A fost depusă o coroană de flori la bustul întemeietorului naţionalismului român modern,aflat în localitatea Săcele din judeţul nostru.

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
15 iunie 2010

Trimite şi prietenilor!

La deschiderea cabinetului, Szegedi Csanad a anunţat că vrea autonomia Ţinutului Secuiesc prin orice mijloace. „Vom face tot ce este necesar pentru a obţine autonomia. În Tirolul de Sud s-a apelat şi la violenţă, sper că aici nu va fi nevoie de aşa ceva”, a declarat debusolatul, subliniind totodată că el şi partidul său au o bună colaborare cu unele organizaţii extremiste maghiare din România, cum ar fi Garda Naţională Maghiară, Organizaţia Tinerilor Maghiari şi Consiliul Naţional Secuiesc.

În plus, fugitul de acasă a spus că în România ar trebui respectate proporţiile etnice atât în administraţie, cât şi în poliţie şi armată. „Ar fi bine dacă în toată Transilvania limba maghiară ar fi limbă de stat”. În cele din urmă, a aruncat cu sudalme şi în politicienii maghiari, declarând că „maghiarimea este cea mai mare minoritate din Europa, care nu are drepturile pe care le au alte minorităţi în Europa. Pentru asta sunt responsabili şi politicienii din Ungaria, nu numai cei din ţările în care mai trăiesc maghiari. Această problemă trebuie rezolvată de către politicienii din Ungaria”, a bolborosit Szegedi. Chiar că-i dus rău, neprogramatul!
Trecând dincolo de nuanţele hazlii ale halucinantelor declaraţii pe care le-a făcut, e limpede că băiatul are nevoie de ajutor de urgenţă. De aceea, îl asigurăm că dacă Statul Român nu intervine prin pârghiile legale, vom convoca o echipă interdisciplinară, multinaţională, intercontinentală, interplanetară, ori de care pofteste, care să-l examineze şi apoi să-i administreze, gratis şi eficient, tratamentul necesar!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
8 iunie 2010

Trimite şi prietenilor!

Oare ce spun înaintaşii noştri care şi-au vărsat sângele ca noi să fim liberi acum? Oare sunt mândri? Suntem liberi, oameni buni! Liberi şi nu mişcăm un deget pentru a ne fi mai bine! Ne complacem într-o stare de indolenţă profundă. Când ăia ne-au mituit cu alimente expirate până am făcut toxiinfecţie alimentară, când ne călcam în picioare pentru un pix şi când primeam 5 lei pentru un vot era bine? Atunci nu ne-am gândit… Acum ne e rău şi plângem. Nu aveţi dreptul moral de a contesta!
Pe veci aici, sperând într-o Românie mai demnă, mai mândră şi mai civilizată!

Goran Răzvan

Trimite şi prietenilor!

Mama te vrea, Mama te-aşteaptă de-aproape un secol, să-ţi hrănească gura şi să-ți coasă rănile adânci de trivialitatea timpului care, superior, nu se-ncumetă să te înapoieze. Acum este avar, hrănit de defăimători şi slugi intolerante. Mai târziu îşi va cere iertare. Cele trei culori îl vor obliga, Basarabie frumoasă!

Istoria a fost dură cu amândoi, aprigă şi necruțătoare. Ne-a schimgiuit sufletește şi încă stăm drepți. Când vom deveni imuni la contestări, Prutul ne va strânge-n braţe şi va plânge fericit, chemând natura la o nuntă-n ca-n poveşti. Sărbătoare infinită şi imagini nemaiîntâlnite. Dragoste ireversibilă, poezii de-a lui Eminescu şi Vieru vor fi puse pe muzică de orchestra monumentală a lui Nicolae Botgros, iar națiunea iși va scoate straiele de sărbătoare, uitate în șifonierul dorinței de reîntregire. Sunt visuri care, acum imposibile, vor deveni cu putință în deceniile ce vor veni. Cum zicea şi Radu Gyr: Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis.

Suntem prietenii cei mai buni de pe acest pământ „înstrăinat”. Bucovina, sora ta, ne este martoră. Şi ea, a suferit, frumoasa mea comoară, a fost călcată-n picioare de agresori nestăpâniți, necontrolați, cu înverşunată dorință de cotropire. În veci vom fi, nedespărțiți căci, sufletul nostru domnește învingător asupra demonilor îndrăciți, cu ajutoul Măriei Sale.

Avem constiință de neam, cu tot cu dominarea comunistă la care am fost supuși. Au falsificat tot, dar cunoaștem adevărul suprem. Te-au răstignit, iar noi, am fost prea slabi pentru a te putea apăra. Te-au pălmuit și ai întors obrazul. Te-au răstignit si nu ai murit! Ai fost un “copil infășurat in sârmă ghimpată”. Ne-au blestemat limba si cărțile, dar tu, Preasfânt copil, nu le-ai uitat. Cu toate astea, ne curge același sânge prin vene. Sufletul tău, pe veci va fi român.

Gândește-te la momentul reîntregirii neamului, când vom striga cu toții, în glas nebun: România! Până atunci, vor mai veni alți şi alți mișei, terfelitori de valori, și te vor schingiui. Rabdă Basarabie! Neamul nostru, plin de suferinți, va ieși mereu glorios şi cinstit din orice luptă. Suferinţa este cea care ne face demni şi onești în fața pericolelor care așteaptă să zdrobească Neamul Românesc. Suntem un neam de eroi!

Poate vom fi ocrotiți de El, cel care ne da speranță, ne dibăcește creierul cu imagini trecute şi viitoare, gloriase şi falnice, eterne în conștiința iubitorilor de neam, cultură şi limbă.

Poate am scris cuvinte prea măreţe, poate am fost prea mândru şi stângaci, hrănit de sevă avântată prea devreme în inima-ți limpede. Nu am dorit să scriu idei patriotarde, ci doar ceea ce-am simțit, simt şi voi simți mereu: iubirea față de o patrie cu istorie zbuciumată, sugrumată de năvăliri străine, uitată de proprii-i locuitori, necinstită de barbari; iubirea faţă de o patrie cu istorie pătată cu sânge; iubirea pentru tot ceea ce ne leagă şi ceea ce domneşte în inimile noastre.

Basarabie, suntem acelaşi neam de eroi, uniți sub tricolor! Suntem români si punctum.

Goran Răzvan

Trimite şi prietenilor!

În condiţiile actuale, credeţi că mai puteţi suporta mult circul pe care ni-l oferă vânzătorii de Neam, deghizaţi în politicieni ?

Către ce ne îndreptăm şi până când vom tolera minciuna şi corupţia?
Care va fi viitorul copiilor şi al părinţilor noştri, dacă nu facem nimic pentru ca să schimbăm ceva în Ţara aceasta?

Nu credeţi că prin pasivitatea pe care o practicăm, suntem complicii acestor neisprăviţi?
Ne devastează „paraziţii”! Trebuie să purcedem grabnic la „dezinsecţie”!

Pentru aceasta, se impune să luăm atitudine:

- fără politicieni (ori înscăunări pe criterii politice) la conducerea instituţiilor de învăţământ şi de cultură, a spitalelor, în Poliţie, Justiţie, administraţie etc, etc…
- verificarea şi pedepsirea exemplară a celor care se fac vinovaţi pentru privatizările frauduloase
- UDMR nonguvernamental (În Covasna se pregăteşte demolarea statuii marelui Voievod Mihai Viteazul, situată în Paiaţa centrală din Sfântu Gheorghe. Proclamarea autonomiei autointitulatului Ţinut secuiesc, acţiunile Gărzii Secuieşti, iniţierea Legii Statutului minorităţilor naţionale etc)
- respectarea drepturilor angajaţilor prevăzute în Codul Muncii şi în contractele individuale de muncă
- informarea prin mass media, iar nu manipularea şi îndobitocirea „prostimii”
- stoparea programului de discreditare a preoţilor, şi prin aceasta, a stâlpului Neamului – Biserica Ortodoxă Română. Pe de altă parte, Biserica strămoşească să ia atitudine şi să se descotorosească de manevrele politice şi de masonerie
- demiterea Guvernului
- toată clasa politică, de după ’89, să fie judecată şi condamnaă pentru trădare de ţară
- românii maghiarizaţi cu forţa, să-şi recapete identitatea românească
- ieşirea României din structurile devastatoare, UE şi NATO
- interzicerea împrumuturilor de la FMI, Banca Mondială şi alte asemenea
- reintroducerea pedepsei cu moartea pentru trădătorii de Neam şi de Ţară
- refacerea economiei şi a agriculturii, pentru ca să muncim la noi acasă, nu pe „plantaţiile” altora

E timpul să ne dezmorţim, să acţionăm şi să nu renunţăm la demnitate. Să ne reamintim duruta spusă a lui Radu Gyr din „Îndemn la luptă”:

„Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnî-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis.”

Dacă noi nu avem visuri, măcar din respect pentru martirii Neamului să le practicăm. Pentru cei care au înnobilat glia cu sângele lor, pentru a ne lăsa zestrea inestimabilă: ROMÂNIA !!!

Nu în cele din urmă, suntem datori faţă de urmaşii noştri să le transmitem moştenire Patria, aşa cum am primit-o – frumoasă, bogată şi… întreagă.

Vezi Roşia Montana care este ameninţată de noul Guvern, Emil Boc:

Adriean Videanu, desemnat să facă parte din noul guvern Emil Boc, în calitate de ministru al Economiei şi Comerţului, a declarat vineri, 18 decembrie 2009, că proiectul controversat al exploatării aurifere de la Roşia Montana a fost inclus în programul de guvernare şi ar putea începe cât mai curând posibil cu actualul investitor, Compania canadiană Gabriel Resources.

Acest proiect ne va aduce, printre altele, „beneficii” de genul:

- utilizarea cianurilor în cadrul acestei exploatări miniere cu risc major pentru mediu, oamenii şi animalele din zonă fiind ameninţaţi deopotrivă de poluarea solului, apei şi aerului
- schimbarea brutală a peisajului şi conformaţiei reliefului din zona Roşia Montana, prin dispariţia unor munţi ce urmează a fi trecuţi prin malaxorul exploatării miniere
- comunitatea locală ar fi silită să îşi părăsească căminele pentru a face loc exploatării miniere
- biodiversitatea şi cele peste 100 de specii de plante şi animale protejate din zonă ar avea un viitor sumbru
- distrugerea sitului arheologic Alburnus Maior care conţine mine romane vechi de circa 2.000 de ani, ce reprezintă un patrimoniu istoric unic în Europa

Noi unde suntem? Ce le vom spune părinţilor noştri atunci când ne vor întreba ce am făcut cu Ţara pe care au slujit-o cu credinţă?

Cristian Grigorasi
6 martie 2010

Trimite şi prietenilor!

Astfel, membrii Noii Drepte Braşov au sărbătorit Unirea Principatelor în Piata Sfatului, tricolorul uriaş adus de camarazii braşoveni adunând în jurul său o mulţime de români.

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
24 ianuarie 2010

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
15 ianuarie 2010

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
13 ianuarie 2010

Trimite şi prietenilor!

Video

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
22 decembrie 2009

Trimite şi prietenilor!

Reafirmând bucuria pentru sărbătoarea Marii Uniri, militanţii Noii Drepte au străbătut întreg centrul oraşului încheind ziua cu depunerea unei coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român din Piaţa Unirii, ocazie cu care liderul filialei Brasov, Cristian Grigoraşi, a rememorat 91 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România iar liderul organizaţiei, Tudor Ionescu, s-a adresat liderilor locali şi militanţilor cu prilejul împlinirii a 10 ani de la întemeierea Noii Drepte.

La Multi Ani România! La Multi Ani Noua Dreaptă!

Mitingul organizaţiei Noua Dreaptă de Ziua Naţională la Braşov – 1 Decembrie 2009. Marşul şi depunerea coroanei

Discurs Cristian Grigoraşi, Noua Dreaptă Braşov, ţinut de Ziua Naţională, 1 Decembrie 2009

Discursul preşedintelui asociaţiei Noua Dreaptă, Dl. Avocat Tudor Ionescu de Ziua Naţională – Brasov, 1 Decembrie 2009

Trimite şi prietenilor!

Album foto şi filmări de la eveniment

Noua Dreaptă în Sfântu Gheorghe de Ziua Naţională – 1 Decembrie 2009 – Intrarea în oraş, pregătirea pentru manifestare

Noua Dreapta in Sfantu Gheorghe de Ziua Natională – 1 Decembrie 2009 – Deplasarea catre catedrala din centrul orasului, participarea la slujba religioasa si manifestarea in curtea bisericii.

Noua Dreaptă în Sfântu Gheorghe de Ziua Naţională – 1 Decembrie 2009 – Manifestarea în curtea catedralei aflate în centrul oraşului Sfântu Gheorghe şi deplasarea către piaţa Mihai Viteazul unde se desfăşoară ceremoniile de Ziua Naţională.

Noua Dreaptă în Sfântu Gheorghe de Ziua Naţională – 1 Decembrie 2009 – Manifestarea din piaţa Mihai Viteazul, depunerea coroanei.

Trimite şi prietenilor!

Marşul s-a desfăşurat pe traseul Bucureşti – Pădurea Tâncăbeşti, până la locul în care, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Codreanu şi alţi 13 fruntaşi ai Mişcării Legionare au fost ucişi mişeleşte din ordinul regelui Carol al II-lea, intrând în eternitate ca martiri ai Neamului şi mucenici ai lui Hristos. La troiţa ridicată spre cinstirea memoriei celor 14 martiri au rostit cuvântări omagiale Alexandru Năstase, liderul filialei Bucuresti, Massimiliano Ursino, liderul Forza Nuova Palermo, Alessio Grandolini din partea Forza Nuova Perugia, prof. Ion Coja, autorul cărţii Legionarii noştri, vechiul legionar Ilie Tudor (tatăl lui Tudor Gheorghe, autor al cărţii Un an lângă Căpitan) şi Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte.

La eveniment au participat militanţi ai Noii Drepte din Bucureşti, Braşov, Piteşti, Craiova si Ploieşti, însoţiţi de reprezentanţi ai naţionaliştilor din Franţa si Italia.

Marşul memorial Corneliu Zelea Codreanu, 29 noiembrie 2009

Marşul memorial de la Tâncăbeşti în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu – 29 noiembrie 2009.
Marşul către troiţa de la Tâncăbeşti ridicată în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu.
Discurs Alexandru Năstase, liderul filialei Bucureşti.
Discurs Tudor Ionescu, liderul organizatiei Noua Dreaptă (fragment)

Marşul memorial de la Tâncăbeşti în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu
Discursul vechiului legionar Ilie Tudor (tatăl lui Tudor Gheorghe, autorul cărţii “Un an lângă Căpitan”) partea 1.

Marşul memorial de la Tâncăbeşti în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu
Discursul vechiului legionar Ilie Tudor (tatăl lui Tudor Gheorghe, autorul cărţii “Un an lângă Căpitan”) partea a 2-a.

Marşul memorial de la Tâncăbeşti în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu
Discursul camaradului Massimiliano Ursino, liderul Forza Nuova Palermo
Discursul camaradului Alessio Grandolini din partea Forza Nuova Perugia

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
29 noiembrie 2009

Trimite şi prietenilor!

Monumentul din Râşnov

Comemorarea religioasă a martirilor legionari asasinaţi

Discursul domnului Nicolae Purcarea, legionar şi luptător anticomunist

Discursul doamnei Anca Neculce, fiica inginerului Ion Ionica

Discursul domnului Octav Bjoza (Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici)

Imnul Legionarilor Căzuţi

Discursul preotului profesor Nicolae Puchianu

Discursuri participanţi şi încheierea comemorării

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
7 noiembrie 2009

Trimite şi prietenilor!

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
7 noiembrie 2009

Trimite şi prietenilor!

Deoarece autorităţile locale inclusiv biserica nu îngrijesc zona, câţiva membri şi simpatizanţi Noua Dreaptă Braşov au participat marţi, 3 noiembrie 2009, la curăţarea şi îngrijirea monumentului martirilor legionari îngropaţi la Râşnov.

Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
3 noiembrie 2009

Trimite şi prietenilor!

Defilarea drapelelor istorice

“Românii, cu mic, cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul a revenit astăzi, prin lupta dreapta si jertfa vrednica, la trupul din care a fost rupt“.

Ofiţeri români studiind harta înaintea unei noi acţiuni militare în Transilvania (octombrie 1944)

25 OCTOMBRIE – ZIUA ARMATEI ROMÂNE

Drapel de luptă al Armatei române în al doilea război mondial

Generalul de corp de armată Nicolae Macici, comandantul Armatei 1 Române, împreună cu statul sau major

Intrarea unei unităţi româneşti în Oradea eliberată

Complexul memorial Carei – Pe obelisc este săpat următorul text: „Glorie ostaşilor armatei române căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”.

25 Octombrie 1944: Eliberarea completă a teritoriului naţional

Video ND Braşov – Ziua Armatei Române – 65 de ani de la eliberarea Ardealului

Trimite şi prietenilor!

“Sâmbătă, pe străzile oraşului Gheorgheni au defilat tineri membri ai unei organizaţii de extremă dreaptă. Tinerii din partidul naţionalist de dreapta au venit din Piatra Neamţ, Braşov şi capitală pentru a-i comemora pe cei 58 de martiri români care, conform celor susţinute de aceştia au fost exterminaţi de horthysti în 18 septembrie 1940 în centrul oraşului nostru.

Aceştia au depus coroane la crucea aflată în curtea Bisericii Ortodoxe în semn că nu i-au uitat pe acei martiri care au fost decapitaţi după pătrunderea trupelor horthyste. Încă din momentul depunerii coroanei au dat semnale de ură faţă de maghiari, prin intermediul unei inscripţii cu textul “Nu uităm, Nu iertăm!”.

După acest moment au defilat pe străzile oraşului nostru generând surpriza în rândul trecătorilor, deoarece acest lucru, respectiv defilarea cu steaguri româneşti şi exprimarea urii faţă de maghiari, nu este un eveniment obişnuit în oraşul Gheorgheni locuit în proporţie de 98% de maghiari.

Organizaţia extremistă a adus şi 20 de persoane cunoscătoare a artelor marţiale pentru eventualitatea în care ar fi existat conflicte cu localnicii. Nu s-a întâmplat acest lucru. Însă membrii HVIM i-au aşteptat cu steaguri în Parcul Central. În materialul informativ postat pe pagina web a celor de la Noua Dreaptă aceştia îşi exprimă revolta cu privire la faptul că abia dacă au auzit câteva cuvinte româneşti în oraş şi îşi exprimă convingerea cum că ar trebui stârpită maghiarimea.

De la schimbarea regimului, în oraşul nostru nu s-au înregistrat defilări ale partidelor naţionaliste româneşti, însă Noua Dreaptă a fost deranjată de faptul că oraşul este locuit în proporţie atât de mare de către maghiari şi aşa cum au precizat şi în raportul lor intenţionează să se întoarcă de mai multe ori pentru a tulbura viaţa paşnică de aici.”

Discursul camaradului Cristian Grigoraşi,
lider Noua Dreaptă filiala Braşov

Trimite şi prietenilor!