Noua Dreaptă filiala Braşov

Brand turistic

August 1, 2010
Noul brand turistic al României

Se pare că nimfa blondă a lui Băsescu vine cu idei din ce în ce mai geniale.
De data asta, şi-a pus CRBL-ul la muncă şi ce s-a gândit? „Băi, hai să facem un nou brand pentru turism.”.

„Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a solicitat bani europeni în cadrul Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”.”

S-o luăm cu începutul. România şi aşa este îngropată în datorii până peste cap. Soliciţi bani europeni ca să ce? Să promovezi potenţialul turistic în scopul creşterii atractivităţii României printr-un brand plagiat al proiectului englezesc de autobuze ecologice?
Să zicem ca ar fi turişti interesaţi de ideea asta. Ce vor face când ajung aici şi văd cum se scufundă ţara?
Cucoană, înainte de a promova turismul în ţară, asigură-te ca există autostrazi prin intermediul cărora ai posibilitatea să ajungi la destinaţie! Ţara asta nu are şosele, dacă te încumeţi să pleci de acasă îţi rupi maşina în craterele ce sunt la tot pasul, ori mai grav, rişti chiar să mori pentru că unii demenţi fac depăşiri periculoase, ori că iei în bot un animal sau o căruţă. Nu avem staţiuni curate, servicii decente. Ce atracţie îi poţi oferi turistului?

Adio Dracula, litoral şi „noi avem de toate (noi avem toate formele de relief)”?
Promovezi grădina carpatină? Scuteşte-mă! Ţara asta are multe alte atracţii turistice înafară de Carpaţi. Le abandonezi?!

În al doilea rând, cum te-a dus capul să dai 900.000 euro pe un căcat de afiş plagiat?!
Aţi tăiat 25% din salarii şi pensii, că deh, n-are statul bani, dar aveţi bani pentru creşterea atractivităţii. Dacă te duceai la un puştan de liceu care se pricepe, dădeai 2.000 euro şi-ţi făcea ceva original. Sau nu s-au dus toţi banii pentru afiş? După cum ne-am obişnuit, o mare parte din sumă a ajuns în buzunarele voastre, presupun.
Multumim, Elena Udrea!
Datorită ţie se vor scădea încă 25% din salarii şi pensii. Dar vouă nu vă pasă, nu?
Oamenii bătrâni, vai de viaţa lor, se îmbolnăvesc pe zi ce trece pentru că nu renovaţi spitalele.
Ce aţi făcut în 2008 când Moldova a fost inundată? Ati promis ajutor pentru construirea digurilor, ca în viitor să nu se mai repete tragedia. În 2010, Moldova a fost lovită de ape. Unde s-au dus banii pentru diguri? În sălile de sport.
România nu poate scăpa de blestemul Elena. Cine ar fi crezut că poate există o parvenită mai proastă ca Elena Ceauşescu?
Nuţi, ne-ai dezamăgit !

Roxana Secarea – Zărneşti
1 august 2010


10 Comments

  • bravo Roxana
    articol de nota 10

  • Skap says:

    1. Firmele care au realizat brand-ul turistic al României: „Similitudinea cu celălalt desen, deşi remarcabilă, este absolut accidentală şi neintenţionată”.
    2. 25% s-a tăiat doar din salariile bugetarilor. Pensiile nu au fost afectate.
    3. „Nu avem stațiuni curate, servicii decente.” Avem și stațiuni curate, și servicii decente. Dar stațiunile curate depind și de felul în care știm să le păstrăm, în timp ce serviciile decente le poți alege.

    P.S: Ideal ar fi să ne informăm înainte de a „arunca” injurii și să nu mai fim atât de critici. E foarte ușor de vorbit, greu de pus în practică. Să nu crezi că îi iau apărarea Ministrei. O zi bună!

  • zelea_c says:

    Bun domnul Skap is de acord cu dvs trebuie sa pastram si noi dar cei “nevoiasi” ca sa nu zic puturosi cu ajutoare sociale de ce nu sunt scosi la munca? De ce acei bani se duc pe f…i pomana? nu crezi ca ar trebuii ca toate acele statiuni sa fie de stat si sa fie administrate de un Guvern si un Minister sanatos si aici ma refer si la hoteluri. Nu ai dori ca sa nu mai fie infiltrati toti bogatasii astia care nu se gandesc decat la profitul lor? In plus bag seama ca tu te bucuri de taierea salariilor bugetarilor si gasesti aceasta “solutie” una buna, dar tare as vrea ca sa lucrezi si tu ca bugetar in MApN si sa fi 24 din 24 in asa zisa slujba a Tarii si sa vezi daca poti trai cu 9 mil pe luna si sa te antrenezi pe banii tai prin tara pe unde esti trimis. In plus de ce trebuie sa plateasca oamenii nevinovati pt incompetenta lor? Traim intr-o tara distrusa de aceste jigodii si cu locuitori indobitociti de aceste de acesti porci ingrasati in scaunele de un rosu marxist. Romanii din pacate sunt imbolnaviti de o dobitocenie acuta injectata masiv si nevindecata de ei dupa 89 cum ar fi trebuit. Skap romanul nu poate fi condus decat cu biciul asta e clar, dar nu baga faza cu bugetarii pt ca habar nu ai cum e sa ti se taie din salariu. Nu ai luat niciodata salariu macar sa sti cum e. Deci hai sa lasam bugetarii in pace si sa ne luam un pic de demnitarii nostrii care au cucuie in cap de cat s-au rugat la zidul plangerii. Hai sa ii facem sa inteleaga ca noi suntem sefii, noi poporul, si sa nu mai aruncam mita moarta in nici un fel in curtea “iobagilor” de romani. Traiasca Romania Romanilor

  • zelea_c says:

    In plus draga Roxana cum sa faca diguri cand acum jidovii cu firmele lor de asaigurari. stai sa ii oblige pe romani, sa le ia cateva sarje de bani, sa vina iar valul si ei sa se dea la fund ca doar sunt obisnuiti. vb de autostrazi? Doamne fer pai cum sa avem autostrazi daca nu mai exista firme de stat care sa le faca. Vin americoevreii si ne fac ei la pret”MODIC”. PANA CAND VOM MAI SUPORTA TOATA BATAIA ASTA DE JOC. PANA CAND VOM MAI FI COMPLICI IN JOCUL LOR MURDAR? CAND VOM DORI SI NOI SA DAM ACEST JUG DE FIER DE PE GAT JOS SI SA PRIVIM SI NOI CERUL? OARE NU S-A SATURAT ROMANUL SA FIE TOT CU NASUL IN TARANA? SA NE RUGAM SA FIE ATAT DE RAU IN TARA CAT SA NE TREZEASCA PE TOTI SA FACEM CURATENIE, CA IS PREA MULTE LEPRE. Doamne Ajuta

  • Skap says:

    Zelea_c

    Cum era de așteptat, nu m-am făcut înțeles.
    1.Spui că stațiunile ar trebui( cu un singur „i”) să fie de stat.
    2.„Românul nu poate fi condus decât cu biciul”.

    Lucrurile astea, din câte am citit, poate greșesc, se petreceau pe vremea „porcilor îngrășați în scaunele de un roșu marxist”.

    P.S: Și de unde ai dedus tu că eu mă bucur de tăierea salariilor?

  • morom3ttu says:

    Draga Roxana. Inteleg frustrarea care te macina alaturi de sentimentul de neputinta fata de ceea ce se intampla in tara asta si iti dau in mare masura dreptate.
    Inainte de toate trebuie sa precizez ca nu sunt fan Base’ si compania si nici nu am nimic personal cu tine. Problema este ca tu ai scris un articol citit de multa lume pe un site(blog) care incearca (printre altele)sa trezeasca la realitate un numar cat mai mare de cetateni romani si in acelasi timp sa readuca in mintile si inimile lor sentimentul de “a fi mandru ca esti roman”.
    Trebuie insa sa te apostrofez putin in legatura cu ceea ce ai asternut in aceste randuri.
    Pro:
    1. Da,este o tampenie mai mare chiar si decat conturile cucoanei Udrea, sa promovezi turismul in afara tarii, sa cheltui milioane de euro pentru asta, dar sa nu ai o infrastructura care sa permita eventualilor turisti sa ajunga sa ne viziteze tara. Ai idee cam cat dureaza drumul cu masina de la Oradea la Brasov ? Cam 8-10 ore daca iti pasa de vehicol. Dar de la Brasov la Suceava? Vreo 6. Stii cat dureaza sa parcuri traseul Viena – Amsterdam? 12-14 ore. Cred ca prinzi ideea…
    2. Suma pentru respectiva “imagine” este exorbitanta. Chiar si 2000 de euro(suma spusa de tine) este mult. O chestie de genul nu costa mai mult de 2-300 de euro la orice companie specializata.

    Contra:

    1. Nu se vor scadea inca 25% din pensii si salarii.(App, pensiile nu au scazut) Nu sunt atat de cretini incat sa isi dea singuri foc la palarie. O idiotenie de acest gen ar duce negresit la o revolutie (revolutie adevarata nu panarama din ’89) si implicit la pierderea “vacii de muls”.
    2. Nu e vina (ma rog, nu in totalitate) Elenei ca tara asta a ajuns asa. Romanii cand au ales sa voteze un betiv, un personaj fara scrupule, un marinar (meserie care alaturi de cea de sofer de tir si cea de curva de centura sunt primele in lista de meserii preferate de oamenii fara pic de caracter), o persoana care a vandut o intreaga flota, o persoana care s-a judecat pe banii statului pentru a obtine Insula Serpilor ca mai apoi sa concesioneze unor terte parti drepturile pentru exploatari in zona, au cea mai mare vina. Lumea uita,se lasa manipulata, actioneaza dupa instinctul de turma. Isi merita soarta. Spun asta din postura unei persoane apolitice, al unei persoane care sa dus la vot si a introdus in urna un vot nevalabil doar pentru ca unii sa nu-mi poata folosi numele in scopul fraudarii alegerilor. Da, sunt doar unul, dar eu asa am considerat ca imi fac datoria pentru tara. tu ce ai alege intre Hitler si Stalin?
    3. Unde sunt banii pentru diguri? Care bani? De ce bani? Sincer, de ce trebuie statul sa ne dea mura-n-gura totul? De ce nu punem mana la treaba? Cati dintre cei inundati in repetate randuri au pus macar 10 saci de nisip in jurul gardurilor. Si nu, chestia cu “nu au stiut” nu tine. Se intampla in fiecare an la fel. Am explicat ideea mai pe larg aici.

    Inchei acest comentariu (mai sunt multe de spus dar lipsa timpului isi spune cuvantul) cu o incurajare sincera. Sper sa mai scrii aici. Cat mai mult si cat mai bine. Doar sa ai grija la detalii. Uneori, poate din exces de zel sau din exces de furie, se pot denatura fapte si idei.

    P.S. Probabil sunt multe greseli in text. Mi le asum,nu am nici o scuza pentru ele in afara de faptul ca sunt mort de oboseala.

  • Ion Negoias says:

    Pensiile vor cadea oricum prieteni.E inevitabil.E singura clasa care nu se razvrateste cum trebuie, deci vor atenta si la ei.

    Sar in apararea Roxanei pentru ca o tanara care vede toate astea la varsta ei si simte responsabil trebuie sustinuta.Iar articolul e cat se poate de bun.

    Lansez o oferta Ministrului : Fac eu brandul si sloganul pe gratis.Sa vedem daca-i convine asa.Si banii aia, 900.000 de euro sa mearga in ajutorul sinistratilor.

  • Liviu Ariton says:

    De ce nu mai apar articole scrise de domnisoara Roxana?

  • Un Roman says:

    Felicitarile mele domnisoara Roxana pentru aceste cuvinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Why ask?

Succes!

Previous Post
«