Basarabia, copilul orfan al României

Basarabia…un nume simplu şi banal pentru ponegritori. O pantagruelitate pentru românii cei români. Nu am cunoscut-o, dar o simt. Nu am văzut-o, dar o cunosc. Nu ne-am reunit, dar suntem uniți. Suntem uniți spiritual împotriva bestiilor denigratoare care, din tiranie şi posesivitate agresivă, persistă în minciună, ură şi falsitate.

Mama te vrea, Mama te-aşteaptă de-aproape un secol, să-ţi hrănească gura şi să-ți coasă rănile adânci de trivialitatea timpului care, superior, nu se-ncumetă să te înapoieze. Acum este avar, hrănit de defăimători şi slugi intolerante. Mai târziu îşi va cere iertare. Cele trei culori îl vor obliga, Basarabie frumoasă!

Istoria a fost dură cu amândoi, aprigă şi necruțătoare. Ne-a schimgiuit sufletește şi încă stăm drepți. Când vom deveni imuni la contestări, Prutul ne va strânge-n braţe şi va plânge fericit, chemând natura la o nuntă-n ca-n poveşti. Sărbătoare infinită şi imagini nemaiîntâlnite. Dragoste ireversibilă, poezii de-a lui Eminescu şi Vieru vor fi puse pe muzică de orchestra monumentală a lui Nicolae Botgros, iar națiunea iși va scoate straiele de sărbătoare, uitate în șifonierul dorinței de reîntregire. Sunt visuri care, acum imposibile, vor deveni cu putință în deceniile ce vor veni. Cum zicea şi Radu Gyr: Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis.

Suntem prietenii cei mai buni de pe acest pământ „înstrăinat”. Bucovina, sora ta, ne este martoră. Şi ea, a suferit, frumoasa mea comoară, a fost călcată-n picioare de agresori nestăpâniți, necontrolați, cu înverşunată dorință de cotropire. În veci vom fi, nedespărțiți căci, sufletul nostru domnește învingător asupra demonilor îndrăciți, cu ajutoul Măriei Sale.

Avem constiință de neam, cu tot cu dominarea comunistă la care am fost supuși. Au falsificat tot, dar cunoaștem adevărul suprem. Te-au răstignit, iar noi, am fost prea slabi pentru a te putea apăra. Te-au pălmuit și ai întors obrazul. Te-au răstignit si nu ai murit! Ai fost un “copil infășurat in sârmă ghimpată”. Ne-au blestemat limba si cărțile, dar tu, Preasfânt copil, nu le-ai uitat. Cu toate astea, ne curge același sânge prin vene. Sufletul tău, pe veci va fi român.

Gândește-te la momentul reîntregirii neamului, când vom striga cu toții, în glas nebun: România! Până atunci, vor mai veni alți şi alți mișei, terfelitori de valori, și te vor schingiui. Rabdă Basarabie! Neamul nostru, plin de suferinți, va ieși mereu glorios şi cinstit din orice luptă. Suferinţa este cea care ne face demni şi onești în fața pericolelor care așteaptă să zdrobească Neamul Românesc. Suntem un neam de eroi!

Poate vom fi ocrotiți de El, cel care ne da speranță, ne dibăcește creierul cu imagini trecute şi viitoare, gloriase şi falnice, eterne în conștiința iubitorilor de neam, cultură şi limbă.

Poate am scris cuvinte prea măreţe, poate am fost prea mândru şi stângaci, hrănit de sevă avântată prea devreme în inima-ți limpede. Nu am dorit să scriu idei patriotarde, ci doar ceea ce-am simțit, simt şi voi simți mereu: iubirea față de o patrie cu istorie zbuciumată, sugrumată de năvăliri străine, uitată de proprii-i locuitori, necinstită de barbari; iubirea faţă de o patrie cu istorie pătată cu sânge; iubirea pentru tot ceea ce ne leagă şi ceea ce domneşte în inimile noastre.

Basarabie, suntem acelaşi neam de eroi, uniți sub tricolor! Suntem români si punctum.