A mai plecat un erou…

Trecerea la cele veşnice a acestui erou de neam, constituie o nouă pierdere în rândul elitei româneşti care şi-a scris fila de jurnal cu un condei pătat de sânge în faţa Securităţii.

România plânge pentru moartea care nu îşi mai dobândeşte învierea, plânge pentru ridicarea la cer a unuia dintre oamenii cu credinţă de nestrămutat, plânge pentru pierderea adevăratei valori omeneşti, îl plânge pe fiul ei, Teofil Mija.

Călătoria lui între cele sfinte îndurerează nu numai o seamă de prieteni şi cunoscuţi, dar şi o parte din generaţia tânără care urmează, se zbate şi luptă pentru ţară, aşa cum domnul Teofil Mija a făcut timp de un deceniu jumătate.

Conferinţele pe care le ţinea ori de câte ori sărbătoream un eveniment cu temă naţională mă aduceau cu sufletul la gură. În glasu-i obosit de atâtea şi atâtea momente de teroare, citeam siguranţă de sine, căutam copilăreşte să înţeleg vorbele încărcate de înţelepciune ale unui om trecut prin viaţă, vorbe care răsunau până în adâncul simţirii şi dincolo de puterea noastră, dar de cele mai multe ori mă simţeam nedemn de ideile pe care ni le insufla.

Sfânta iubire de patrie şi, dragostea infinită pentru Dumnezeu i-au dat puterea de a străbate în continuare drumul pavat cu greutăţi ce i se înfăţişa, de a depăşi barierele răului şi de a ne învăţa ce e aceea rezistenţă anticomunistă.

Domnul Teofil Mija a văzut lumina zilei în data de 11 septembrie 1923, la Sibiu. 14 ani ani de tortură şi schingiuială fizică, dar în acelaşi timp ani ai desăvârşirii sufleteşti, s-au scurs în penitenciarele comuniste.

Dorinţa de a obloji rănile oamenilor, l-a condus în anul 1942 către Facultatea de Medicină la Iaşi, apoi la Cluj. 6 ani mai târziu a fost nevoit să se ascundă în munţi, pe urmele lui alergând Securitatea. Dibace în gândire şi curat cu spiritul s-a refugiat acolo doi ani de zile, după care a fost arestat şi întemniţat la Aiud. Ne spunea odată că închisoarea a reprezentat pentru el prilejul către o viaţă duhovnicească intensă, precum şi o apropiere neaşteptată faţă de Dumnezeu.

În anul 1979 s-a stabilit la Braşov şi împreună cu doctorul Constantin Cismaş au înfiinţat Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Cristiana” (1993).

Este un model demn de urmat pentru spiritul legionar care mereu a vieţuit înlăuntrul său, pentru simplitatea şi în acelaşi timp modestia de care a dat dovadă de-a lungul atâtor ani de zile, dar şi pentru victoria pe care a dobândit-o prin sufletu-i curat.

“Nu plângem lacrima de sânge,/ ci ne mândrim cu-atâți eroi./ Nu, neamul nostru nu vă plange,/ ci se cuminecă prin voi.” ( Radu Gyr)

Dumnezeu să-l odihnească!
Biroul de Presă Noua Dreaptă Braşov
2 august 2010

P.S: Priveghiul va avea loc mâine, ora 19, la Biserica Greco-Catolică (lângă Spitalul Județean), iar înmormântarea joi, la cimitirul Municipal.